dincolo era mai ţuţ...

The not-so-funny story of the Winged-Pigs

2012-02-09T10:23:00.006+02:00

Ever wondered why pigs cannot fly? “When pigs fly” is usually associated with aspects of impossibility. Taking into account that every story has a grain of truth in it and one of the facts taken from the 21^st century mythology which states that “nothing is impossible”; I should believe that once pigs actually flew over the skies like space monkeys will when they will take over Earth just like it happened on Soror Planet[1]. I should also believe this as I am the narrator of this story.

The story I am about to relate may be found by some to be rather Marxist, full of conspiracies and ill-hearted. Some may be so confused that they would compare my story to reality and mirror everything in relation to the real world. I don’t know anything about that. I only know that those who see it this way are excused, as they are what they accuse. My story is not about that. It is just a simple story about pigs with wings and what really happened to them.

The story of the civilisation of Winged-Pigs (also known as porcus alae) starts with the first pigs who tried to be brave and different from the domestic pigs. They saw their brethren’s life as being rather plain, stupid and concerned with basic primary physiological needs. They were born, they ate and they died being sacrificed for the Ham-Eaters’ feasts. The pigs wanted to be safe from the Ham-Eaters, to have self-esteem and to live in respect, rather than just grunt and squeal at each other with no reason. Very few people know that pigs are very intelligent and learn very quickly and that they are the fourth smartest animals. Thus, after many years of research they were able to create a wing gene on their DNA and only the pigs with high cerebral qualities were able to develop this gene. The new life-forms and their winged offspring flew over in a newly created floating remote land with huge resources of truffles and mud volcanoes where they were able to create the perfect sty city which they called it Pigmalion.

The new society was going to be built on the premises of a free society, with the freedom of speech and of actions, but limited under the rules of its own new Pig Charta. The new Pigmalions had the freedom of doing anything, if they chose correctly what to do. Everything had to be perfect. A detachment from their primary ancestors was sought.

Educationally speaking, every Winged-pig had to go to a Primary Basic Skills School. Then, he had to go a Secondary Intermediate Skills School. These were Obligatory for every Winged- Pig. Then, he had to go to a High Advanced Skills School. This was Half-obligatory. Then, he had to go to a College Proficiency Skills School. Then, he had to Master the latter skills, and in the end, he had to finish his studies by gaining a PhD. These were Facultative. The simple sentence “he had” has a compulsory value in it. There was not much of choice here. The skills school had to be done in order to get a job microchip[2] so that a Winged-pig can be subscribed as “Pigmalion valid” and to gain a place in the society.

Once you were assigned a job and part of a pigdicate, you were free to choose where you wanted to live, whom you wanted to mate with or the political party you wanted to support for the Pigora that was governing Pigmalion. Business was private and diverse and open to new ideas. It was governed by the Financial Society in which the Curly-haired Winged-pigs decided the value of each business. They upgraded and downgraded the businesses on the premises of Financial Crises or Booms. Nobody knew how these things worked, but a cycle of the latter premises had to undergo in order for Pigmalion to function properly.

Although all of these may sound boring; these things are important to shape the “predestined to be perfect” mentality that the Pigmalion society was built on. Every Winged-pig had a future and was destined to have success because they were meant to. It didn’t matter that you were a black, spotted or pink Winged-pig; tolerance was the key word in the new society. Intellectual equivalencies were the only features separating the Winged Pigs. The perfect aspect of Pigmalion was maintained with the remoteness of it and the contained politics. Each development to success had to be made inside the society, and each job microchip came with a “this was your destiny” feature.

What about handicap Winged pigs? What did the tolerant policy dictate on them? Well, once in a while there was a Winged-pig who turned out to be Not-so-winged-pig. The Not-so-winged-pigs were either wing disabled or suffered from syndromes due to genetic complications at their birth. Their job chip assigned them as sanitation engineers or as common labourers, which could be achieved easily after gaining the Intermediate Skills, the Obligatory ones. After all, they were part of the society too. And with the help of microchips and assigned psychologists, their dream as being part of the society was fully achieved.

But then, in the year when the first sow was to be elected the leader of Pigmalion, Galateea, a beautiful charismatic sow, was elected as the leader of Pigmalion. But, years ago before her political career blossomed; she had given birth to a Not-so-winged-piglet, Paphos. The glitch in a perfect society appears when someone wants something different than the other. Thus, Galateea wanted from Paphos to be more than what he was destined to be by Pigmalion standards. And this is how corruption appeared in Pigmalion. In a free society you have the liberty of choosing your tyrant. She knew very well the tolerance policy, therefore Paphos succeeded in all the educational stages due to a bright mechanical memory usually Not-so-winged-pigs possessed. He surpassed many Winged-pigs, and he received a Skills PhD. The job assigner computer made the microchips in accordance to the cerebral skills a Winged-pig had, as their founding fathers founded the whole Pigmalion society.

The land of Pigmalion was floating above Earth due to the placement of a similar magnetic force as Earth had which repelled resulting in an undisturbed coexistence. Recent Ham-eater’s Global Warming meant problems for the Pigmalion society as heat reduced the magnetic force. Thus Paphos with his PhD degree was assigned by the microchip algorithm to deal with a new cooling system. After a while you cannot just simply close your eyes to everything, as you may step in a hole. The sparkle which led to the fire that made the artificial Pigmalion swans to sing stood in Paphos’ research result. His cooling system consisted in electric fans which simultaneously powered would have been able to assure a stable cooling state on magnetic system. That is what School taught him and that is what he did. Not being capable of perceiving the good or the bad aspect of his idea, he went on with it. His invention resulted in an instant lift due to the airflow created by the force of the fans. The disruption of Pigmalion’s level led to rise in temperature which subsequently made the pigs return to their primary physiological need to roll on mud to protect from sunburn and squeal as their wings were set on fire. The very few flew from the Burning Paradise in order to be saved. They landed with most of their wings burnt in the Land of Lamb-Chop-Eaters who hated the Ham-Eaters for their rituals. The last remnants of Pigmalion died without at least a decent sacrifice.

The only heritage from Pigmalion was the last fleeing flying pigs that were seen in that day by the Ham-Eaters or Lamb-Chop-Eaters alike. They became a legend, but their present meaning was given due to the fact that the Pigmalion’s end happened in the same day horses decided to celebrate Easter[3], which remarkably happened in the same time with the flash appearance of the hens with teeth[4] who were too scared of the red coloured blizzard.[5] The fact that they all came in the same time was hard to decide which was more real than the other. The Meat-Eaters[6] were never good on decisions; therefore why act as if you know the best one?

“Tolerance is the virtue of the man without convictions” G.K. Chesterton, English writer.

[1] Reference from “Planet of the Apes” (novel) by P. Boulle

[2] Reference from “Futurama” (animated SF sitcom), Season 1, ep. 1

[3] In Romanian, “La Paștele cailor” (“on horses’ Easter”)

[4] In French, "Quand les poules auront des dents" ("when hens grow teeth").

[5] in Hungarian, "Majd ha piros hó esik" ("when it's snowing red")

[6] “Vegetarian is an ancient tribal slang for the village idiot who can’t hunt, fish or ride”, quote from The Internet

Cum se pişă femeile la WC, filme porno gratis, bancuri cu amante şi cum să dai ţeapă pe net (I)

2012-01-29T18:24:00.002+02:00

Aşa. Acum că am atras atenţia tuturor românilor cretini ce-l folosesc pe Gogu pentru scopuri nobile, pot trece la texte expirate ce exprimă frustrare. Ţara se scufundă într-un vis al unor nopţi create de dansatoare şi prostituate, singurul export din care mai iese bani şi ţara unde toţi câinii vagabonzi nu au nevoie să meargă în Rai, fiindcă sunt deja acolo (mulţumesc tuturor iubitorilor de animale pentru o treabă bine facută, măcar ei sa fie fericiţi). România e imaginaţia perpetuă a unor oameni bolnavi ce se identifică cu o identitate culturală veşnic individualistă.

Imaginaţia vine ca un element incompatibil cu realităţile noastre rutinale. Ea există. Undeva, într-un colţ al minţii noastre, e ascunsă de judecata lumii. Dar până la urmă, aşa este cel mai bine. În imaginaţia mea, dacă toată lumea şi-ar da libertate imaginaţiei am avea distorsionarea ordinii artificial create (dar unilateral acceptată) de realitate. Am avea imaginaţia oamenilor retarzi care văd oamenii ca pe nişte sticsuri legate curios între ele cu un cerc deasupra pe care să-l susţină. Deşi şi de aici se poate porni de la ceva. Dacă am decapita 4 oameni şi am folosi corect liniile corpului lor, ne-am crea o maşină. Am merge printr-o lume ce s-ar putea ascunde foarte uşor, şi nu am avea rasă. Cum distingi culoarea pielii la oamenii în sticsuri? Femeile ar slăbi mult mai uşor printr-o radieră. Copii înfometaţi din Somalia ar avea nevoie de un vârf de creion extrem de subţire dacă ar vrea sa fie ceea ce sunt ei în realitate. Deci ce ştiu eu? Nu sunt un judecător al imaginaţiei corecte. Nu pot citi imaginaţiile altora. Nu pot crea imaginaţii unilateral acceptate, dar dacă aş face aşa ceva, ar fi cele mai bune din lume. În schimb, susţin egalitatea şi toleranţa între imaginaţii, cu toate că sub privirile mature imaginaţia mea se răceşte treptat.

Ne ascundem imaginaţia fie că e searbădă fie că e stupidă, ca orice imaginaţie. În imaginaţia ei însa totul era perfect. Natura ei avea nevoie de o scuză astfel încât să îşi continue existenţa. Imposibilitatea de a acţiona raţional îi dădea dreptul la libera imaginaţie.

Lumea lui se afla pe orbita unei fixaţii ce se rotea în jurul ei, aflat într-un univers bolnav. Bătut de o ploaie de asteroizi ale complexelor, orbita era încă în formare pentru a primi lumina de la astrul central al ei astfel încât viaţa să fie creată. Dar exista viaţă şi în altă parte?

Ecaterina era o fetişcană din orăşelul burghez aflat între dealurile văii acelui râu. Era slăbuţă, purta mereu părul ei şaten într-un poney tail. Ea probabil ar fi avut sâni sau fund, dar faptul că avea o salopetă ce acoperea tricourile ei blank înfipte în nişte ghetuţe o făcea rather plain. Faţa Ecaterinei era curăţică, dar faptul că locuia într-un atelier de pictură îi făcea faţa mereu colorata şi mereu emana un miros de vopsea. Pavel, de la supermarketul verde din colţ de unde ea îşi făcea cumpărăturile mereu, paria mereu cu colegii de serviciu ce culoare vor avea petele din capul ei ori de pe faţă în fiecare zi. Ecaterinei nu i-a plăcut niciodată numele de familie, toată viaţa s-a prezentat după prenume, iar faptul că toată lumea îi spunea după numele de familie era ca zgomotul de tocuri intrat în contact cu marmura dintr-o sală de examen. Numele ei era istoric, fiind al unei femei din secolu’ XIX care s-a luptat pentru drepturile românilor din Ardealul ocupat de unguri. Dar nu i-a plăcut să i se adreseze pe numele de familie când ea folosea prenumele de fiecare dată când se adresa cuiva. Era ca o formă de respect. La fel considera că ar trebui să se întâmple cu totul. Faptul că ea îl privea, i se părea de cuviinţă să fie şi ea privită. El trecea în fiecare zi pe lânga ea. Însă niciodată nu se uita la ea. Nu era vina lui. Nu avea de unde să ştie că ea era la balcon.

În atelierul ei, ea îşi picta zilnic sentimentele, fiindcă cuvintele ei oricum nu puteau fi aceleaşi cu ceea ce gândea. Îi era mult mai uşor să se exprime prin altă cale decât cea verbală. Prin calea asta, putea corecta greşelile continue din discursul ei narativ. Nu avea coerenţă, şi deşi avea intenţii bune, câteodată ceea ce ieşea pe gură nu era forma finită a gândului ei.

A avut de-a face cu experienţa neplacută de a-şi avea deblocate amintiri ce le-a pus într-un stand-by spre a fi uitate. Desigur ele nu sunt uitate din moment ce multe din ele au un trăgaci ce le declanşează. Poveştile spuse celor din exterior aduc cu ele ridicolul pe care tu îl simţi atunci când îţi este apăsat trăgaciul. Ura pentru că s-a crezut că e altceva decât ceea ce era de fapt! În cele din urmă sunt poveşti artificial create spre a spori adrenalina din utopia sa mentală. Multe s-au schimbat şi spera că e fericit!

Ză „S” Bomb

2011-12-23T10:54:00.002+02:00

Totul era de-a dreptul thrilleristic! Totul era ca un joc. Era un joc pe care unii i-ar zice „De-a hai să fim mai buni”. Regulile erau simple de înţeles, cu toate că nimeni nu ţi le explica. Cine nu le înţelegea era perdantul şi eventual ar fi ajuns în colţ desenând căi ferate pe mână. Dar nu, ei erau specialişti. Experienţa căpătată cu anii i-au făcut să pară naturali.

Jucătorii erau numai ei, tot timpul. Era un joc fără cupă. Era un joc doar cu lauri ai victoriei precum la vechii greci, dar erau numai în mintea fiecăruia. Nu exista un clasament care să ţină evidenţa. Nu! Nu exista nici un for / ligă care să-i reprezinte pe ei luând şpagă anuală. Erau numai ei. Fiecare jucător trebuia să-şi împingă defectele personale. Doar atât! Fiecare dintre noi avem defecte. Şi fiecare dintre noi suntem deranjaţi de defectele altora. Diferenţa o face nivelul prin care ne exprimăm frustrarea faţă de acest lucru. Tolerezi sau critici. Eu personal mă plâng ca un adolescent prin scrisul pe un blog. Dar aici nu e vorba de mine. Nu, aici e vorba de ei patru. Exprimarea libertăţii de exercitare a defectelor era împinsă până la punctul de răbufnire a celuilalt. Totul era psihologic. Momentul de răbufnire era atins rar în perioada jocului, fiindcă toată şmecheria jocului era să anticipezi momentul de răbufnire. Şi în acel moment de anticipare era aruncată Ză „S” Bomb. Era magnific cu câtă graţie era aruncată bomba. Momentul oportun marcat de neatenţia celuilalt era ca un as de-a lu’ nenea Roger. Garanţia bombei aruncate era că ai mai câştigat un punct. Un punct pentru sieşi. Era un joc în care fiecare aduna puncte. Fiindcă altfel, eu personal nu aş putea înţelege de ce fiecare zi din viaţa lor era ca o bătălie asiduă de a câştiga puncte. Îi cunosc de ceva vreme pe toţi jucătorii, însă niciodată nu am aflat motivul jocului şi unde se oprea acesta.

Dar de ce „S” Bomb? Păi, toţi cei 4 jucători făceau parte din comunitatea romano-catolică al acelui mirific orăşel. Şi în acea comunitate, obiceiul de Paşte şi de Crăciun e să se ducă la biserică cu câteva zile înainte de fiecare eveniment şi să se spovedească. Nimic rău în asta, ar putea spune mulţi. Majoritatea comunităţii respecta acest obicei. Însă şmecheria la acest obicei e că din momentul spovedirii se crea o închistare psihologică de rangul pudicismului. Şi astfel începea jocul. Cum am mai spus jocul e de-a dreptul fascinant şi fiecare încerca să arunce bomba de la unul la altul. Totul e jucat cu măiestrie, respectând orarul natural al fiecăruia. Totul e jucat până la punctul culminant exercitat în seara şi ziua de Crăciun prin împărtăşirea la biserică. De acolo se opre jocul, fiindcă bomba S nu mai era S.

Însă anul acesta era diferit. Unul dintre jucători avea un avantaj. Putea vedea faptul că era un joc ipocrit. Înţelesese jocul fiindcă fusese ajutat din exterior de o forţă umană genială să înţeleagă lucruri simple şi fusese dezafectat de totul prin implicarea unor entităţi sentimentale superioare. Iar acum i se părea absurd ţi el era cel care primea bombele. Un Baghdad uman. Astfel până şi, spre exemplu, atrasul atenţiei devenea un moment oportun de a arunca bomba. De ce? Fiindcă creai o stare de ceartă şi de ambiguozitate. Tu erai cel care aducea râcă şi vibraţiile negative, tu erai cel care a atras atenţia, care a distrus chi-ul pozitiv, tu erai cel care „Dar nu erai Spovedit?”.

Words to carry on by

2011-09-17T08:23:00.001+03:00

Când mă trezesc

2011-08-19T10:31:00.001+03:00

Aist’ post va fi cu oleacă di filing, e o finisare a ce am scris în ultimele 2 seri. Dacă vei citi asta pân’la capăt cu simţământ di judecată asupra a ceea ce am scris vei avea herpes şi 2 testicule îţi vor creşte în talpă. E valabil şi pentru mine peste ani.

.....

Hai să ne gândim, să ne amintim. Te trezeşti dimineaţa cu un filing obscur. Din ceaţa provocată di pleoapele ce se lichesc o vezi pe mama ta. Mama ta calcă rufe. Mirosul de rufe curate acţionează ca un stimul senzitiv asupra memoriilor tale. Devii un captiv pe canapea care stă ca un căscat care stă pe gânduri ca baba pe scânduri. Acelaşi filing îl aveai când te trezeai la 4 dimineaţa prin martie în căminu de pe Grunwaldzka datorită sufocării cu mirosul de rufe curate îngrămădite pe calorifer. Kamil folosea un balsam local ce aducea o mireasmă de gălbenele. Dezolant şi bruscant era momentul când ştiai că mai avea o ladă pentru tura a doua. Le ţinea acolo ude. Acelaşi filing îl aveai când te trezeai seara târziu în bucătăria Mariei. Rufele erau puse pe o sârmă legată în diagonală în bucătărie. Rufele erau singura urmâ a curăţeniei din casâ.

Ş-apoi închizi ochii şi vezi că e de fapt 2:45 a.m şi la 7 ai tren de prins. Tavanul e alb. Ţânţarul sfârâie într-o veselie ş-iţi vine să-l proiectezi c-un muc uscat. Forţele gravitaţionale sunt nişte curve!

Te ridici ş-iţi dai seama că absolut toate trec pe lângă tine în timp ce tu încă stai şi te gândeşti. Din faptul că nu dormi, vin gânduri. Le bagi în seamă. Închizi ochii şi te vezi ducându-te la Win Win ceri shătu di Unirea, ti duci la muncâ. Nu eşti un alcoolic, pur şi simplu ai nevoie de alcool să capeţi tărie (see ză irony?). Pe la vreun şasâ şî juma eşti undeva-n gara din Târgu Ocna. Tăţi beau şî sar la geam la gagicile din trenurile ce trec prin garâ. Dar tu stai pi banca galbenă din colţ şî vezi un cretin.

Un cretin stătea pi spate şi se gândea. În timpul ăsta, alţii făceau bani, câteva sute de fumei aveau orgasm, şoaricii d-afară vorbeau de faptul că se pot căca-n ploaii, iar el visa cu ochii deschişi. El se gândea. Probabil pe alţii nu-i afectează faptul că se gândesc. Aşteaptă tătă viaţa un lucru, iar când acesta se întamplă, ce efect poate avea? La ce se putea gândea? Probabil mereu i-a fost frică să nu se grăbească. Mereu i-a fost frică că dacă se va implica serios în ceva şi-o va lua de la unul din cei care avea încredere şi asta incluzând şi propria persoană. Niciodată nu a putut spune ceea ce credea. Spunea numai lucruri stupide. Părea stupid. Mereu i-a fost frică că dacă cineva îl va întreba mai mult decât cum îl cheamă, el/ea vor şti că e un cretin. Stătea pe bagajul lui de piele destul de mare cântând la o chitară „Am nevoie de tine”. Nu pentru bani. Cânta cu mâinile goali că nici chiatarâ n-avea. Visa cu ochii deschişi. Avea un bagaj mare pe care probabil îl căra cu el la destinaţie. Era de piele, maro şi avea catarame. Nu era băgat în seamă de nimeni. Şi atunci apăru de după colţ o fetişcană grăbindu-se spre el îmbrătişându-l. Avea un zâmbet. Nu mai era rost de gândire. Totul era uitat şi totul merita în acel moment. Era fericit.

Trenul meu de la 7 a fost prins (pentru cine îsi făcea griji).

Pierderea religiei (III)

2011-08-12T10:15:00.001+03:00

Kazik - 12 groszy

Actul 3

Mereu am fost pasionat de oamenii bolnavi mintali. Fiindcă ei, faţă de mine, au o poveste de spus. Şi niciodată nu o spun pe loc. De aceea camera de cămin 104 de la etajul 8 există şi acum în mintea mea. Acolo stăteau Andrei şi Kamil.

În timp ce Andrei credea că face lucruri absolut normale; el era de fapt victima rutinei lui Kamil, care era convins că face lucruri absolut normale. Aşa cum am crescut, aşa ne avem.

La balconul camerei 103 de la etajul 8 se putea găsi un cuib de porumbei cu tot alaiul. Împuţitul de Krzysztof era un iubitor de animale. Gălăgie şi sex hurduit ce amintea lu Andrei de sexul sălbatic al porumbeilor din podul blocului său. În fiecare dimineaţă era o plăcere să te trezeşti fiindcă 2 porumbei se trântesc în uşa geamului de la balconul lui de la 104 (doar nu ar fi facut sex in fata puilor nu?). Se ducea, îşi făcea un instant, se punea pe scăunel, aprindea o ţigare si punea ceaşca pe masă improvizată dintr-o cutie de pizza şi 4 bidoane pline cu apă. Era mândru de colţul lui de rai opus cu borcanele cu pierogi ce pluteau într-o zeamă maronie ale lui Kamil.

Maria, alintată Maşa, era o fetişcană din Cehia la un 25 de ani care îşi termina masteratul în geografie şi avea o engleză simpatică, în mare nevoie de îmbunătăţire. Venise la o saptamână după ce venise Andrei şi se nimeri exact în grupa de polonă cu el. La polonă se descurcă mai bine decât la engleză. Aparent orice ceh are abilitatea de a vorbi polonă ca un copil mic şi viceversa.

La vreo doo’ săptămâni după, ea bătu la uşa camerei 104 de la etajul 8 invitată la un ceai de Andrei. Acesta profită de faptul că Kamil nu era acasă. Firul narativ poate fi dat pi fast forward fiindcâ temele principale di discuţie ce s-au bazat pe clasicele (şi lipsite de culturâ generalâ) lăbăreli discursive „in my country…” s-au mutat în balcon. Era colţul lui Andrei.

Totul era roz, însă deodată aparu Kamil (previzibil nu?) ca un ninja în balcon. Andrei nu dădu importanţâ, iar Maşa încerca să fie politicoasă şi se prezentă (eu personal as fi murit de râs dacă un bărbat s-ar prezenta cu un tricou mai mic decat mărimea lui, imaginea burţii păroase atârnând colineară cu capul Maşei este una ce o voi desena pe viitoarele cursuri de anu 3; şi buricul poate avea viaţă). Kamil află din ce ţară e şi ce studiază. S-au apucat a vorbi polonâ pentru 3-4 propoziţii şi deodată s-au oprit.

Şi de aici începu totul. Privirea lui Kamil era fixată asupra fiinţei. Se uita la ea exact cum s-ar uita o muscă la o balegă proaspată. Zâmbetul Maşei social de complezenţă începu să dispară când momentul de stingherie (eu l-aş numi stalking pe faţă) nu se termina. Kamil stătea în picioare cu cana de cafea în mână şi cu o mână în şold. Nu spunea nimic şi sorbea cafeaua opăritâ cu zgomot la un interval de timp fix. Dacă te uitai mai bine, nici măcar irisul din ochi nu mişca, şi din nou îţi sărea în ochi reflexia ochelarilor şi transpiraţia ce curgea pe lângă. Maşa îşi luă cana de ceai şi încerca să se uite în altă parte. Andrei era obişnuit şi se întoarse dând foc la o ţigare. Pe la jumatea ţâgării lui, Maşa tuşi puţin şi puse cana de ceai jos pe măsuţa improvizată. Băuse toată cana. Şi-n mă-sa pi gheaţâ, cana era mărişoară! Se ridică, inventă un motiv să plece şi dusă fu. Andrei o conduse la uşă şi când se întoarse îl găsi pe Kamil în aceeaşi poziţie în care îl găsi în prima zi când venise. Îşi terminase cafeaua.

Era ca o furtună. Kamil citea ca un radio de liceu stricat. Andrei bătea în oale cu lingura. Melodia „Patru zăci di moldovieni” se auzi. Clasicâ. Andrei era (făcut) ţâgan. Mă-sa lu Kamil era (probabil) ţâgancă. Vocabularul românesc în înjurături părea mai diversificat decât cel polon. Melodia „Ş-altâ datâ”. Altâ clasicâ. În final, apăru blonda de la administraţie (chemată) care semăna cu orice blondă office dintr-un film porno (type „office blond girl with glasses” în Google – ori la Web ori la Images- ca sâ vedeţi ce vreau a descrie). Fiindcă îşi dădu seama (după o lună) că pusese un străin cu unu cu engleză de 5 ani, găsi soluţia. Kamil văzu ca printr-o luminâ divină cheia de la sala de studii/ pokój nauki, care acum era numa a lui. Momentul când cheia îi fusese dată, îmbrăţişarea dintre ei fusese un moment romantic absolut. Şiroaie de lacrimi ca în desenele japoneze apăru pi obrajî noştri. Floricele în ulei refolosit de 2 săptămâni săreau în jur, curcubee în alb şi roşu, miresme de balsam de żurek [1] înconjurau pe Kamil. Cheia crease primul zâmbet pe care Andrei îl văzu la Kamil. Avea un zâmbet de pedofil.

Îşi aprinse o ţâgară (în balcon). Pentru un moment s-a văzut pe el însuşi. În neputinţa de a face ceva, în neputinţa de a mişca în faţa momentului, în neputinţa de a fi spontan ajungi un incapabil. Ţi-o ia altu înainte, pierzi tot şi ajungi în cele din urmă să îţi pui mâna în cap şi să te uiţi într-o oglindă seara sperând că nu vei ajunge să o crapi cu fruntea. Un incapabil să îşi rezolve problemele rămâne mut în încercarea de a găsi rezolvarea. Părinţii lui aşteptau multe de la el. Kamil se uita în fiecare zi la filme pe youtube cu tipi cu muşchi. Avea cărţi pe care le citea despre badi-bilding. Era disperat după gagici. Dar avea bursă/ stipendium (niciodată nu a putut explica lui Andrei ce avea exact, dar avea bănişori), 2 mastere şi avea doar 24 de ani şi de fiecare dată când vorbea cu o fată după 5 minute o dezbrăca din priviri. Spun asta fiindcă altfel nu înţeleg de ce atâta concentrare încât nu mai poţi spune nimic. Ştia că în momentele cheie ale crizei când nu mai ştia ce să facă, când totul scăpa de sub control, în loc să îşi rezolve problemele, lua material şi se ducea în sala de studii, în pokój nauki. Pokój nauki un altar pentru Kamil, locul de refugiu, un altar pentru laşi.

-E imposibil, gândi Andrei închizând ochii pentru a-şi termina flashback-ul, sunt normal la cap. Şi îşi stinse ţigara neîncrezător, şi continua să facă ceea ce făcea deobicei, spărgea punga de chips-uri, o doză de Tyskie şi un film. Altar al trândăviei.

[1] żurek – e o supă polacă făcută din chestii prăjite şi fierte care pute îngrozitor când e făcută de Kamil

[2] melodia nu are legăturâ cu textul, dar mie-mi plaşi. Aduci aminti di Grawitacja.

Pierderea religiei (II)

2011-08-04T08:57:00.003+03:00

Actul 2

Sistemul e atât de putred încât orice idiot care poate memora o carte întreagă fiindcă a fost crescut cu memorie mecanică poate să ajungă să aibă 2 mastere la fel de inutile ca şi opinia lui. Nu că ar avea una. Doo’ mastere, băi tată! Unul în politololgie şi unul în istorie. Starea socială nu contează, fiindcă orice idiot care poate ţine minte pe de rost teoriile, însă fără a şti practicabilitatea lor şi poate lua o notă suficientă încât să îi permită să aibă o diplomă. Sunt invidios? Nu chiar. Vreau să fiu idiot. Idioţii se pot bucura de lucrurile simple, fiindcă asta e tot ce fac. Conştiinţa lor e o zeamă ce face creierul lor activ cumva şi urlă a pagubă. Ei sunt cei ce se bucura de viaţă. Acum, sunt invidios. Vrei să ştii de ce am pus burtă? Fiindcă el avea trei. Sunt invidios, ce-n mama mă-sii. Mă mai bucur eu de viaţă fără să mai fiu copil?

Un spate imens cât China plin de păr. Asta a văzut Andrei prima oară după ce a deschis uşa camerei lui. Asta după ce a ignorat mirosul extensiv de ceapă din bucătăria ce era premergătoare camerei.

O clipă. Persoana cu spatele păros şi-a întors căpălăul imens geluit ca la tocilarii de clasa a şasea. Spun asta fiindcă mirosul distinct de gel ieftin îmi aduce aminte pentru un moment de clasa a şasea/ a şaptea când vine prima pălitură a conştiinţei idioate ce te face să crezi că trebuie să o dezvolţi pentru a te adapta societăţii. Se ridică în picioare şi îl făcu pe Andrei să pară un căcat în faţa lui. Faptul că părul de pe chiept era mai mic decât cel de pe spate sări prima oară în evidenţă. Pe urmă ridici privirea şi ai mutra de est-european tipic, proaspăt bărbierit şi privirea aţintită fix spre tine, purtând acei ochelari clasici şi reflexia lentilelor ce îi fac figura să rămână întipărită până şi în adâncul coşmarurilor tale.

- Cześć, jestem Kamil!

Şi aşa începu totul. Kamil ştia de ţara lui Andrei ceea ce el nu s-ar fi aşteptat. Ştia de existenţa ei, de revoluţia din ’89, de ultimul lider comunist al acesteia şi de faptul că vor să anexeze Moldova. Băietul era cetit în istorii scrise bine, se vede. Kamil nici în ziua de azi nu crede că moldovenii sunt români.

Familia Slominski în Voievodatul Silesia de Jos e un nume creat prin intelectualitatea membrilor acesteia cu tot dichisul necesar: simpozioane având curve proaste ce râd isteric, muzică clasică unde trebuie să spui numele artistului la fiecare arie/simfonie ca şi cum ai fi un jukebox viu si costume fandosite ca pe un standard al cretinismului şi lungi pomelnice asupra realizărilor intelctuale. Pft! Urlă proletarul din mine.

Familia Slominski era perfectă. Problema e că perfecţiunea e o curvă, te loveşte în fratele cel mai mic numit Piotr Slominski care fusese brutar. Problema e că era invitat şi el la eurosimfotecile de mai sus. Era demn de numele Slominski. Nătărăii nu sunt numai cei fără diplome.

Kamil Slominski trebuia să fie cineva. Fusese programat să spele ruşinea familiei de a nu fi intelectuali. Nimic nu trebuia să stea în calea ţelului lui, nici măcar faptul că e un nătărău. Glumesc. Kamil e de fapt un geniu, doar că îi lipseşte logica, opinia, sensul de a face legătură între idei, imaginaţia, abilitatea de a vorbi limbi străine şi de a face vreun sens şi argumentarea. Pe scurt, ceea ce sunt şi eu doar că el ştie mai multă poloneză şi nu e atât de bâlbâit.

Pierderea religiei (I)

2011-05-24T18:55:00.002+03:00

Orice naraţiune are nevoie de introducere, aşa cum orice nătărău are nevoie de cel puţin 2 fraze pentru a exista.
Dându-i impresia că este normal, abilitatea de a-şi creşte încrederea în sine ajunge la aroganţa ce face aflarea adevărului că este un idiot, dintr-un moment revelator în cuvinte în van. Nu există greşeli, nu este vina persoanei sale, schimbarea de la cursul luat e inutilă.

Introducerea peste care poţi sări …

….fiindcă numai aşa pot dormi, numărând oile.
Ce sunt eu? Sunt un nimic etern scriind nimic etern fiindcă nu am talentirosit (nu am greşit gramatical) ca să pot scrie ptr a face rău la burtă. Sunt un conspiraţionist fără dovezi, sunt un nebun ce scrie sub influenţă alcoolică despre ce vede şi ce crede zilnic. Scriu rar, şi nu atunci când am inspiraţie (prefer să o irosesc pe ceva mai util, precum jocurile video), ci transcriu ciornele găsite dimineaţa în mahmureală. Dau impresia ca şi cum aş fi un post-modernist, sau care are impresia ca e un geniu literar. Sunt fără îndoială, însă oameni ca tine sunt ignoranţi. Toate idealurile mele sunt create astfel.
În 10 ani voi sta pe o bancă în Cancicov cu barbă neingrijită şi cu o votcă-n mână, îmbrăcat într-un palton bej optzecist, în blugi şi adidaşi. Cu privirea mea pierdută asupra oportunităţilor pierdute ce vor veni, voi fi arătat cu dejtul şi râs de cei ce acum sunt puştani, care vor fi enoriaşii perfecţi ai noii ordini capitaliste. Ei vor construi răul necesar, care îmi vor securiza ajutorul social. Îi voi iubi. Vor fi atât de cretini, însă îi voi iubi şi voi face lucruri stupide să fiu filmat să le crească cota pe viitoarea platformă hologramică Youtube. Iar seara mă voi duce acasă şi voi mânca borşul mamei şi îl voi auzi pe tata cum va avea dreptate. Borşurile de legume si cel de perişoare a mamei sunt printre cele mai bune lucruri gustate de mine pân’ acum. În fapt, mi-e dor de ele, dar mergem mai departe…
De ce? Ne loveşte în faţă raţiunea, ca şi cum dacă am avea un motiv pentru orice, ne-am face fericiţi. Dar depinde foarte mult şi de ce îţi pasă şi dacă te interesează. Astfel, poţi mânca/bea lapte bătut stand pe o bancă, fiindcă ţi se pare la fel de important/interesant cum i s-ar părea altuia structura genetică modificată prin aplicaţii IT.
Dar, când uiţi să râzi, când uiţi ce este relaxarea, când uiţi să faci diferenţa între normalul etic şi social şi ce ai vrea tu sa faci, atunci realizezi ca ai înnebunit. Sau nu.

Actul 1

Cum ar fi să gândeşti total diferit de alţii? Întrebare de secol do’oş’unu. Limita ciudăţeniei este stabilită de fiecare, la fel precum şi alte noţiuni abstracte ca frumuseţea, inteligenţa, iubirea şi rahatul din veceu.
Jelenia Góra este un municipiu în Voievodatul Silezia Inferioară în Polonia. Are o populație de 90.000 locuitori. Fraza e copiată de pe wikipedia.
Piotr era brutar la brutăria cea mare din oraş ce face paine artificială pentru întreaga zonă a Silesiei. Dorota era macelareasă la o măcelărie de colţ la bulevard, şi în perioada cortinei dădea pe sub mână rudelor kielbasa si pulpe de kurczak. Precum ne spun legendele acum vreo 26 de ani, au făcut sex. Acum sunt şomeri, au divorţat, iar ea creşte în medie 12 găini, un câine şi o vacă. Cred că ar vrea să vândă vaca.
După ce au făcut sex şi-au numit progenitura Kamil. Ca o familie catolică cumsecade l-au dus la biserică în fiecare duminică în hainele cele mai bune, l-au pus să asculte de ei şi de preot pentru că tot ce spun ei şi preotul e neinterpretabil şi i-au dat speranţe că va ajunge un om mare. L-au învăţat ca dacă înoată în direcţia curentului unui râu nu are ce să se întâmple rău.
Problema e că nu l-au învăţat că râul are pietre, bifurcaţii şi căderi masive numite cascade. Dar râul merge mai departe…

(legăturile trebuie făcute să aibă sens, voi reveni)

Put a hoit

2011-04-16T20:15:00.002+03:00

Acum ceva timp când am fost să merg acasă pe la 2 noaptea din Gravitaţia am dat peste o englezoaică care vorbea germana. A vomitat. Nu atunci, ci în camera ei ca semn de mulţumire. De atunci păstrez cana ei luată cu 4 zloţi din Carrefour şi o poză cu tine ca amintire să nu mai repet greşeala.

Ciornă timpurie a unei seri de martie

2011-03-23T22:47:00.001+02:00

FALSITÁTE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este fals, mincinos, neautentic; lipsă de adevăr. 2. Atitudine, comportare fățarnică; ipocrizie, fățărnicie, prefăcătorie

Ce este cu adevarat fals? Cu cât se lărgeşte acest termen în mintea ta şi în ce context?

Un om fals în mintea noastră este ceea ce poate fi descris în dicţionar. Dar de ce nu poţi fi şi tu un fals? Autenticitatea e un motiv curent ce fizic este prezent dar mental nu, şi, astfel, vedem oamenii pe care noi îi credem într-un anumit fel, ca fiind morţi pentru noi.

Lacrimile vărsate de tinerii care m-au întovărăşit în excursia la Auşviţ, mie personal mi s-au părut false. O faţadă pentru a demonstra că au inimă faţă de nişte poze puse pe nişte pereţi ale unor barăci. Eu priveam din perspectiva inversa, însă. Spre exemplu, de ce nu se spune şi de genocidul evreilor când au ajuns înapoi la putere prin comunism? Dar poate lor chiar le păsau de evrei. Ce ştiu eu?

Însă, ce îi face pe oameni falşi? Cu toţii vedem oamenii falşi, oamenii artificiali, oameni ce zâmbesc fără să simtă asta, oameni ce-şi pun rapid masca socială etţ. În orice caz ei sunt aceia care vor supravieţui. Părerea ta contează întotdeauna foarte puţin. Când intri în contrast cu părerea general acceptată eşti treptat izolat şi ignorat. E simplu, eşti de acord cu toată lumea, devii fals propriilor idei şi poţi fi astfel integrat într-o societate, fie ea bună ptr tine, fie nu. Atâta timp cât înveţi ceva din tot ceea ce faci, nimic nu este pierdut, nu? Propriul paradis al iluziilor tale devine mai aproape şi dacă poţi sări gardul să iei câte o gură din mărul din copac şi apoi să sari înapoi către viaţa ta anostă, de ce nu? Fă ca alţii, gândeşte ca tine.

Ceea ce ne umanizează, este să facem lucrurile precum sunt ele făcute, pentru că toată lumea face asta, deci toată lumea e falsă, inclusiv tu. Lumea de azi e falsă. Viaţa devine astfel mai puţin dureroasă, dar durerea e reala. Altfel te poţi trezi singur (tipa care m-a însoţit nu a fost comunicativă) în jazz pub-ul de lângă piaţa de flori, admirând un concert live cu nişte beri ceheşti. De ce? Alternativa ar fi fost bubuiala în grup în Ra Bar Bar. Iar a doua zi, auzi poveşti de romanţe specific secolului dooj’unu: când un băiat şi o fată beau în aceeaşi masură pân’ la nivelu’ încât să se autodeclare „I am so drunk”, se pupă şi daca mai fac capac c-un Kamikaze, amândoi ajung şi-n cameră de cămin. Deci?

Nie mówię po polsku

2011-02-21T19:48:00.002+02:00

Şi iacă-tă-mă pe tărâmurile lu’ Sobieski.

Demult vroiam să stau în cameră c-un polac pentru care conceptul de englezâ e ceva vag iar regulile de conjugare a verbelor domenii de manipulare a minţii. Demult vroiam să aud istoria elicopterelor spusă-n articulaţiile dulci slave occidentale timp de câteva ore bune, fără ţâgări şi fără scăpare (e coleg de cameră). O sfântule Zubr, how I love you in these cruel times! Demult vroiam să dorm cu uşa de la balcon deschisă pe motiv că „is warm inside and outside temperature good”. Nu? Falnica Polonie te zdroghieşte sub magicul vţnt rusesc. Demult vroiam să fiu surd de o ureche, să-mi stea ţapăn gâtul şi coloana, iar în ochi unde odinioară şedea acel alb tineresc să văd roşul precum borşul czervony. Demult vroiam să ştiu secretul tinereţii dintr-un plic cu borş instant. Demult vroiam să am presiune la apă ca la hidrofor, şi să abuzez de ea în stilul acelui român care nu are presiune acasâ (ţin să cred că nu sunt singurul caz care-n ţara românească îşi bagă pula-n ţevile de apă, în compania ce generează apa pe baza unei plăţi lunare, în apă, în faptul că nu mai curge ş.a.m.d).

Dar după ce ignori toate acestea te poţi bucura în liniştea traficului generat de tramvaie (care ar muri de invidie la vederea tramvaielor mioritice) de ţîgări polace (te obişnuieşti cu timpul cu ele) şi de o cafea (ce e drept acest kawa bate la fund orice lavazza crescut în cafenele bacoviene) în bătaia vântului dimineţii ce-mi face a tremura mărarul (căci nah e „temperature good” nu?) în lumina străfulgeratoare a stâlpului c-un M de la McDonalds în vârf şi cu vederea către un parc imens unde probabil îmi voi găsi liniştea în zilele fără de bani (care vor veni, inevitabil)

Totul e nou, intri într-o lume pe care tu o defineşti ca „afară”. Afară unde bă? Afară din ţara pe care tu o vrei „ca afară” (citez dintr-o melodie ce urlă după mainstream care probabil a transmis acest mesaj fără să se gândească dacă vrea cu adevarat o ţară ca afară, sau că problema românilor e că împrumutăm ce e din afară deja fără să adaptăm cum trebuie). După ce elimini anumite aspecte exterioare ce ţin de context, te poţi găsi chiar stând la câteva păhărele de Zubrowka cu polacii discutând despre gume Turbo, despre sifon şi suc la dozator, despre Cartoon Network în engleză, despre Mario, despre viziuni politice, despre evrei, despre preşedintele lor mort („Cold Lech” [a se vedea în imaginea de la finiş] he he, i thought it was funny). Tot ce ştim noi despre alţii e de fapt ce ne este lăsat să credem. Putem porni o antologie dintre ce e la noi şi ce e la ei: moarea de varză şi borşul de castraveţi muraţi, fanaticii ortodocşi şi cei catolici, dar ei au Zubrowka!

Totul e fain. Amestecul de naţii e precum amestecul de băuturi făcut de săracii americani la prima lor plimbare într-un bar (au 19-20 de ani, se înţelege). După perioada aia de „de unde plm eşti?” (trebuie să adori mutrele oamenilor când aud de România) şi „nice to meet you” şi după aia chiar intri într-o conversaţie cu ei, vezi de fapt că sunt cu toţii nişte idioţi. Ori reversul, dar nu e plauzibil.

Te mănâncă puţin sub limbă ca la puşchea să stereotipizezi, doar fiindcă e singura ta distracţie la super petrecerile lor unde inna şi homalăii de la akcent rup boxele de laptop. Confirmarea şi spargerea stereotipurilor, dacă acestea chiar există. Lumea chiar părea mirată că 2 concepte precum român şi ţâgan nu sunt unul şi acelaşi. Nici nu e de mirare când turcii folosesc acelaşi cuvânt pentru aceste 2 rase diferite. Desigur, tot cu ei poţi avea cele mai faine conversaţii pe teme hagi-istice. Oricum, la finalul serii e distractiv să vezi italiencele dansând pe masă, iar când lumea se uită şocată (probabil îs virgini), tu să le întinzi o mână în care sălăşuieşte mândra şi falnică încă o sticlă de tărie, nu de alta, dar parcă îşi încentineau ritmul de la o vreme. Le laşi în blug ca un gentleman ce eşti în loc de o bancnotă de fiecare (bancnotă meritată ce e drept) reţeta lui Krystof pentru borşul de castraveţi muraţi. Au nevoie mai mare decât mine. Şi seara se încheie făcând sport pe scări (test de rezistenţă) fiindcă lifturile sunt noi şi nu pot coopera decât prin rezolvarea unor algoritme complexe.

Na zdrowie!

Capul face, curul trage

2011-01-16T21:29:00.003+02:00

Echo & the Bunnymen - The Killing Moon

Datorita fanilor mei înfocaţi ce zilele trecute au aruncat cu murături stricate în fereastră (nu, nu aţi avut motiv bun să-l treziţi pe tata, ….voi şi ţigănaşii colindători), care mi-au dat foc la stână de mi-au pârjolit-o şi mi-au otrăvit jiile în sfânta noapte de treiş’unu; ţin să anunţ că na-vă, cererile voastre fură ascultate => am pus diacritice.

Azi? Încă una din mitologiile secolului dooş’unu…
…Aurel era un copchil cuminte. Nu avea nimic de-a face cu anturajul degradat în care trăia. Deşi era la modă pe vremea aceea să fii cât mai ţîgan, să te lauzi că provii/cunoşti, să le asculţi muzica, să duci o viaţâ lentă (eventual stând degeaba şi furând ori facând ture de centru pân’ se duce ultima ciordeală pe benzină c-o maşină pentru care cineva-n background a şters poo poo-ul cuiva în Ţara Ciubotă, apogeul vieţii). Aurel nu era aşa. Într-adevăr nu depăşea capacitatea intelectuală a unui cimpanzeu, dar nu era aşa. Lui îi placeau filmele porno (alea asiatice îi făceau mădularul să se zgândărească puţin din amorţeala lui obişnuită), alea de comedie şi prizăn brec. Dar să nu stricăm caractere virtuale cu vecinul tău obişnuit sau chiar cu identitatea ta secretă.
Povestea lui începea cu nouă luni înainte să se nască şi sa crească şi să aibă fleşbecurile tâtânelui său când l-a procreat, mai exact cele din momentele când a ajuns şi el la vârsta să poată revărsa scârţâiturile divanului cu temă înflorata prin camera sa bleu-decolarat de la etajul trei.
Pe maică-sa o ştiam de pe vremea când lucram la fabrică. Eu capsam pielea de calapod, ea lipea talpa peste munca mea. Munca la bandă. Ţinea mereu un bidonaş în care-şi sustrăgea prelandezul (vorba aia: „cine ştie când iţi trebuie, nu?”) şi mereu avea un halat albastru cu 2 pete de clor.
Aurel era singur la familie, fiindcă tată-su nu mai vroia să repete greşeala o dată. Pe nevastă-sa a iubit-o în tinereţi, dar vremea trece. Era curat în casă, avea mâncare caldă şi se obişnuise cu rutina ei.
Taf-su era prin anii ’90 coleg cu tata la URA, şi făcea parte din generaţia ce nu pot conjuga verbul „a fi”. Acum e macaragiu. Mereu i-a zis lu’ Aurel: „Copchil prost, ţine-te de şcoală, c-altfel vine-o proastă şi-ţi toarnă un copchil şi-ajungi să dai în cap pentru nişte eugenii”. Iar Aurel, nu s-a ţinut de şcoală şi-a ajuns c-o proastă care i-a turnat un copchil. Bine; mint; în legătură cu şcoala mă refer. De fapt, i s-a făcut o nedreptate şi l-au exmatriculat în clasa a zecea fiindcă, vezi dom’le, are multe absenţe. Dar nu era vina lui. Diriginta îmbrăcată într-un costum vernil şi-o cămăşuţă cu danteluţe stil mileu la guler, i-a spus mereu: „De ce dracu’ mai vii la şcoală dacă nu înveţi?”. Aşa că, a fost băiat asculator, nu?

Bieţii lui părinţi crescuseră această împreunare de defecte până-n momentul când au descoperit că băiatul lor era major şi nătărău.

Era noaptea de revelion. Petrecere cu alcool în belşug. Organizatorul, un român ţiganizat şi educat în capitala tuturor viselor negre şi-a adus stimatele colege de aulă să se distreze cu ocazia trecerii dintre ani în cuşcubeta lui cu mobilă maro cu modele în valuri din castan. Fetele? Ele erau okay, se distrau între ele, hi hi, ha ha, bla. Totul era ok în timp ce prietenii lui zăbăleau înhormonaţi la curul lor în stofa rochiilor ce defineau perfect venele anale (presupun că şi prin dos curge sânge, nu?). Asta şi urmăreau îmbrăcându-se aşa.
Populaţia oricărei petreceri va fi aceeaşi (fie ea degradată-n manele, fie ea una burgheză cu vin de Porto şi caviar precum organizez regulat în beci). Totul se raportează la gagici. Aproape întotdeauna, dar mereu, va fi cineva cu prietenă. Pe ei; nu-i băgăm în seama din punct de vedere narativ: se pupa, se iubesc, bla. Pe lângă ei, este cineva cul în mintea gagicilor, apoi luzării care nu au nici o şansă la gagici (la gagicile aduse, mă refer, dar poate şi în general), şi ar mai fi cei timizi ce păzesc integritatea canapelei, şi cei care la sfârşit sunt referiţi ca „cei ce, de nu erau, era o petrecere mai chizdoasă” (în cazurile în care aceştia nu există, deobicei mă autoinclud pe mine – „haters gonna hate”) şi aşa mai departe. Cu luzării care nu au nici o şansă e clar; beau responsabil astfel încât să fie abili în a nu rata şi anul acesta veceul. De asta, ajung să spun în fiecare zi de întâi a anului câ nu mai beau în viaţa mea. Fetili nu apreciază mereu ce ai în cap. De asta ajung să se chişe pe la jumatea lu’ ianuarie pe nişte beţe de hotărăsc soarta viitorului partener de intercomunicare sexuală. Căci desigur cel cul la gagici, vine, fute, pleacă. *tear*

Şi aici intră-n poveste Aurel. De ce Aurel?
Vezi tu, femeile ştiu. Femeile ştiu când te dai la ele. Femeile ştiu chiar şi atunci când tu nu te dai la ele, dar ele cred că tu te dai la ele, le face mai mândre de sine. Femeile ştiu când eşti cu ele şi te dai la altele. Femeile ştiu când te dai la ele doar fiindcă eşti (cum s-ar spune) beat, dar tu doar ai invocat puterile lui Bachus fiindcă eşti mai timid (un cuvânt frumos pentru colocvialul „eşti tot câcat pe tine”). Se anunţă între ele cu toate că ele ştiau deja. O reţea de atot-ştiutoare, o lume de interes către detalii neinteresante. Femeile ştiu. Nu mă îndrept nicăieri către a ofensa femeile, pentru că sunt câteva din ele care gătesc divin.
Dar Laurica, era boboacă la Bucureşti. Avea ochi albaştri, brunetă cu vopsea, era o fanatică religioasă (zice ea că s-a abţinut în timpul postului), purta o fustă de albastru de ăla de străluceşte, de ăla de reflectă lumina, de-ţi roteşte privirea de zici că-i un discobol când eşti beat şi avea un metru şaij’opt, şi purta mărimea C. Ştia că Aurel stă cu ochii aţintiţi la decolteul ei ce i se potrivea de minune în rochia ei neagră. Ştia.
Ce nu ştia Laurica era că Aurel de fapt era atras de reflecţia luminii. Stătea căscat dând impresia de onanist vizual. Bine, bine; şi de acţiunea de a intercomunica sexual; dar lumina, lumina din fustă era esenţialul.
Mergând spre lumină, o luăm pe un drum care poate să ne ducă dincolo de ea, adică dincolo de orice formă, dar şi dincolo de orice senzaţie şi de noţiune – ieşirea din imaginarul tău de zi cu zi, şi poate cine ştie, luând semantica creştină, către o purificare ascendentă spirituală. Dincolo de aceste concepte demne de’un ganja sănătos, Aurel nu primi nimic în seara dintre ani decât un refuz la dans şi probabil multă dragoste din partea budei.

În 3 săptămâni, contactat fiind pe Feisbuc de Laurica, urmă cafeaua, plimbarea-n parc, şi în 3 zile, glorioasa scârţâială a divanului înflorat. Era bărbat de acum. Era ce Laurica aşteptase. Viaţa pentru el de abia acum începea. Vestea cea mare că era tatâ fu celebrată cumsecade de un leşin pe o caroserie şi poliţia spunea ceva de un 2,1 alcolemie. Banii pentru avort au fost milostiviţi în aceeaşi cârciumă. Datorită Lauricăi acum era ateu. Îşi spunea mereu în minte „Cum dracu’ să o cheme Dauria?”. Nunta lor fu măiastră la cei 10 oameni invitaţi în sufrageria de cinci pe patru de la etajul trei. La poza de la starea civilă taf-su fu ghiontit de nevastă-sa să zâmbească. Au ieşit bine-n poza ce acum sălăşluia lângă poza lui din clasa întâia.

Dostoievski spunea că numai un adevărat nefericit, ştie câtă fericire poate aduce răzvrătirea. E mult de dezbătut pe chestia asta. Eu aş lua răzvrătirea împotriva regulilor sociale. Una din aceste reguli sociale spune clar: să nu mergi pe stradă cu ţîgara-n gură şâ cu-n cataroi în mână şi să nimereşti prima babă din cale. Eşti cărat la secţie fiindcă eşti prost şi laşi cataroiul acolo. Eşti bătut, violat, bătut din nou, scuipi sânge şi apoi recunoşti cât eşti di prost. Fiic-ta, Dauria urlâ de foame, nevastă-ta urlă la tine fiindcă eşti băbălău, taf-tu urlâ la tine că vrea s-audă meciul, iar tu Aurel Auraş ai ucis o babă. Unii se apucă de droguri, unii furâ, unii se sinucid, dar tu omori o babă. Bine, oricum te sinucizi când afli la tribunal că baba omorâtă era Laurica Auraş, mama ta.

Capul face, curul trage.

gim'me some ho-ho-hoes ei?

2010-12-31T12:55:00.005+02:00

Pe cand prin taramurile magice se instala valul etern de nea, si prin aer se simtea mirosul de chisca, de caltabos si salata boeuf, pe vremurile cand tatal tau a ajuns sa se imbete mai des ca tine (si mie mi-a pus semne de intrebare) cam pe atunci se instalau vremurile povestilor.

Si intr-una din aceste povesti era vorba despre jungla urbana si conexiunile moldave facute de CFR aleatoriu. Din toata aceasta jungla urbana, ne vom axa doar pe un cetatean mic, bondac si cu mers anemic. Acest cetatean un pic mai tuciuriu (mnah, e din Roman, ce-n ma-sa..) era sau putea fi gasit deobicei purtand plasa, geaca de un material oarecum ermetic cu 2-3 numere mai mari si o basca asezat elegant in cinstea unor vremuri apuse, un fel de copolla siciliana. Acea o voce mladioasa, cu un ritm enervant dupa a doua silaba rostita si, de ce nu, nuantat estetic de probabil cel mai urat (nu nostim!) ras auzit vreodata de un timpan omenesc.

Acesta avea un singur scop in viata. Iar acel scop, pe mine nu ma interesa. Insa intotdeauna, cand depasea a doua silaba tinea mortis sa scoata ateul din tine. Dumnezeu era cu el. E cu mine. E cu tine. E chiar si cu mama ta la cate pacate a facut. Insa la cum tine el discursurile ecleziastice te face sa negi orice forma de crestinatate datorita lui. Crestinopatismul ridica semne de intrebare, forme de exprimare ce induc un deget mijlociu si mai ales (iar asta e partea mea preferata) semne de miserupism.

Fiecare in viata urmarim drumul pietruit in caramizi galbene. Fiecare vrem scaunul dupa ce se opreste melodia. Fiecare vrem un veceu cand ne vine sorocul acoolic.

Nici o problema. Drumul e al tau, insa cum ar fi sa ma ignori cand ai ceva stupid de zis? (de aici trec de la individual la general, adica ma refer la tine) Rahaturile care pe tine te prostesc la campaniile de voluntariat, cat de mult involuezi si negi maturizarea prin exteriorizarea continua de sentimente, sa crezi in existenta lor, ce sentimente profunde ai tu pentru prietena ta pe care tot cartierul vrea sa ii rupa fasul (pana intr-o zi…), cat de frumoasa e natura unde eu ma pis in voie si pe care ecologistii o foloesesc pentru atragere de fonduri de unde sa-si mai faca si ei o casa (desigur tu nu prinzi nimic si inca crezi), despre cum tu ai toate problemele din lume, in general despre tine. Fa-ti blog tata, oricum nimeni nu te citeste, ia exemplu de la mine.

Dar cand vii si insisti, nu o data, sa cant in corul tau stupid de colinde, sa afisez zambetul de sarbatori, sa cant colinde in limba romana la o piesa de teatru in engleza unde eu joc tatal snob si arogant (se poate spune cel mai bun rol), devii nimic altceva decat acea curva exterioara ce se foloseste de ziua lu’ Isus ca motiv spre a-si scoate in lume rahaturile ce spumega intr-o minte spalata. Hai sa ne jucam de-a religia, nu?

Luna ce tocmai a trecut. Luna cand toti ar trebui sa fim mai darnici, mai buni la suflet, sa ne razleghim crestineste pentru restul celor 11 luni din an cand suntem niste hedonisti jalnici; in luna cand toti se purifica prin ascultat de colinde (toata luna, oriunde, oricum, orice….) si incepem sa deschidem ochii larg cu acea stralucire si naivitate seaca si cliseica spre cer; si cam tot atunci vii la mine si incepi sa-mi strici placerea de a fuma asupra faptului ca tu nu ai prietena ettzetera ettzetera. Toti ne dam cu fundul de gheata care e mai sufletist ca altul si intr-o continua fuga cu timpul pentru a face cat mai multe, ne dam seama in final ca suntem doar niste cretini care spera la o schimbare, cand de fapt totul este la fel, asa cum a fost si dinaintea lunii respective („luna cadourilor”….) si bineinteles si dupa asta.

Fraieri ce spumega la gura incercand sa te faca sa participi vocal la ritualuri de invocare a unui mosneag imaginar betiv cu barba alba si imbracat in rosu si la origini american alterate de simboluri biblice (da copii, e Mos Craciun). Acestia sunt de fapt si cei care iti moralizeaza printr-o miscare negativa din cap asupra moralitatii tale ce nu se conformeaza cu spiritul artificial creat pentru astfel de dati.

Copchii ce isi tin licarirea ochilor catre un brad braconier (nu mai suntem ecologisti bai portoricanilor?) alterati de tiganasii cu stea din betea si scuipand la usa ta ca nu ii lasi sa iti aduca o veste minunata sau cum vor sa inalte un domn plecat la vanatoare. Asta ca sa fii imbuibat de sms-uri care iti ureaza de bine cand de fapt habar nu aveau ca inca mai esti in agenda. Petarde aruncate de tigani imbracati in mosi craciuni ruinand nu visele copiilor, dar si vopseaua de pe masini cu pipi ajutati de cainii vagabonzi care pentru asta isi mai ridica cracul legat cu niste clopotei.

Fascinant.

P.S. cam e porc din partea mea, dar mi se rupe. Am cantat colinde cand eram mic doar cu scopul profitului, care oricum ajungea la ai mei. Am primit colindatori, dar erau fete de liceu inhamate la chitara. Nu sunt contra manifestarilor prezentate anterior, fiecare sa faca hora homosexuala in jurul bradului cantand cu voci de fetite, doar ca urasc actiunile ce obliga implicarea nevoita (imi place sa-mi vars nervii undeva)

Azi am intrat pe hi5 special sa imi citesc jurnalul, unde scriam inainte sa fac aceasta abominatie virtuala. Un moment de reculegere pentru un baiat in crestere, plin de vise, un rebel fara cauza, nici o urma de resemnare, pentru viciile din teribilism si nu din plictiseala, pentru vremurile cand tigarile si bautura erau ieftine si iti permiteai din alocatie si bani de pachet sa faci ceva, pentru vremurile cand mergeam cu bicicleta (pe atunci far' de rugina) la fabrica, beam bere Margineni si ne scaldam in Bistrita (pe atunci se mai vedea fundul raului, si broastele aveau doi ochi), pentru vremurile cand inca nu stiam cat de inutile si neimportante vor fi deciziile luate. E dubios; desi tot ce mi-am propus anu' asta s-a implinit, tot ma simt ca si cum mai e ceva. E nasol sa ti se termine alcoolul din casa. Un toast pentru zilele cand eram mai fericit ca acu, si toate sperantele pentru la anu.

Nota asupra editiei: inca nu mi-am dat seama cum as putea adauga diacritice pe laptop, textul a fost scris la jumatea lunii decembrie, dar mi-era lene.

Slaidşou pentru nărod

2010-09-30T23:28:00.015+03:00

Tăti pozele îs făcute cu telefonu, e mai mult o laudă de sine, nu-s de vină pentru porcariile de reclame, si o muzicuta sa nu va plictisiti

Una lungâ (partea a doua)

2010-09-30T22:58:00.004+03:00

Cum poţi să pronunţi numele unor localitâţi fâr’ să sune că eşti la mama naibii? Cum poţi tu împrăşietule la cap să rupi echilibrul chintesenţial al vieţii? Peste tot aceeaşi mentalitate simplă, o viată huzurită şi gâdilită pe alocuri cu izuri ale timpurilor de altă dată, pe când nu erau jalnice creaturi ca tine să umble şi să le pună în cap prostii, prostii capitaliste de altfel. Ce contează ca e mai ieftin, mai bun, pff, toate astea pier când tu ştii că ce-ai avut de-o viaţâ e mai sănătos.

Când te încumeţi în astfel de lumi trebuie să ştii mai întâi cine este şăful, tata banilor, bulibaşa, ăl de reuşeşte a spăla creierele, care în genere e preotul satului, şăful de post ori primarul. Astfel ca să ştii ce vrei să vinzi unui om trebuie să stii cât i-a mai rămas din pensie după donaţiile date pentru „a nu fi bătut de Dumnezeu că ar avea pensie prea mare”. Centrele cultural-sociale ale satului in general sunt poziţionate bine geografic şi nu sunt nici ele de ignorat, mai ales atunci când „doam’ fereşte” te-a prins ora 18 în sat şî bate vântu şi-n biserici se aud cântari, păsărelele zboară, apăi la crâşmă ţi-e drumu băiete. Bauturâ ieftinâ, tutun di proastâ calitate la bucatâ ş-un sunet de tablâ-n fundal. Ce-ţi mai trebuie? Ah. Fetişcanile apar în general ceva mai târziu, când vin să rîdice bravii soldaţi ai Gărzii de Onoare spre a-i duce la vatră uşor pe-un vals al acordeaonelor ţigăneşti ce ridică praful in glorioasele zile de august. Câte o lacrimă pentru un astfel de patriotism şi alta pentru banii neprimiţi la timp de la întreprindere. Doar aşa dai pe gât încă o halbă. Pan’ la urmă tot o jigodie rămâi în ochii multora; aduci în casele oamenilor doar cutii ale diavolului care le transformă pe babe-n violatoare înnăscute şi pe odraslele lor sfinte în disperaţi pornografici ce le vor apropia lumea lor idilică de lumea noastră reală plină de vicii şi ajungi cap de listă-n ceasloave de blesteme şi-n părticele. Asta e doar un impuls de tupeu să le pui pe masă şi ofertele de internet. Na zdrowie!

Toţi vrem ceva mai bun. Toţi vrem schimbare. Toţi vrem să trăim. Toţi vrem să fim iubiţi. Toţi vrem respect. Toţi avem o obsesie, să ne legăm de ceva pentru a trăi. Însă pe urmă Răspunsul la toate astea se trezeşte exact ca mine în mijlocul unui bar rural polemizând cu beţivi, cu profesori aşteptând cursa şi femei plictisite. Lumea se plange de bani. Le dai mai ieftin. Lumea se plânge de calitate, că nu îi merge când nevastă-sa are ciclu şi trebuie să găsească o eliberare de ea. Le dai cel mai bun, le dai ce le trebuie. Lumea se plânge că vrea ceva nou. Le dai ultima ofertă. Lumea se plânge că ar vrea de munca să poata susţină ce oferi. Le spui că se angajează chiar mâine. Rămân miraţi, crispaţi asupra faptului că tu vii cu răspunsuri, însă ca şi ceilalţi dinaintea lor, aflaţi în alte baruri, în alte adunări de şanţ, preferă să se troglodească-n continuare în aceeaşi mizerie. Niciodată de fapt nu au fost probleme, ci doar soluţii neaflate la timp şi refuzate ulterior prin propriile acţiuni. Nimeni nu vrea de fapt răspunsul la toate problemele care le crede esenţiale, să nu se plictisească.

Pe urmă, când te mai întorci în prezentul actual, numărând zilele de când banii ar fi trebuit să intre în contul tău bancar, gândurile tale pozitive şi cu cele negative se întâlnesc la barul ăla violet din gară. Comandă o tărie la 4 lei 50 ml. Se privesc în ochi. Unul e zâmbăreţ, vioi, în care se vedea o oarecare lucire a ochilor. A făcut ceva vara asta! Mai mult decât ar fi crezut, bani, pe-o cuconiţă de prin Secuieni, a mai dănţuit pe la petreceri ale unor fătuci ce-şi aduc aminte de el, ce-n mă-sa? Celălalt se priponeşte amărât, îi râde cu-n colţ de gură primului şi-i dă câte o palmă primului să se trezască. Au fost doar nişte visuri ale unor nopţi de august. Restanţâ neluatâ, nicio carte citită, dorinţele materiale sânt scumpe, tată cu-n picior în şomaj, faţadă către o listă prelungită întru ăst capitol. Şi mai vroia să vadă şi Praga! Raţiune, răbdare şi 24 de lei împrumutaţi plătiţi la final.

Maistre, înca un rând de halbe să dăm drumul la o nouă simfonie a problemelor noastre încrucişate cu câte un lied al speranţelor născute spre a fi moarte.

Astfel în colţul din dreapta cântând la o sămânţă aprigă pe lângă orchestra obişnuitâ cu Dumitraşc la trombon şi Marian copchilul pierdut al cartierului (întors între timp la vatră), la un trianglu de excepţie; stă Ale acompaniind totul cu o talgeră a propriilor ei indecizii. Vroia o viaţâ simplă, o facultati, o casâ, un giacuzi, ţîgări infinite, bărbat să-i facă de toate. Dar orgoliul ei de a nu lucra ca mascotă pentru viitoarea mea campanie de autopromovare a propriei mele imagini (campanie ce va începe prin montarea unui minitrenuleţ al cartierului, montare de busturi din fildeş şi documentare în stilul VH1, etţetera) a lăsat-o la varianta de a se lua de mânuţă cu Marian şi de a deveni abonaţi a ziarului local. O tempora! Faptul că personalitatea ei feminist întoarsă o face să-şi aprindă o ţigare de relax chiar şi cu o tornadă în spate o face o bună acompaniatoare în orchestra noastră trivială aleasă la mustaţă; ea fiind mereu în contradicţie, mereu cu ceva de zis (vine şi dintr-o familie cu o astfel de calitate), şi face ca orice simfonie să aibă tempo-uri rapide, acalmate în schimb de colegul Prăjiturâ cântând la măiastra Clămpaneala de Buze, săturat fiind a vorbi numai în loudspeaker, un tenor de excepţie (nu că ar avea de ales), prins uneori şi cu nişte scurte sunete de brichetă. Magnific! Calm, timid, cu păr mai puţin de la an la an şi mereu pregătit cu câte o dumă (ironic nu?) de încheiere, un fin amors tenace, ca un ninja ce se dă de gol când fumează. Ce face octava lui să fie aşa specială? O comoditate ce-l face accesibil însa irecuperabil. Aici intră mentalitatea de ‚las’ aşa frate!”. Sculpturile de lut care mai sunt prelucrate şi a doua zi, se ciupesc, astfel dăm naştere la interpretul nostru la borcănele, Castravete. Cântând câteodată în duet cu subsemnatul la acordeon. O tipologie constrastantă bazată şi dependentă de cheful lui. Priviri goale, mândre şi mereu superior (indiferent că lumea din jur dă din cap improbator), de aceea e lăsat să-ţi facă solo-ul ca altfel, nu mai intră-n rol Grasu Martinică. Grasu Martinică e un tubar ca-n filme, un potenţial încă nedecăzut şi nu în ultimul rănd o burta ce face valuri. Roşeaţa îl face accesibil în orice discuţie. Şi într-o zi; te vei trezi că-ţi pune izolaţie la casă şi nu vei şti că e el. Exact ca o tubă.

Voi reveni.

P.S. numele menţionate mai sus, nu au legătură cu realitatea, ele fiind formate prin anagrame complexe, astfel încât identitatea să nu fie relevată/ofensată

English humor

2010-09-13T22:22:00.003+03:00

Una lungâ (partea întâi)

2010-09-07T22:55:00.000+03:00

În ajun de restanţâ, ţin să caut timpul pierdut alături de învârtita cu nucă a mamei.

Totul în jur e gri. Pute a comunism. Închizi ochii şi îi deschizi şi nu poţi înlocui imaginile cu altceva. Oameni ce-şi aruncă apa şi gunoaiele pi geam. Dilii mentali care au impresia că vor întrece vreo aură divină încercând alt stil cu ochelari de soare şi freze. Oameni nebărbieriţi în sacou cu feţe posomorâte şi cu omniprezenta bască pe stil vechi. Babe de-şi caută sânge rău înainte de moarte. „Măi băiete e păcat să fumezi””La fel e şi nespălatul dinţilor mamaie”. Acel gri ponosit şi plin de bălţi. Bălţi ale unor vremuri crude, mamaie! Oraşul se învarte, luminile sînt palpabile, şi la mişto se sting şi se aprind creând acea disconcordanţâ cu aere di disco. Îţi vine să ridici mâinile şi să arunci un cataroi să le stingi. Dar subconştientul (ce ştie la fel de bine ca şi tine că dacă nu ar fi fost el acum, lumea ar fi vorbit de genialitatea mea la un timp trecut) lucrează şi nu te lasă să te apleci după un cataroi. Pe stânga un aprozar, în dreapta doi ţapeni (râde ciobul..) ce vorbeau de rahatul politic aflat la momentul acela la conducerea unui rahat mai mare ce o numeau ţară şi-n faţâ era semaforul. De fapt, la 4 paşi în faţă şi 2 legănaţi era chioşcu de ziare, dar, după incident (soldat cu o colorare subită a trotuarului) era din nou lumină palpabilă galbenă. Şi podul. Bine şi nişte javre împuţite ce-şi lătrau existenţa inutil asupra mea. În alte zile chiar i-aş fi băgat în seamâ. Podul. O ţigare strivită fu aprinsă. O privire în neant. În adânc. Şi-n depărtare. Cum am ajuns aici?

Vara lu’ 2010. Noi cunoştinţe, pierdut vechi cunoştinţe prin întâmplări spontane ale nopţilor cu ţânţari. Ciclul vieţii. Acel ciclu care ne prezintă zâmbetul perfid către o lume idealisticâ şi mai ales acel optimism greţos motorizat pentru bunul comun al target-ului mai mult sau mai puţin posibil. Un target lăbar prezentat iniţial printr-o perdea de catifea. Monstrul economic ce ne învârte către adaptare. Doctori în ştiinţe bugetari, foşti angajaţi ai competiţiei, foşti întreprinzători intraţi în faliment şi bineînţeles studentul mort de foame; toţi creează tagma de susţinere a unei idei nesusţinute şi neorganizate a cheliosului cu burtă.

De fapt, cum o iei la dreapta din parcare, te urci în maşina timpului (cunoscută drept Dacie) şi ajungi cât ai sări din groapă în groapă într-o lume idilică, pozitionată între dealuri defrişate, locul unde timpul se masoară în sticle de vin. Nimeni nu se grăbeşte de fapt. Cum faci acel mic pas pentru tine, dar acel mare pas pentru întreprindere inspiri adânc şi simţi cum îţi intră în plămâni o mare doză de succes. Bine, e de fapt îngrăşământ natural. Dar cine se descurajeazâ nu poate vedea cum imediat ce a bătut la o poartă, oamenii vor deschide larg porţile, vor face ochii mari, vor lăcrima de fericire că tu trimisul divin al întreprinderii ai ajuns la poarta lui. Te vor îmbrâţişa, veţi cânta Cumbaya şi râuri de jin vor curge, totul într-o voioşie continuă. Bine ori asta, ori vor închide geamurile ca-n filmele western, vor otrăvi fântânile, îşi vor arde câmpiile, vor da drumul la câini şi-şi vor bate copchii să înveţe poezia „Nu e nimeni acasă”. Iar dacă se va insista îşi vor scoate din beciuri Garda de Onoare (beţivii, oameni care şi-au uitat medicaţia, ciungi, babe bătute/violate cu-o searâ-nainte, posedaţi) dozaţi pânâ-n sânge cu apâ de colonie (nimic nu te trezeşte la realitate mai tare ca o urină proaspată) pentru o distribuire orală la mă-ta acasă (cenzurat). Toţi suntem în mintea lor băieţii cu „cuntoarul”, băieţii cu donaţiile, băieţii de la vreo sectă cu nume haios ori, de ce nu, farseori ce vrem a le fura averea agonisită cu sîrg între chirpiciurile pişate elegant de natură.

În această lume idilică, unde se vorbesc limbi moarte înţelese doar de ciangăi, vikingi si rromi; modelul de educaţie moralâ preluat din lumea reală a fost înţeles de la sine pe dos. Astfel, copii îşi bat mamele, femeile crapâ lemne în timp ce bărbatul bea lângă (de fapt, asta e un lucru chiar bun), ori bărbaţii îs la dejtul mic al femeii, şi de ce nu, lumea îşi pune câte un telefon fix ca să grăbească moartea soacrei. Dar toată lumea îşi cerne viaţa cum cerne nisipul în clepsidră, căutând punctul culminant al vieţii lor. E interesant faptul că ei găsesc mai repede vizual punctul G al oricărei femele aflate în trecere decât acest punct culminant; pentru ei un fel de „ploaie ce nu mai vine”. Cam atunci vor veni şi ei şi vor semna ceva cu tine. Oricum mă simt destul de norocos de faptul că am scăpat neviolat de femeile ale căror vârstă era măsurată după mărimea mustaţei.

-partea a doua, va urma zilele de mai încolo, plus poze; o minunăţie-

Geo Bogza – Poem ultragiant

2010-07-29T11:55:00.008+03:00

Notă personală : Încep să găsesc farmecul poemelor, ascuns de mine pân’acum.

Într-una din nopțile mele am făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neașteptate – și aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraș murdar de provincie
Și locuiam la prietenul meu din copilărie.

Într-o seară am rătăcit singur pe străzi – și când m-am întors
Servitoarea făcea patul în camera mea
Era o servitoare tânără și negricioasă
Mi-a spus ca toți ai casei sunt plecați în oraș la plimbare
A zâmbit
Și a trecut pe lângă mine de nenumarate ori.

Eram destrămat în seara aceea și n-aveam nici o poftă să fac dragoste
Dar servitoarea era tânără
Nu cred să fi avut mai mult de șaisprezece ani
Și cum se așezase aproape pe pat, parcă așteptând
M-am apropiat zâmbind și am întrebat-o cum o cheamă.

Mi-a spus un nume oarecare, mi se pare că Maria
I-am spus că e frumos, ea s-a prefăcut ca se rușinează,
Cred sa fi fost aproape de miezul nopții
Prin ferestrele deschise răzbătea zgomotul confuz al orașului
Acolo, undeva, erau teatre, cinematografe, femei splendide și automobile
Aici eram numai eu cu servitoarea;
Ea n-a zis nimic, a închis numai ochii.

Era o servitoare scurtă, bondoacă aproape
Și mirosea foarte rău a sudoare.
O, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraș murdar de provincie
Pe când eram destrămat și stăpânii tăi lipseau de acasa
Servitoare, pe pulpe cu doua dungi roșii de la jaretiere
Servitoare cu pântecul mirosind a ceapă și a pătrunjel
Servitoare cu sexul ca o mâncare de pătlăgele vinete
Scriu despre tine poemul acesta
Pentru a face să turbeze fetele burgheze
Și să se scandalizeze părinții lor onorabili
Fiindcă deși m-am culcat cu ele de nenumărate ori
Nu vreau să le cânt
Și mă urinez în cutiile lor cu pudră
În lingeria lor
În pianul lor
Și în toate celelalte accesorii care le formează frumusețea.

Am obosit!

2010-07-10T21:17:00.006+03:00

(toate fragmentele ce vor urma sunt scrise în ziua lor cu pricina şi adunate cu multă sârguinţă)

(început de iunie, cald în draci)

Acel iz puternic de transpiraţie nu ajută la concentrare. Tensiunea e mare, tensiunea creşte, te simţi din ce in ce mai puţin abil în a rezista să nu urli şi să nu trânteşti un cuier de profă. Recunosc ultima frază e scrisă doar pentru că vroiam să mă piş, dar şi pentru ca vroiam sa îi dau un cuier în cap profei (nu că ar fi prima oară când are de-a face cu un cuier). Foaia pe care o ţii strâns în mană stă să se rupă de la nervii ce se iscă. Toţi în jur mestecă-n gol. Dar scriu. Toţi scriu oleacă, se uită în gol, dar au grijă să-ţi tragă o privire dominatoare. Diferenţa între ei şi tine? Ei nu stau în spatele unui autist ce are vocea cât ar fi avut-o Cel de Sus dacă ar fi să vorbească cu noi. Şi lângă o colegă cu aceeaşi soartă crudă în ale gramaticii. Dar cum s-a ajuns aici? Păi iniţial doctorul la maternitate după ce mi-a dat frăţeşte o palmă la fund, şi-a dat cu părerea asupra viitorului meu glorios zicănd mamei mele: „Doamnă, nu-l lăsaţi pe băiatul dumneavoastră să dea examenul în semestrul doi la gramatică franceză, că nu va fi decât un alt dereglat mintal într-o sală plină de oameni ce ştiu ce-i aia un subjonctiv şi să facă o concordanţă (termenii sunt simplişti datorită incapacităţii de a detalia a subsemnatului). Şi după nooşpe ani şî noo luni, nu eram decât un alt dereglat mintal într-o sală plină de oameni ce ştiu ce-i aia un subjonctiv şi să facă o concordanţă. Povestea primei restanţe. Mereu încheiată în hamei.

Mais où sont les neiges d'antan? În 8 paşi poţi parcurge o sufragerie, iar in 8008 paşi înveţi o poezie de Villon. Dupa aceşti 8008 paşi drumul până la facultă e ca un „carpe diem” pe un drum plin de cărămizi galbene şi cu floricele zburlii pe fustele tinerelor înzestrate robust-dorsal. E soare, prea mult soare, transpiraţia îţi miroase, însă tu ştii poezia. Iar momentul când Ea ridică capul, c-un zâmbet ironic (diavolesc chiar), abia aşteptând clipa în care să mă violeze intelectual, toate revin la realitate. Uiţi de poezie, uiţi cum te cheamă, uiţi chiar şi că aveai senzaţia de diaree înainte de a intra, însă nu se uită să ţi se readucă aminte că ai picat la gramatică. E ca un cerc vicios în care copii cu nume de familie uşor de reţinut sunt puşi într-o oală canibală de supă. Totul e urmat bineînţeles de dansul tribal al cârdului de oameni aflaţi la ieşirea din sală cu omniprezenta întrebare „Ce ai făcut?”, şi care nu se mulţumeşte cu vestea notei de trecere. (Da, fiule, am luat un 5 umezit la literaturâ atunci).

(sfârşit de iunie, plouă inundabil)

Sunt zile din-alea când îţi doreşti sa nu-ţi fi dorit ploaie în zilele caniculare. E ceva în genu’ „Vrei ploaie? Na-ţi ploaie!”. Ş-a plouat pân’ ne-au fost afundate fundurile şi altora le-au fost câmpiile. „Da’ voi ce nu v-aţi făcut casa mai în deal?”. Fiecare cu ce i-a durut, dar fundul meu a fost tăbăcit rău de tot pentru a mă ridica cu mândrie de la mesele scorojite ale universităţii. Vorba aia „Măcar engleză ştiu”. În cele din urmă! Sunt tot zile din-alea când îţi aminteşti de ce te-ai lăsat de pariuri sportive, de fumat, de urmărit mecuri de fotbal alături de beri reci (tata a mai ajutat finanţarea pentru o asistenţă mai plăcută), dar per ansamblu pentru că te trezeşti la începutul fiecarei luni fără bani, perspective şi ai o senzaţie asupra unui viitor destul de sumbru. Dar sunt tot astfel de zile când vine taică-tu şi-ţi trage o palma peste spate (ştie că m-am lăsat de fumat), o bere (ştie că am luat toate examenele) şi un ziar pentru angajare (ştie că mă vrea afară din casa lui). Azi fac o săptămână împlinită de când caut. Dar maine găsesc. (Editare în ziua postării: se fac 3 săptămâni de când am abonament la Deşteptarea)

În ultimul timp?

În ultimul timp am devenit un adevărat moşneag ce-şi bea existenţa în aceeaşi hrubă, o existenţă creată monetar în fostele gropi ale unei foste fabrici de zahar din Sascut sortând bidoane. Tuv’ar mama de ecoloage, înverziv-aş anal înmiresmându-vă cu laptele smântânit şâ jinul oţătit îndurat. La muncă jidane virgine idealiste cie sânteţi! Prea degraba?? Oricum e fascinant cum în hrubă poţi participa la conversaţie cu veterani de râzboi, bărbaţi fără neveste ce-şi zic „bărbaţi cu principii”, bursieri cărora nu le merg bine cotele de inflaţie, suporteri de ocazie al echipelor ce câştigă, poeţi anonimi = foşti educatori, elevi de la liceul din apropiere care-şi plâng soarta de după bac şi aşa mai departe.

În ultimul timp am devenit moşneagul ăla ce-şi plange schinarea găsită prin variate locuri post-bahice. Iertaţi fie câinii, mochetele, parcul, podul, scara blocului şi cada lu tata. Enumerarea se face pe proprie răspundere şi nu pun baza pe declaraţiile narative martore a celor din exterior. Sunt invidioşi de altfel. Dar măcar aşa am ajuns să mă confrunt cu imposibilul. Am cântat (îngânat, dupa părerea specialiştilor) la karaoke. ’twas awesome! Ori de ce nu? Ca în clasicele concerte rock cu mese rezervate şi audienţă urlând a pubertate, alternate din când în când de trupe în deschidere ce îmi amintesc de ce nu m-am apucat de muzică şi de clasicele şoturi die votcă/spirt gratis (o lacrimă pentru clipele îndurate pân’ la prima gurâ de bere). Un concert după care până şi Ozzy ar tânji. Recunosc trupa pentru care de fapt venisem mi-au adus zâmbetul timpanelor după care tânjeam. Sau, Marian (copilaşul încă pierdut al cartierului, ce şi-a ridicat o independenţă financiarâ numa buna de tânjă fugind de-acasă după ce l-au trimis americanii acasă. Bucalele surâd pentru unii) care în perioada în care a vizitat plaiurile moldav-bacoviene a dat drumul la un robinet de unde curgea lapte şi miere, malţ şi hamei, tutun şi votcă. Ori când admiratoarele mele de la turneul local de ping pong declarau că au 15 (14 neîmpliniţi) ani (moment de regurgitare a apei ce o beam în momentul dezvăluirii). Ori îmbătrânesc prea răpidea ori machiajul şi dubla pereche size C îşi fac efectul în ziua de azi.

În final, pot prelege nopţi şi zile mai bune decât cele din iunie-iulie 2010, dar în niciuna din ele nu aş arăta ca un Shaolin nazist.

Şi cam atât!

Elmész anyádba

2010-06-21T23:11:00.001+03:00

Şiorne fără referinţe

2010-06-08T17:51:00.003+03:00

Ziua de miercuri. Bagă un megadeth in fundal, 3 felii de caş cu roşii de la turci, un ibric de cafea ce va fi divizat relativ uşor la timpul viitor, şi mnah, dă un open la cursul teoriei literaturii, că este nevoie pentru vineri. 160 de pagini. L-am facut să pară de 150 prin ştergerea capitolului 1, însă nu m-a ajutat prea mult. După un prim an de stat la Litere, am realizat că tot pe aici e aşa de vrăjeală să aibă şi aştia de nu le-a plăcut ştiinţele exacte să aibă şi ei o facultate. Materii precum antropologia, lingvistica ori teoria literaturii au fost create spre a-ţi distruge practic toate sinusurile celebrale. Deobicei când nu-mi place de cineva, îmi creez automat scenarii în cap ce se situează între violenţă corporală şi hărţuire sexuală. Dar nu! Profesoarele acestor materii arată mai rău decat nişte jidane cu ţâţele deformate fugărite de câini prin zăpada cracoviană (*o lacrimă* good times!). Cred că am să mă uit la filmul cu ăla de vrea să fluiere.

(după doo’ zîli)

Heh. Teoria literaturii? A trecut în lista examenelor unde am scris din pura mea inspiraţie (cunoscută la scară mondială drept genialitate). ’Om vedea ş-om trăi. Nu ca asearâ într-un pub salubru central, mai fumat ca niciodată, unde am avut de-a face cu vizionatu’ unei piese a unei trupe de teatru locale. Nu ştiu o idee absurdă dar: un loc mai spaţios în care să nu facă sex lumea fără să observe nimeni?(recunosc, sânt un ipocrit că am zis asta dat fiind faptul că am stat la 2 metri de scenă, dar drumu’ înspre baie fu ca un drum jidănesc din lagăre înspre libertate) Şi de altfel, cred că bâzâitu’ din spate era doar o formă de mulţumire a cât de bine se auzea. Dar măcar piesa a fost faină. S-au pierdut spre sfârşit, dar flăcăii au jucat bine şi chiar am râs. Shalom!

Şî uite aşa trece viaţa: ne naştem, trudim si murim; şi între astea ne mai doare capu ori burta. A trăi înseamnă a avea tot timpul dureri de burtă: la 15 ani, dureri de burtă că vezi dom’le ţi se arde după o gagică, la 25 de ani pentru că ne îngrozeşte viitorul, la 35 de ani că suntem beţi şi ni se întrezăreşte viitorul ce ne îngrozea, la 45 de ani că ne-a pierit chefu de viaţă şi muncă, la 55 de ani că ne-a pierit îndrăgosteala, la 65 de ani că ne îngrozeşte trecutul. Şi, mă rog, la 75 de ani pentru că avem cancer generalizat. În intervale, n-am făcut altceva decât să-i ascultâm pe parinţi, apoi pe profesori, apoi pe patroni, apoi pe soţii, apoi pe doctori. Uneori bănuim că lor li se rupe de noi, dar e deja prea târziu şi, într-o zi, unul din ei va anunţa că o să murim şi atunci ne va băga într-un lădoi de lemn sub pământul bătut de ploaie. Sau sub pat. Sau eventual într-o cameră sinistră cu alţii ca noi (deobicei goi) şi dă drumu la gaz ptr terapie. He he...

Hoarde şi hoarde de tuciurii ce-şi prezintă maliţios garderoba de culori ce seamană puţin cu mucii mei aruncaţi după ce am vomat. Iar eu am luat 8 la teoria literaturii. Dar, important e să arăţi recunoştinţă veceului pentru a sa existenţă ş-apoi să îţi sufli mucii. Altfel nu poţi face asemănarea. Toţi trec pe lângă coşul de gunoi de unde iese fumu cela de la ţigara ta nestinsă şi vin fâtucile în fuste şi privirea aţintită în timp ce-ţi faci vânt cu acel curs care tre sâ-l ceteşti. Şi apoi profa de face mereu glume pe seama ta de la episodul somn în ora ei şi încă o dată afli că ai din ce în ce mai puţîni zâli de cetit Perceval până la zîua D. Exact ca un evreu care ştie ziua execuţiei din lagăre. Doar că pe seama asta nu se fac filme unde să bocească proştii (prin asta nu am zis că unele nu-s faine) Mereu profa de literaturâ pare genu care s-ar potrivi perfect în „2 girls 1 cup”. He he... Şi totul se termină în Old Fashion la o bere ş-o şeptică.

O continuare searbădă...

2010-06-04T11:40:00.012+03:00

...a postului ăla cu „Ş-acu ce fac?”

bianca: la accidentul ala de la smolensk

nebu: la nimic. capul meu e prea gol din cauza plictiselii

febleţe ...: hm...ca i-a murit presedintele intr-un accident de aviatie

fluffy: la lucasz care a baut juma de sticla de vodka fara sa respire

maria: pai au fost sub influenta sovietica o gramada de timp

ionica (ioana): la ultima chestie care s-a auzit despre polonia

ionica (ioana): adica la faptul ca murit presedintele si restul oamenilor

simone :: pai le a murit

simone :: presedintele

simone :: de curand

dea cu javra urata: comunisti

marilena: la....poloneze bune shi sex

eu: de ce la sex?

iosub marilena: cause i'm obssesed

nina: holocaust

nina: evrei

nina: Papa

nina: presedintele polonez

eu: ala mort?

nina: da

taica gica: eu ma gandesc la vecinii lu germania,k si behemoth

andreea: un loc neprimitor si neimportant...asta zic fara sa iau in considerare ce am auzit pana acum de la ceilalti care au fost

How 'bout this for a movie eh?

2010-05-26T08:13:00.001+03:00

Adunătură de şioturi

2010-05-25T23:15:00.006+03:00

Prolog: Următoarele relatări, au premiză reală.

E o zi legendară de primavară. Natura reînvie pentru o nouă zî, ţânţarii au grijă să facă sex strategic deasupra capului meu prin definirea poziţiilor cât mai răsunator, porumbeii se despart din a lor orgie pentru a face caca oriunde nu este nevoie (cămeşa mea, veceul tuturor), câinii se aduna pentru o nouă zi de poştă cu Laika (câtă nobleţe în numele ăsta!), iar eu am făcut greşeala să mă trezesc în intervalul orar 6 juma’ – 8. Iar acu o voce de sincron á la reclame pentru filmele hollywoodiene: „One man, one opportunity, one damn synchronised family, one bath. Will he make it?”. Tu-ru-tu-tu-tuuuuu (sunete ale unei disperari coistice de eliminare renală). Morala? Don't Be a Menace to South Central While Drinking Your Leftover Beer in the Night (referinţe culturale pur coincidentale)

Întâlnesc ori de câte ori merg pe Mioriţei în vale pe trotuarul stâng, pe la blocurile turn, un homeless care-mi seamană. E sosia mea: înăţime medie, palid, cu faţa suptă. Îs eu cu barbă, eu murdar, eu prost îmbrăcat, eu mirosind urât, eu fără bani (properly said), eu cu o respiraţie de şacal, eu, cel ce va fi în curând, eu când o să se învârtească roata, eu sprijinindu-mă de vitrina unei brutării, cu picioarele aproape goale. Nu cerşeşte, dar stă mereu în aceeaşi poziţie legănându-se involuntar. Când şi când mai trage o privire la lumea trecătoare.

Pub poziţionat central, fum de ţâgară, multe voci pe fundal, mesî de lemn, scaune care să desemneze geometric spatele tău drept o ipotenuză a sclerozei ce te paşte şi aglomeraţie (că doar e o altă sâmbătă seară pierdută în neant). Ceva te face să te sâmţi în camera greşîtă (e cum o iei la stănga de fapt). Bâzâitul ciudat şi de neoprit asemanător katiuşelor rusăşti. În faţa ochilor mei perinda o paradă militara, se târâiau greoi un soi de omizi corpolente, dotate cu nişte coarne de berbec în frunte ca un şir de tancuri sovietice, urmate la rândul lor de un grup de camioane blindate cu piersuri purtand tunuri antiaeriene pe post de freze (în vremea copilariei mele, Armata Roşie era una din obsesiile mele premasturbatoare). Îţi pierzi concentrarea şi te ridici în chicioare spre a-ţi susţine scopul sus şi tare. Aşa că o iei după prima repriză pe blonda într-o fustă de-i scotea celulita în evidenţă şi de rumega la trei paşi de tine la o kalinkă scurtă. O hămeseşti şi pe urmă o pui pe masă, însă nu o dezbraci de tăt, ai nevoie de suport de bere pe abdomenul/spatele ei, nu? Până la urmă e o treabă serioasă aici, e finala Champions League în faţa ta şi practic motivul venirii tale aici în primul rând. E practic definirea unei sâmbete ce pân’ şi Ăl de Sus ar tânji.

Şi auzi adeseori, în deosebire la sextagenarii ori septagenarii aflaţi în zona rurală, critici aduse generaţiei ăsteia depravate si pline de libertâţi cetăţeneşti asigurate prin constituţia asta democratică *sunet de flegmă pe fundal*. Dar una mi-a ajuns la urechi la ultimul grătar la ţară: „ Fetele din ziua de azi se gândesc numai la bâieţi”. Sunt absolut de acord cu această parafrazare. Se gândesc numai la băieţi când ar trebui sa le stea gândul la bucătărie ori cum sa menţină o bere rece între frigider şi locul unde stau eu pe o canapea. Desconsiderarea asta contemporană faţă de valorile morale. Hmpf!

Din lipsă de alte perspective decât să temin „Mândrie şi Prejudecată” (prin prezumpţie este începută) sau să învăţ subjonctivul la franceză, am ales să re-re-re-reinstalez un vechi comrad de-al meu. Şi-acu o trag vânjos cu veneţienii, fiindcă cu ei nu am mai tras-o la mamele altor naţii vreodată. În dooj’ de ture am laut ceea ce nimeni nu se îndura să ia: tăti insulele din Mediteranâ, vestul Balcanilor, Moldova, Valahia (ungurii ş-acu au 2 regimente la trecători şi plâng) şi Crimeea şi m-am pus pe chicioare din punct de vedere economic să-mi clădesc mândra-mi armată cu zdavenele-mi nave. Apoi fiindcă mama milanezilor tot a tras de mine de vreo câteva ori (he he...), am dat-o de-o alianţă cu franţuzii (worst decision ever) şi cu danezii, fiindcă vezi tu, nemţii au multe mame şi ele se inţeleg cu mama milanezilor, şi deşi există câte un Doge Adi pentru tăti, ele vor tăti odată. Până să-mi dau sama că am nevoie de o viaţă care să-mi confere siguranţa că nu sunt geeky (tura 47) am luat şi nordul Italiei, atingând orgasmul mental într-un atac ce avu nevoie de 2 armate în Milan. Acum aştept pe doamna Deutschland să treacă munţii...

Epilog: Şi cam asta a fost!

Ş-acu ce fac?

2010-05-20T22:33:00.004+03:00

Fac ceva ce-mi trecu azi prin cap când am auzit întrebarea „Şî ci cauţi-n Polonia? Ce ştii tu de ei?”...he he....
„Ce ştii despre Polonia?” şi pentru că astă întrebare nu e destul de claro-specifică se merită a menţiona şi premergătoarea utilizată-n cazul eşecului primei întrebări: „La ce te gândeşti prima oară când auzi de Polonia?”
Ordinea îi cronologică, iar numele sunt aleatorii ş-anonime pentru a respecta identitatea celor intervievaţi... (you know I’m keeding right?)
Şâ iatâ opinia nărodului...(cuprinşi în etăţi până-n dooj’ceva de ani, şi luaţi tăţi d-aiurea, pe un interval orar de 3-4 ore, 1-2 la zăci minute)

paula: ca a pierdut presedintele intr-un accident aerian

marian: ca i'o murit toti "ai mai shmecheri"

claudiu: ca nu are presedinte

ana: presedintele a murit recent

copac: ca si-a luat-o la caca in al doilea razboi mondial, in prima faza

aida: ca o duce bine dpdv economic

cezu: la nord de romania...jumate rusi jumate nemti la un moment dat...
cezu: covrigi polonezi
cezu: costume populare care seamana cu ale noastre

alexandra: are capitala la varsovia
alexandra: holocaust

andreea: nimic
andreea: limba aiurea?

razâ de stea: cred ca la o fosta colega,sau la The Jet-sons
eu: jetsons?
razâ de stea: o formatie de rockabilly...

Note: chiar nu ştiu numele tipului, razâ de stea e traducerea nickname-ului său

didy: la carnat dinala mare si gros

elena: ca e un stat mare
elena: ca parca a iesit de sub comunism odata cu noi

roxo: papa ioan paul al 2-lea?

paul: stiu ca e langa germania
paul: si are capitala varsovia
paul: o fost invadata de germani si asa o inceput al doilea razboi mondial sau cv de genu

ozanel: la.. holocaust

ionuţ: rusi

cookie: ca e super dezvoltata....ca a fost cam singura din UE care a inregistrat anu trecut crestere economica
cookie: ca e catolica
cookie: si ca e faina

mişu: i-a murit presedintele

crinuş: covrigi polonezi???

nicoleta: polonia....nu stiu..imi imaginez niste femei cu costume ciudate

stefan: poi au cripte misto
stefan: castele
stefan: catacombe renumite
stefan: si ca de acolo vine papa ioan paul the secundo

maria: ca sunt foarte patrioti
maria: altceva nimic

ale : e o tara din ue

săcsy măriuca: dunno, comunism si faptul ca ei au fost baieti destepti si si-au revenit repede dupa comunism
săcsy măriuca: avion cazut cu presedinte mort
săcsy măriuca: si paul, un polonez foarte misto
săcsy măriuca: foarte "fuck you assholes" da cu argumente solide
săcsy măriuca: si foarte optimist si fain
săcsy măriuca: si cu o atitudine foarte ok care mi-a dovedit ca romania este cea mai de cacat tara din univers
săcsy măriuca: si nu zicand-umi ca este ci dovedind ca se poate sa fii si cu atitudine faina
săcsy măriuca: comparativ cu cu prototipul romanesc

flexy: ca a fost casapita de nemti si rusi in al 2lea razboi mondial
flexy: Aushwitz
flexy: si au unul din cele mai mari porturi din europa

dana: o tara?

alexandra: la catastrofa aviatica

freckles: ca sunt mai buni ca romanii?
freckles: mancare?
freckles: aveau ei un fel de ecler
freckles: mega bun

podoleanu: se dezvolta
podoleanu: is ciumegi
podoleanu: si-o batut pula rau germania si rusia de ei

Chestia asta poate continua când mă mai plictisăsc

Şprot Up!!

2010-05-11T23:08:00.005+03:00

Sunt acele zile.
Acele zile când 4 oameni stau 2 ore dup-o zî de ploaie, cărbuni proşti şî reviste Bravo (tot ce s-a găsit în stoc prin cerute) la un grătar licărind o urmă de scânteie ş-un altu’ de făcea dansul focului c-o sticlă de jin în mână ş-urmărind o mâţă. Deşteaptă mâţă!
Acele zile când mergi fără să ştii pe unde. teoretic drumurile sunt trasate, dar tot poţi face mişto de cei pierduţi din capitală de se plang la primul popas..
Acele zile când un cuvânt/fiinţâ îţi poate înveseli din tăti punctili de vedere (mai puţin cel olfactiv) timpul. Şprotul nu este doar un clupeid mic, răspîndit sub formă de diferite subspecii locale în Oceanul Atlantic, Marea Mediterană şî Marea Neagră ce se caracterizează prin forma mai înaltă a corpului, gura mică ş-aripioara dorsală împinsă mai înapoi ş-abdomenu’, mult mai comprimat, şi care are o carenă ascuţitâ prevazută cu 29-33 de solzi. Nu ! Şprotul este mai mult de atât. Este un fel de viaţă, o îmbogăţire lexicală ce poate fi dusă la nesfârşit, ce poate înlocui „The Vagina Game” şi chiar îl tăbăci până face pielea ca de şprot.
Şi mereu toate or să fie însoţite de acel râs vaginal.
Pestru restul există Mastercard.

Dup-o candoare ce nu a avut legatură relaţională cu Andrei, Maria s-a decis în cele din urmă să îi fută un glonţ in frunte spre a-şi nemărgini laturile spirituale în ale ei Gange. Au bientôt!
Fiind un fercheş făr’ de culoare, Andrei şi-a scos glontele din cap mâncând o conservă de şprot ş-a câştigat la loteria „uită-te sub capac”. Din banii ăştia avea de gând să-şi facă ditamai lăptăria. Când o avea nevoie la bătrâneţe de lapte să nu ii duca dorul.
Fiindcâ încă ducea dorul nopţilor de împărţit perna, s-a luat la rost cu fundul de arţar ce avea puţini pistrui de o ştia de pe net, ş-au pus la rost de-un jin şiert şi dimineaţă au ramas cu 2 variante de viitor:
1) cum lăptăriile sunt deţinute de mafioţi şi oameni periculoşi (nu pletoşi boemi cu hobby-ul de-a strânge cunoştinţe virtuale pe motive neînsemnate), trebuia să-şi facă training în Spania ca să devină dur. În Spania o dădea în reggaeton şi-n femei blonde vopsite care se freacă de maşini luxoase în spumă, se lăsa de lăptărie, se apuca de recrutat femei pentru cules căpşuni.
*imagine epica cu cămaşă înflorată descheiată şi cu pantaloni roz strâmţi pe picior stând pe un "câmp" plin de femei transpirate care "culeg" căpşuni introdusă*
2) ca să câştige lăptăria făcea un pariu cu proprietarul: care rezista la cât mai multe produse care conţin lapte... şi aşa se începea de la chestii culinare, până la băuturi şi tricouri verzi în combinaţie cu lapte. Cum Andrei avea probleme de vedere, era uşor fraierit şi pierdea. Nimeni nu-i spune, urmau depresiile, se ducea-n Spania să se reculeagă, se ducea la cules căpşuni fiind recrutat de unu` cu pantaloni roz strâmţi pe picior şi cu o cămaşă înflorată descheiată.

Săptămâna trecută:
Ziua 1 – Trezit de nevolnicul tata la 6 dimineaţa am tras o tură pân’ la soacră-sa pentru a-i cartofi pământu’ ş-a înţăpeni câţiva haraci. Urmat bineînţeles de-o gherăieşteală din banii celor care li s-au dat născare cu câteva zile-n urmă. Fu per ansamblu fain. Bistriţa e mai curată ca pe vremuri (nu am făcut bube), Skoda se conduce aiurea la 6 juma, vinul de pelin prinde, am spatele întreg dupa o partidă de Lapte Acru unde am fost în ailaltă echipa în care era Dumitraşc şi Burebista (se poate preciza o oarecare superioritate poponaută din partea lor). Mulţ’ ani organizatorilor şi la mai multe d-astea.
Ziua 2 – Fielding, somn ş-o vizită folkistă a la Burebista în Old Fashion acompaniat de un meci în care s-a marcat cât am stat eu acolo.
Ziua 4 – Ziua oficială în care am stat la tăti orele. 8 – 18. şi în care am intrat în memoria profei de literatură prin actul substanţial de a trage un somn bazat în perioada celor 2 ore ale cursului ei. Atât.

Auto-emfatie

2010-04-29T20:47:00.003+03:00

Zvâcâială II

2010-04-25T12:48:00.001+03:00

-Tatâ, tu de ce ai burtă?

-Ah, de la pastilele luate din tinereţe.

(scenă urmată de o mutră dezamagită de neuitat al infantului aşteptându-se la ceva mai chizdos cum ar fi: bere, carne grasă, fast-food, mă-sa etţ.)

-moment akward de exprimare-

Am avut ocazia să asist acu câteva zile la o discuţie de genul :”Cum ar trebui sa fie o fată/ un băiat”

Ca să răzbaţi într-o astfel de lume, tre sa semeni cu o târfă sau cu un actor de filme porno. Ne drogăm sau ne muim alcoolic, deoarece muzica şi caracterul nostru nu ne mai sunt de ajuns ca să ne insufle curajul de a vorbi unii cu alţii. Trăim într-o lume în care singura aventură e sa te fuţi fără cauciuc. De ce alergăm toţi după frumuseţe? Pentru că lumea asta e aşa urâtă încât îţi vine să o boraşti suprarealist. Vrem să fim frumoşi pentru că vrem să fim mai buni (idee manelistică de a te compara cu alţii). Şi ne îndreptăm cu paşi mari către ultima ideologie: chirurgie plastică. Tătă lumea s-agită cu chestia asta de clonare umană, când de fapt, ea există deja, yes, it is plastic surgery milady!

Preotul la biserică : „Crezi în viaţa de după moarte?”. Asta e un fleac când de acu ar trebui să ne punem întrebări cu privire la viaţa de după om. O societate alcătuită din sublime creaturi postumane, descotorisite de nedreptatea urâţeniei. Vom avea cu toţii acele frunţi inocente, pielea tătă fină, fară-de-coşuri, ochii mai negri si mai invineţiţi (altfel nu înţeleg de ce fătucile folosesc mascara), va exista o distribuţie de buze cărnoase, urechi delicate, nasuri ştrengăreşti, plete ca mătasea şi fund bombat. Da! Fund pentru toţi! La drum către democratizarea fundului.

Să purtăm aceleaşi haine: haine care să se asorteze, haine care să nu fie largi, haine care să ne evidenţieze fundul nostru democratizat; intrăm într-o societate formală şi monotonă şi nu se cade să apari în afara etichetei. Te faci de râs!

Lumea e ireală, cu excepţia momentelor când e plictisitoare.

Zvâcâială

2010-04-24T15:25:00.001+03:00

Dragă jurnal,

Andrei pă fir,

Stări d-ameţeală, vaccinuri ş-antibiotice incât să mă ţână pe stop o lună.

Fu un un aprilie cam şubred, iar acu-n sânge sigur am o compoziţie de patruj’ la sută spirt, patruj la sută ceva cu un iz de algocalmin ş-altele cărora nu m-agit a le ţâni minte numele, iar restu ar fi apa plată de la billa numa bună să-ţi dea o stare de prostată sănătoasă.

Fu un aprilie cam şubred, plin de scârbă faţâ de sistem (ul educaţional universitar, desigur), de iubitorii împuţiţi de animale (ş-animalele implicit, bien sur) şi de sistemul financiar interior (meh!)

Dar per ansamblu, tăt îi ghini.

Mă rog dacă continui în momentul de faţă am să scriu numai rahatoase ce se vor învârti pe o durere inghinală a schinării, febrei şi în mare a tuturor muşchilor. Un ansamblu periodic de orchestră a durerii, într-un DO Major al migrenelor ş-a unor tuse tebeciste en forte gros. Plictisit de filme romăneşti al acestui deceniu mirabolant; care să-mi recreeze imaginea acelor coridoare post-comuniste triste (reabilitate memorial la liceu, Casa de Cultura, spitale, bloc etţetera); mi-am scos ilegal de pe net Neighbours from Hell (al doilea nu l-am terminat niciodată)

O sa revin mai târziu cu o melodie chizdoasă şi cu o prelungire al acestui text

Leapşa de la Copac (titlu inspiraţional ptr ce va urma)

2010-03-18T23:47:00.003+02:00

Vii ca omu’ seara pe la ai tǎi (pe documente scrie numele lor, nu al meu) ş-ai impresia cǎ vei sta fercheş pânǎ adormi şâ vezi zîua de mâine pe calendar, la meciul cu Liverpool cu un porn (rol pur educativ) dupǎ. Desigur, pân’ tragi un ochi pe la ce-au mai dres alţii. Şâ-mi gâsâsc numele într-un joc pur capitalist inventat de ǎi cu ţâţoşi ca mine. Urmeazǎ partea de copy paste:

1.Ia cartea care este cea mai aproape de tine.

2. Deschide-o la pagina 123.

3. Găseşte a 5-a propoziţie/frază.

4. Postează pe blog textul urmatoarelor 4 propoziţii/fraze cu aceste instrucţiuni.

5. Nu îndrazni sa scotocesti prin rafturi după cartea aceea foarte deosebită sau “intelectuală”.

6. Dă leapşa mai departe la alţi 6 prieteni

Pe birou am caietu’ de la seminariile de englezǎ ş-un Robinson Crusoe dedesubt (fiind la englezǎ-francezǎ ar fi trebuit s-o citesc în limba originalǎ ptr seminarul de literaturǎ, dar mi-e lene fǎ!):

“Mǎ temeam sǎ nu fiu luat de curenţi, pǎţind cine ştie ce.

Ajung acum la o nouǎ fazǎ a vieţii mele.

Într-o zi, pe la amiazǎ, când tocmai mǎ îndreptam spre barcǎ, mi s-a întâmplat sǎ observ pe mal urma unui picior de om. Urma se vedea foarte desluşit pe nisip.”

(am rǎmas uimit cǎ am dat exact peste faza când încep sǎ se mai mişte lucrurile prin roman, ş-am numǎrat de 2 ori 5 fraze şi dupǎ încǎ 4)

Next in line: Miruna, Simona

Ioan Gurâ de Aur, mâncaţi-aş

2010-03-12T22:24:00.008+02:00

Azi avem plǎcerea de a construi un nou personaj în epopeea omnirealisticǎ negatǎ a lu’ Andrei Ismailovici.

Ioan, probabil nemenţionat vreodatǎ în poveste. Un fel de copil ce are impresia cǎ prin acţiuni indeterminate di raţiune va ajungi într-un paradis propriu. Creeazǎ ferestre şi vitrine colorate cǎtre viaţa lui, personalizate pentru persoanele ce arareori trec prin faţa magazinului sǎu, un butic al autogâdilirii orgoliului, un avatar (merit Oscar baby!) al propriei lui veşnicii. Pentru pizdoacele trecǎtoare avea acea vitrinǎ plinǎ de poeme simandicoase bune de bǎgat doo’ dejti pi gât şi acea faţâ de “she broke my heart” ptr complezenţǎ ş-o –de ce nu?- impresie construibilǎ a unui om afectiv. Pentru pizdoacele acestea exista ş-un back door, mult mai realistic decât vitrina. Pentru oamenii comuni, buni de-o bautǎ şi cam atât, exista acea fereastrâ sociabilǎ, pusǎ la curent cu ultimele trenduri muzicale, ori gusturi preluate dintr-un Guitar Hero, exista acel cameleon ce-şi poate schimba culoarea dupǎ mediu, fiind însǎ acelaşi creier la mijloc. Pentru astfel de clienţi era ş-un zâmbet de “Thank you. Come again” (c-un accent de Apu din Simpsons). Pentru oamenii ce au reuşit mǎcar o datǎ-n viaţa lor sǎ-şi depaşeascǎ condiţia iniţialǎ, exista acea fereastrâ cu impresii asupra vieţii, cu pǎreri non-grata contextualizate cu trecutul, cu concluzionǎri relativ la fel, şi uneori chiar contradicţii, însǎ fǎrǎ a se prelungi prea mult. Pentru astfel de clienţi exista o cafea ş-o ţîgarǎ din partea casei. Ce e drept, Andrei nu ar critica niciodatǎ o astfel de persoanǎ. Pentru cǎ, deşi pentru Ioan stabilitatea era un concept învechit, acesta era o placutǎ cutie ce aduna zilnic rǎmǎşiţele societǎţii ce se va cufunda în mitologia secolului XXI. Lipsa de bani, de respect pentru sine ş-a capacitǎţii de-a învǎţa din greşeli, face ca acest produs de consum, ambalat mai bine ca alte produse sǎ fie chiar un produs cumpǎrat de mulţi. Ca şi cum s-ar face la televizor reclamǎ degeaba împotriva unui astfel de produs, toata lumea ar vrea şi ar accepta un Ioan. Acţiunile ce vor a demonstra originalitate, însǎ demonstreazǎ de fapt, inutilitatea unei existenţe.

pentru că, cu paru se face lege

2010-03-05T22:33:00.003+02:00

reverii de primavara

2010-03-01T07:57:00.004+02:00

Simţeam nevoia sǎ scriu.

Practic.

Când voi citi asta peste ani sigur sentimentele de invidie mǎ vor acapara. Sau cine ştie? O sǎ fiu mândru cǎ de aici am început. Sau? Cǎ s-a declanşat în sfârşit scânteia ce a aprins focul vestal (a.k.a. focul sacru în templul zeiţei Vesta, blah).

Însǎ nu mǎ duc prea departe în direcţia asta. Sǎ zicem cǎ Andrei este omul cǎruia îi place sa trǎiascǎ-n present. Sǎ zicem. Prin aceasta el înţelege totalitatea sentimentelor ataşate unui singur vis materializat ce duce la o stare continuǎ de armonie interioara, japii îi zic Wa. Ataşarea lipsurilor. Imprevizibilitate. Magnific. Îi vom zice Maria.

Este acea Maria, care dacǎ ai imaginaţia bogata, imaginea ei ar fi cam aşa: femeie caucaziana, medie ca inalţime, ochii albaştri-gri, parul de un castaniu inchis, cu volum, într-o rochie de varǎ, stand pe veranda unei case de lemn, dintr-un camp în stilul pajiştilor din reclamele cu Malboro, ceva mai multa iarbǎ totuşi, cu un vânt gen briza venind dinspre nord anunţând ploi. Dar, vântul îi venea în faţǎ şâ astfel rochia ei se mula pe corpul ei bine sculptat si pǎrul intra într-o voalare. De unde ştiu asta? Pentru ca atunci intrǎ Andrei în poveste, mare şmenar, într-un Chevy de ala vechi ce scoate sunete bombastice prin ţava de eşapament, cu o camaşa murdarǎ în carouri ş-o şǎpcǎlie cu “I *inimioarâ* NY” cozoroc pi faţâ, mare parti prǎfuitâ, eventual cu mâini pǎroase Frodo-like, ş-o mustaţâ Hogan-like şâ cu perciuni, c-ochelari de soari în stilul Top Gun, c-o ţâgarǎ rasfumatǎ în colţul stâng al gurii trǎgând în acelaşi timp câte-o flegmǎ artisticâ, cu radio-ul pe western dat la maxim şâ fredonând tǎti versurile, iar o sticluţâ di plastic ce avea un iz de rom pe bordul maşinii dansa în ritmul gropilor de pe drum. Andrei ieşî ca un mascul feroşi trântind portiera ca şâ cum ar fi vrut s-o ducâ-n starea de a cade.

Îşi aruncâ mucul de ţâgarâ ş-ochelarii în stilul cum numa’ Tom Cruise o facea şâ scoate de la spate 3 floricele galbene ofilite zicând:

“Hei there sexy” – Johny Bravo-like

Atunci Maria, femeie stilatâ fiind, se uitǎ aşa mai romantic la el, facu un pas ca şi cum i-ar da speranţe eroului nostru şâ scoate de la spate un shotgun ţintit bine, urlând în acelaşi timp sǎ plece de pe proprietatea ei. Fuzzy Lumpkins-like

Present Perfect Continuous este o acţiune începutâ în trecut, este în desfâşurari în momentul vorbirii ş-acţiunea pleacǎ spre viitor.

Poate Andrei se avânta prea tare. Însǎ, compara. Comparaţiunile ne fac sâ vedem ce a mai fost faţâ de ce avem. Ca persoanâ nu este prezentâ în idealul nimǎnui. Ca persoanâ poati prezenta dubii. Ceea ce, este absolut perfect, umanizarea ei duce la o mai facila percepere. Ea, cea de altǎ datǎ, fata ce visa la stele, nu prezenta calitǎţile unei adaptǎri fizico-afective. Otilia prin aroganţǎ nu prezenta decât însǎşi respingere. Şâ Maria poate intra într-o astfel de enumerare. Dar în acelaşi timp, lu Andrei prin mintea lui înceţoşatâ în ritmurile nebune ale muzicii western, i se redechideau idealurile faţâ de noi limite ce pot fi atinse şâ îmbunǎtǎţite. Echivalarea afectelor.

Andrei deşi avea propriul lui Chevy, şâ perciuni de anii ’70, era încǎ un copchil. Un copchil în lumea denaturatǎ ca fiind maturâ. Prin aspectul acesta lumea crea prejudecǎţi. Astfel, se crea o pânzǎ de paianjen pe unde muştile metamorfozate în idealuri nu puteau trece. Andrei visa. Iar datoritǎ Mariei o putea face cu ochii deschişi şâ fǎrǎ griji. Nu era trafic în acel câmp uitat de lume.

Iar pentru restul, exista Mastercard.

urinea

2010-02-20T23:22:00.002+02:00

Ziua 5 – zîua întâi fǎrâ ţâgǎri

E clar ca Postul Mare a început când nu trebuia. Cum dracu’ sǎ scrii dooş’unu de cuvinte fǎrǎ sǎ tragic o ţigare?

Zîua şese – a doua zî

Sindromul Tourette a fost activat pentru multe secvenţe de azi. Faptul cǎ “las’ cǎ învǎţ mai târziu s-a prelungit pânǎ practic cu 5 minute înainte sâ plec. Faptul cǎ bineinţeles s-a fumat în draci înainte. Nu mai sar gardu’. Faptul ca examenul a constat in câutarea unor minţi mai luminate. Faptul cǎ m-am poziţionat prost în spaţiu, nu mai stau lângǎ chizducele de la R-F, cu toate cǎ mereu râd la glumele mele, ceea ce îmi gâdilâ amorul propriu, bineînţeles. Faptul ca plǎmânul meu duduia dupa un fum dupǎ. Faptul cǎ semestrul doi sâ terminâ pi 11 iulie, eliminând multe din variantele mele pentru o slujbǎ-n afarǎ. Mǎ rog, mini-bǎuta de dupǎ foarte interactivǎ si somnul cu Maria de dupǎ-amiazǎ, m-au mai luminat spiritual.

Ziua 7 –ziua 3 fǎrǎ ţâgǎri

Citesc presele româneşti si cele britanice.

“Suporterii lui Liverpool au fost anemici în faţa Unirii!”

“STEVEN GERRARD believes that Liverpool will win the Europa League - despite another miserable show.”

La noi laudǎ un joc slab, lipsit de concentrare, a unor jucǎtori ce le era fricǎ sǎ dea un banal şut pǎ poartǎ. La ei vorbesc de câştigarea cupei deşi n-au fǎcut cel mai genial joc. Pe fularele suporterilor din Liverpool scria "urinea urziceni". Umor britanic.

Comment gasit prin ziarele britanice dupa declaratia lui Gerrard:

DevilsAdvoc08

1:05AM, Feb 19, 2010

“Urinals? Uriah Renee? wasn't he a ref whose now retired? struggling at home to score against conference league-calibre teams from Transylvania. and now the bold statement from captain plastic. why do they do this before disaster strikes make such claims???”

În orice caz, azi am avut de-a face cu un episode trist al ieşitul prin lume şâ tot azi am învǎţat ca fetele si joacele pi pleisteişǎn nu se combina bine. În rest? Mmmnic.

Sîmt un gol în stomac

2010-02-16T13:04:00.014+02:00

Dragâ jurnal,

Andrei pǎ fir.

De ceva timp nu mai am acea damigeanâ di vorbǎ. Trǎiesc cel mai bun timp din viaţa mea. În mare totul merge bine, şâ privit din ansamblu am acea stare de spirit care poate provoca un zâmbet tâmpit de câine. Sunt al naibii de conştient câ acuş sâ poati duci tǎt pi râpâ. Dar nu asta e grija mea. Ea are ceea ce altele nu au avut. Timp. Te bucuri de el pentru a nu ajungi la o vârstâ proustianǎ sâ porneşti în cǎutarea timpului pierdut.

Afecte? Legǎturi? Hmh, probabil dar îs recunoscǎtor pe faptul cǎ timpul trece într-un mod mult mai maleabil decât ar fi trecut în mod normal. Ultima lunâ ar fi fost povestitâ drept raiul izbelâştilor reverice cu acea dozâ crudâ a realitǎţii din jur, o sinonimie a nimicului: portofel numai chiele de el, perspective nule, frigider zǎngǎnind dubios a vid, bucuria privilegiului de a merge în curu gol prin casǎ şâ o inexistenţâ intelectualǎ. La momentul vorghirii pot adǎuga la astea mult mai mult, cǎ, deh, oricum acţiunile anterioare s-au întâmplat.

Cu faculta cum o duc? Super ţuţ. De-ai fi maicǎ-mea a-i fi mândrâ şâ m-ai lǎsa sǎ-mi eliberez nevoile primare înecate în licori şâ fumuri, di care ţân sâ ti anunţ câ mǎ las de mâini. Nu e o ocazie specialâ, dar începe postul, şâ am zis sâ renunţ la asta, dupǎ o perioada meditativǎ destul de scurtâ şâ cu mainile eculubrate am sâ mǎ ţin di-asta.

Marian, copchilaşul pierdut al cartierului, o chicat un’ s-o dus el în America, câ-i destul di prostan şâ-n loc s-înveţe stâtea cu gagici deşucheati la webcam. Cu tǎţii avem sorţi triste, iar la el era tǎtu previzibil. Pe nimeni nu a şocat când ne-a zis câ a chicat la trii examini. Mulţi din noi suntem atât de porniţi în cǎutarea unui destin mai bun cari sâ ni depǎşeascâ condiţia, în cǎutarea pietrei filosofali medievale, încât ne obligâ sâ fim ipocriţi faţâ di noi înşini. Cu toati cǎ ştii în mintea ta câ nu ai materialul necesar, câ tu ca alchemist nu ai ingredientele necesare, tu te-ntinzi astfel arǎtând slǎbiciunile, şâ te-ntinzi atât de tari în acest drum, sperând în acelaşi timp câ-s doar aparenţe, înlocuieşti ingredientele cu ce ti taii pe tini capu’, şâ formezi acel lanţ al slǎbiciunilor ce te va strangula la momentul inoportun, “când ţi-i lumea mai dragâ”.

A fost o perioadâ propice sâ testez noi spaţii de entertainment personal (fiind bâştinaş puţini lucruri mǎ mai pot impresiona): aşa câ am ales un club (se duci vorba-n sat câ cicâ e cel mai mare di pe-ici). Previzibil. Raport bere/cantitate/calitate/preţ - Tuborg 0,3 l joyfull 4 lei. Background auditiv de proastâ calitati, ai impresia cǎ-i aceeaşi melodie tǎt timpul. Canapeaua e de bunâ calitati. Atmosferâ foarti tristâ. Riturile exprimate prin dans erau monotone 90% bazându-se în mari parte pe mişcǎri simpliste de locomoţie de pe un chicior pe altu’, dând impresia de o nouǎ mişcare culturalâ exprimatǎ prin imitarea zombie-ilor. De restul 10 % nu voi preciza pentru a nu fi cǎlcat de o maşinâ roz a comunitǎţii-asociative homosexuale. Eu lipsindu-mǎ de asemenea ritualuri, am stat la taclale pe un ton al vocii mai ridicat cu alde’ Burebista diversificând conversaţia pânǎ la un punct de greaţâ interioarǎ faţâ de local.

În rest poker prin cǎmin, la Burebista, în bar, la Maria asistaţi de licori si fumuri şi specialităţi culinare ambulate frumos de corporatişti luate de la birturile de prin apropiere.

Şî ca sǎ nu zici cǎ-s un împuţit ataşez şâ nişte cioturi din perioada absentatǎ:

CIOT UNU

Început pi 23.01

Zîua 1- fleicǎrealâ asupra proiectului nostru de luni într-un baro-pubo-chestie (mama mǎ-sii, mie mi se pare doar un perimetru ad-hoc, mai ales baia parcǎ e la mişto pusǎ) unde se fac ceaiuri şâ miroase a iarbâ

Zîua 3 – prezentarea proiectului ân sine. Dupǎ 4 ore de la sosire (fumuri şâ somn pe scǎrile prestigioasei instituţii) am aflat şâ rezultatul mult aşteptat: Zǎci. Realizarea cruntâ cǎ am luat vacanţâ cu sesiuni pe ici pe colo. Vorbe şâ punerea pe chicioare a unui perpetuum mobile care sǎ mǎ ţinâ într-o anumitǎ stare de armonie universala, power of the zen.

Zîua 4 – realizarea personalǎ a faptului cǎ tǎt rǎul merge întotdeauna înspre ghini. O stare de mulţumire personalâ şâ zi plinâ de acel zâmbet tâmp de câni din deseni animate. Ze perpetuum iz moving kleine meister.

Zîua lu cinci – egzamen de ǎla super ştachit în frunte la foneticâ ş-o minibǎuta în birou ş-o stare de somnolenţâ cronicâ (din total alte motive)

Ziua şepte (chiar ador diacriticile) – zî începutâ prost si terminatǎ tǎt prost. Doar per ansamblu. Tanti Cmeciu s-a hotǎrât câ planul nostru era de caca aşa cǎ nu mai bine taie tǎt şâ ne lasǎ pe noi sâ facem o cercetare unilaterala a mǎselelor în cǎdere în timp ce ea explicǎ?. A urmat bineînţeles multe ore trǎite-n crâşma aşezatâ strategic lângǎ facultǎ.

Ergo Bibamus!

CIOT DOI NECORECTAT DE LENE

09.02

Ziua 4 – scriu in ziua asta respectivǎ de dimineaţâ ca sâ fiu mai şmen. Scriu in mare parte pentru ca intr-o ora tre’ sa fiu la facultâ şâ sǎ dau un examen. La dppd. Ideea e cǎ aş fi putut învǎţa, dar nu am vrut pentru cǎ am preferat sǎ joc Medieval Total War 2 cu spaniolii la hard. Nu cred ca asta ar trebui sa fie o constatare a propriei mândrii, nu e foarte appealing la gagici, dar am facut tot Maghrebu’ sa aiba pesti nooj’ la sutǎ catolicism, scapand astfel de revolte în provincii, şi fǎcând astfel din ele exemple ale Inchiziţiei medievale, muhahaha. Where’s your Allah now stupid Arab? Now, how cool is that? Mǎ rog momentan mai am 150 de ture pânǎ termin jocu ori sa mai cuceresc încǎ dooj’ş’unu de provincii, dar am hunii ş-împuţiţii de otomani in coasta di est, ş-o coaliţie germano-milanezǎ în vest. Yo soy el rey con grandes genitales!!

i found it rather funny

2010-02-15T00:28:00.002+02:00

First one always sucks

2010-01-27T23:20:00.003+02:00

20.01.10

Un smiorcǎit lung din nas. Mǎ adaptez automat la moda vremii. Una şe mi-a oferit în schimbul aşelor înjurǎturi zîlnici un viscol bazat di 2 zîli.

A trecut şeva timp de când nu am mai scris. Parţial lipsa di chef, parţial neinspiraţiunea mea. M-am hotarât sǎ trec şî eu pi diacritici şi sâ-mi respect cât de cât heritage-ul moldav printr-un adecvat limbaj scris, fǎrâ a încerca de a exagera, doar accentul din zonâ.

Ori cǎ fu senzaţia di cǎcat în timp şe stǎteam în sala di lecturâ şâ citeam şǎicspir cu o atenţie distributivâ cǎtri radio-ul şe rǎsuna în surdinâ (info pro-ul dǎ muzicǎ mişto), ori câ nu am încercat nici mǎcar oleacâ sǎ-mi iau soarta pi un fǎgaş ci mi-ar crea mǎcar un mic zâmbet, either way it sucked. Spun asta din motiv financiar şâ intelectual, nu rahaturi afiective şâ alti cǎcaturi gǎsiti la cei ce încǎ mai cred în romanţe şe te pot devia de la o raţionalizari a celor din jur.

Fiind un bǎştinaş al acestor tǎrâmuri bacoviene, vacanţa di iarna fu ca o oazâ nesǎcatuitǎ di întâmpinat oile rǎtǎciti spre alti meleaguri, de prin Amerişi, Anglii ori urbi mai mari mioritici. Întrevederi multi, timp pierdut în licori ali vieţii şâ-n vorbe goali ce se roteau în noua lor viaţǎ şâ cum eu mǎ rotesc în jurul aceleiaşi carusel. De-a dreptul fascinant, Crǎciunul fu previzibil, rummy cu ai tǎi, urmat di o beţîie cruntâ cu tata. Acel party fǎcut di tǎţi în siara trecerii dintri ani fu, de asemenea, previzibil, însǎ al naibii di ţuţ. Mi s-a zis ulterior (sunt şâ cari încǎ mai au ficatul negǎurit), cǎ nu m-am schimbat şâ la sfarşit era sǎ mǎ iau la bǎtaie cu Dumitraşc pe tema lu’ Yorick şâ a craniului sǎu, Napoleon şâ pi teme geografici. E foarti mǎgulitor sǎ ştii chestii.

La ailaltâ de prin Anglia la petreceri (fu ceva obişnuit pentru societatea noastrǎ contemporanâ bazatâ pe sintagma “Ei cu ei şi noi cu noi”) astfel cǎ, mi s-a zis cǎ lumea se uita foarte ciudat când m-am dus la un tip şi-am luat peruca şi am început a sǎri din floari-n floari pi “Jump Around”. Ori cǎ am adormit pe filme porno la zîua unei colege de facultâ..

Sunt vremuri turbulenti, în cari tranziţia cǎtri maturitate îşi faci un efect demoralizant. La fel de turbulent e când ai şâ poze din astfel de momente glorioase. La fel de turbulent e sa te trezeşti în dimineaţa primei zile de facultǎ din an şâ vrei o ţigarâ şâ vezi câ portofelul tǎu nu ari decat acte. Sau dupa afterparty-ul de pi întâi, cum vezi tâţi cǎlǎrind acasâ cu gagici şâ tu te autoconsolezi.

Ca-n fiecari an, mǎ uit în spati la anu ce a trecut ş-apoi cu o privire golace ce inspirǎ sictir cǎtre ǎsta nou. Speranţi, rahaturi….chestii cari le are mai tǎtǎ lumea. Sper sǎ nu mi se amputeze membrele sǎ mai pot juca baschet şâ ping pong cu tarabostes Burebista (flǎcau ce, ciudat, se sîmte foarte bine cǎ a ramas pe ale noastre tǎrâmuri magice), sper sa plec din Bacǎu si sǎ fac chestii faine. Faţǎ de acu 2 ani când eram destul di dezamǎgit cǎ nu merg la concerte mari, anu ǎsta când vin trupi babane, nu prea mǎ mai pasioneazâ pentru cǎ nu am bani, factor determinant în luarea oricarei decizii de viitor. Sper sǎ nu chic la vreun examen pentru cǎ, iarǎşi, nu am bani. Din acelaşi motiv, merg şi la facultate în loc sǎ mai stau cu fundul meu împuţit în pat şi sâ nu înjur iarna şâ pe ruşi. Efectele la astfel de acţiuni, se vede în viscolul ǎsta ce ţîne de 2 zîli. Totul îi ca o roatâ. Mǎ rog; sper ca anu ǎsta sǎ gǎsǎsc sursâ de petrol în beciul babei din capǎtu’ holului, unde îşi ţîne cu siguranţâ cateva rude ori nişte moldoveni fǎrǎ acte care o fut pentru chirie (pe cei din urmǎ nu-i condamn). De postul mare renunţ la ţîgǎri, nu am bani. Sper ca anu ǎsta sǎ am bani. Din nou pornind cu premisa asta pot zîce cu mâna pi inimâ (unde deobicei sǎlǎşluieşte un kent lung la datorie) câ anu trecut fu doar o pierdere continuǎ de timp cu bacul luat….

(intrerupt de somn)(vezi tu bâieţii âştia de pe linia întâi ce au ore de la 8 îmbǎtrânesc mai rǎpidea)

Dupǎ 3 zîli

Ultimele douǎ zîli iar a viscolit ca un cǎcat. Când dǎdea aşa oleacâ, când bǎga turaţie maximâ de-ţi sîmţeai fiecari por de pe faţâ. Vreme specific moldavâ; cum îmi place sǎ precizez celor care se plâng de milǎ la o ţîgarâ în pauzâ.

Momentan, iau o pauzâ de la rahatul ce tre sǎ-l fac pentru luni la culturǎ şâ civilizaţie. Fiind ǎi mai prostani de dormeau în ultima bancâ vineri, sperând mǎcar la o licǎrire de înţelegere pe ultima sutâ de metri a sonetelor şǎicspiriene, ne-am trezît câ grupa noastrǎ era sâ nu fie trecutǎ în raportul ofişial pentru examen. Deci, o beleam regal/roial (citez). În cele din urmǎ fiind o profâ uşor de manipulat verbal, profitând de slabiciunea ei pentru bǎieţii mai atletici (cum e colegu nostru de trupâ, doar nu eu). Numele ofişial nu-l ţîn minte, dar fiind ultimii rǎmaşi ne-a rǎmas ultima chestie din bol, tipuri culturale ale englejilor în secolul 20 şâ 21, fǎcând o comparaţie în acelaşi timp şâ o paralelâ româneascǎ ( why?).

În orice caz, momentan sunt doar în stadiul în cari am nişte dubii asupra mândriei de rahat care poţi sǎ o ai cǎ încâ mai eşti un bǎştinaş. Pentru cǎ în lipsa unui spaţiu adecvat care sǎ ne faciliteze jocul de poker şâ destrǎbǎlarea bahicâ, Sorinel s-a oferit voluntar sǎ ne-ofere spaţiul umil din cǎmin. Impresiile de dupa? Magnific.

P.S. de rigoare: este postat tocmai acu, pentru cǎ acu mi-am amintit de el

Ji-Ji-Ji-Ji-Jingle bells fidi sent accent

2009-12-18T22:11:00.007+02:00

Jurnalul lu Andrei Ismailovici

Ziua 3. Dumitrasc fu Mos Craciun. Eu am gasit asta foarte distractiv. Dar cum distractia costa, a trebuit sa particip la o serbare cacacioasa a soaricilor in care au colindat, unii cu talent, altii ca si cum as fi colindat eu (ca dracu).

Ziua 4-5. Dimineata. Mancarimi in zona ai’ mai naspa sa te manance in public. Imagini in ceata. Alarma nesunata (‘tu-i ma-sa de telefon nou si imputit!). Mancarea de aseara, putin crustata la exterior spre a da senzatia de crocant. Ceaiul la oala. Presiunea la dus imputita. Lapsus-ul activitatii de a ma spala pe dinti. Hainele de ieri ca e frig si nu put a mireasma organica. Senzatia proasta ca nu m-am spalat pe moaca si o privire scurta din profil in oglinda. Injuratura asupra netransformarii mele peste noapte in Johny Depp (Monica zice ca asta-i smenu’ acu’) si o alta pe la etaju doi ca am uitat cam de tot ce aveam nevoie azi: ghiozdan, portofel. Adica o alta dimineata patetica. Insa, azi era ceva mai special. Azi a nins! Visurile tuturor fetiscanelor care isi pun la status refrenu’ lu Sinatra cand ninge ori ceva legat de starea vremii s-au implinit. Acu tăti poa’ sa-si faca pozi, sa se muştrulaiscâ in tăti pozitiile si pe urma sa faca un reumatism balanganindu-si ciolanele in stilul desenelor lui DaVinci. Imi plac fetiscanele astea, is previzibile. Is genu de fumei care de cum rasar primele zori ale lu decembrie, si in fine ale iernii calendaristice, viseaza (ca la acea noapte fantezista de sex) la Zapada/Ninsoare. Si uite, plm, ca a nins. A nins o zi, a nins doua. Si va mai ninge, ca asa merge smecheria prin Moldova. Un rau nu vine niciodata singur. Ca-n filme. Ulterior, isi fac tăti fâstâcelile astea mondene. Fac poze, ca sa isi etaleze mutrele si zambetele, apoi se duc in centru si se fastacesc si la bradu’ cela luminat care consuma cat consum eu pe un an. Vor sa se joace in zapada, sa isi taraie funduletul lor, sa bea ciocolata calda/vin fiert la flacara unei sobe cantand colinde. Insa nu au pus vreodata mana pe o lopata sa isi ajute batranul. Nu au trait niciodata chinul de a face carare (gen primul care merge pe un trotuar dupa o noapte ninsa). Cand vine vorba de o tranta sanatoasa in zapada (sa ii simta gustul adevarat dupa care visau atata) renunta dinainte de joaca. Ma rog, si dupa ce se termina toata fantezia asta “happy snow happy joy joy cumbaya let it snow” la final raman doar “noi, cei linia intai” (e chiar tare expresia) care bem vinul fiert rece pe lopeti sprijiniti; dar cu o alee curata in spate! “The reward is not so great without the struggle” (spuse odata un om mai despt ca mine)

Ziua 6. Ma aflu intr-o lume conspirativa inconjurata de colinde. Ma duc intr-un birt local sa imi iau o bere si niste samburi la punga sa ma uit la un film (va suna pueril dar la secventa 1:18:20 din “Inglorius Bastards” pe fruntea tipului scrie Pula) pac pac colinde. Pana si in spelunca sunt colinde in locul fundalului specific creat de MTV sau Music Channel. A trebuit sa fac o introducere pentru faptul ca Apu si trupa au cantat azi colindele. Am scris asta mai mult pentru interesele mele. mereu cand voi reciti asta imi voi aminti sa ma uit la filuletul amator cu ei. "Sleeeehee-hei hei Barney my friend"

Căcat!

2009-12-16T08:24:00.005+02:00

Draga jurnal,

“Dau cu sabia, dau cu paru' / Nu se satura dusmanu' / Il bat pan'se schïmba banu' / Il bat pan' la ora 4”

Citat bineinteles

Mie versurile mi se par absolut geniale, cu toate ca se stie din ce gen de muzica face parte astfel de catren cu rima imbratisata si de un nivel gramatical de clasa a patra. Discrepanta cauzata de unele datorii catre tine de o persoana si tot din aceasta cauza este etichetata drept “dusman”. Se rezuma la faptul ca fara violenta nu rezolvi nimic in viata. Si cam asa este. Aici poate fi introdusa pilda lui Apu (poate fi gasit si in lecturi anterioare). Pentru ca nivelurile lui de pup-in-the-ass trebuiesc duse la niveluri ce nimeni n-a ma indraznit sa ajunga, acesta luand initativa de a crea un grup autentic de colinde. Problema e ca si-a gresit tinta de persoane vizate in a-l ajuta, vocatia si, poate cel mai important, colindul. Persoanele vizate gresite: bineinteles ca “noi, cei din linia intai”, cei ce din pacate il cunoastem. Vocatia, cel de initiator. Ca initiator nu gasesti motive cu tente religioase (nu ca am fi acu' atei, doar ca nimanui nu-i pasa), motive cu cele de a lumina sufletele profesorilor (despre care nu se poate spune ca impartasim aceleasi sentimente ca el) si nu te ajuti de idea de gramada in fata oamenilor ce urasc efectele de turma si ulterior spui ca ai o cohorta de 2-3. Doar 2-3 oameni...he he, that is a must see. Iar despre colind, mi se pare absolut normal sa nu fi ajuns pana acolo. Insa, m-am interesat asupra repertoriului. Pentru ca, ce e drept, sunt un om de căcat.

In alta odine de idei, lista mea de cuvinte super tzutz; in care poate fi gasit mirabolantul “a aţâţa”; a mai receptat vreo cateva: romanescul “a degringola” si frantuzescurile “burgeois” si “juger”(cu prefixe, sufixe etc).

Nu ca as spune vreodata lucruri noi. Niciodata nu am crezut asta. Eu doar iti scriu chestii care mi se rasar, cum ar fi spre exemplu faptul ca lucrurile care nu sunt facute la timp, nu mai au acelasi farmec. De la telefoane disperate de a “vorbi ceva in privat cu tine” spuse acu vreun an, la niste proceduri cliseice si plicticoase si de la acele aventuri visate (de ea) la o saptamana imputita este o cale lunga in care planuri de razbunare si blesteme cu siguranta ca au curs. Insa, mereu este problema de cat de mult iti pasa, sa dai macar o dara de interes asupra faptului ca se intampla si cat de mult vrei sa te jegosesti prin exteriorizare. Previzibilitatea suge, dar si faptul ca eu am existat in astfel de context ma face un om de căcat.

Fu o perioada nu prea productiva. Cand dai ceva cald pe gat din cauza ca ai avut nevoie de asa ceva nu este de bine. Cand buncarul format din servetele si spirtuletul este mereu aproape nu este de bine. Cand ceaiurile fierbinti date pe gat ca si cum ar fi tarie urmate de un sunet de placere nu este de bine. Insa, am vazut un intreg sezon de Weeds intr-o zi. Productivitatea aici consta in idealul ca podul blocului sa devina o sera vie pe viitor, daca moare tata sa am grija de mama sa nu devina traficanta si mai ales, sa nu cer ajutorul vreodata unui mexican. Nu ca orasul meu moldav ar fi incendiabil (e mai degraba inundabil, sweet memories...), dar nu se stie niciodata.

Si ultima chestie pana ma duc sa semnez niste legi pe tron, faptul ca Marian, copchilasul pierdut al cartierului, va veni saptamana asta. Va veni ca acel Mesia trimis de forte superioare spre a modifica ordinea rutinala imputita spre a ne salva. Sau macar sa ne mai zica o duma si un banc de armata in plus la o bauta.

Heil!

You're my mate

2009-12-14T21:43:00.004+02:00

But don't give up, because the music do

2009-12-06T01:26:00.003+02:00

Ziua 2. Chemat la datorie de Dumitrasc, am avut in fata senzatia ca visurile copilariei si cele preluate din filme specializate -acolo unde chestiile chiar au loc - se intorc. Nu in toatalitate. Oricum prefer intotdeauna un film realist cu un final naspa decat cu un happy end. Sa fim realisti. Care is sansele mele sa ma combin la sfarsit cu o bunaciune, sa am casa in spate si dintr-un Bentley, sa imi faca tata fericit cu mana? Iar labradorul meu alb sa dea din coada fericit in timp ce isi latra mutra alergand prin curte. Nici ragaind si emanand in acelasi timp un abur alcoolizat nu as crede asta. In fine, si am fost chemat la un soccer in parcul aflat in paragina de langa pod, zis si Parcul CFR, dat fiind pozitia strategica al acestuia langa sinele de cale ferata. Un loc cu amintiri, ca mai toate locurile cu nume din cartier. Glod, balti si un soare ce manjea. Urmat de o plictisitoare (dar placuta pentru amintirile cand vei fi mai batran si orfan) scena de familie. Eu citind Rosu si negru, mancand cartofi la tava si band vin cu tata; urmat de un Chelsea – Arsenal in care, bineinteles, ca echipa antipatizata de mine a castigat. Primesc raspuns al unor formalitati. Aceleasi la care ma asteptam, insa cu siguranta ac weekendu’ viitor primesc raspunsurile affirmative, te obisnuiesti, si din obisnuinta apare nepasarea, din nepasare apar viciile, si din vicii marile tragedii umane. Totul trebuie luat de la radacina. Traim intr-o lume (cred ca devine un catchphrase) plina de formalitati si scuze pentru a amana si pentru a nu aparea prost si disperat in fata celuilalt. Senzatia de superioritate ce ne da dreptul la a face astfel de lucruri. Totul e foarte dragut, insa dorinta de a reveni pe niste plaiuri mai bahice arde in mine. Beletristic vorbind, nu stiu cat de impresionat esti draga jurnale, insa promit ca voi avea zile mai pline de viata. Al tau confident ratat, Andrei.

Ziua 4. Promisiunea facuta mie acu cateva zile s-a adeverit. E ziua nationala a acestei tari mizere unde lefurile profilor sug. Trebuia sarbatorita ca atare. Asa ca s-a pus mana de la mana cu o particica din trupa de la faculta si printr-o gazda minunta, Burebista, in a lui Sarmizegetusa fermecata si cu mobila noua (trebuia mentionat asta), insa cu aceleasi fotolii rupte cu mine (am fost aruncat acolo, non gay thing, doar discrepante violente si oasele mele usoare). Toate au mers de la sine si la sfarsit toti aveau un zambet pana la urechi de “had a good time”. What happens in Vegas, stays in Vegas. Cliseic, insa o enumerare succinta faptelor ar plictisi, pe drept cuvant am consumat mai mult de 2 litri de apa (in ingrediente) cat zice la tv. Iar acum, dupa ultragierea planurilor, dand apa la moara planurilor de azi, te trezesti ca pula la soare ca nu esti contactat si esti lasat la drum mare ca o curva umana ce esti. Orice curva stie ca daca nu se face receptibila da faliment si isi ia bataie de la macrou. Dar tu nu, nu inveti, nu vrei sa inveti, mereu esti un egocentrist imputit ce dai vina pe trafic ca nu iti merge afacerea proxeneta in mijlocul desertului. Toti trebuie sa ne invartim in jurul universului tau. Pentru ca nu, da-l in ma-sa pe Copernicus, geocentria la putere, iar tu esti atotputernicul Pamant. Puti a ipocrizie ce strafunda aceasta planeta. Iar pentru ca e doar o batalie psihologica de a stapani teritoriul invizibil de influenta iti accepti infrangerea parsiv, incheind pace pentru urmatorul razboi. Tatuca ar fi mandru de tine!

Ziua 5. Intr-un spirit pur socialisto-educativ, decana a incercat sa ne demonstreze usurinta cu care poate schimba la propriu un celebru proberb in “Cine are carte are parte de muschi”. Totul a fost ceva caritabil bineinteles, pentru ca biblioteca pusa in picioare cu ajutorul unitar al flacailor si flacaitelor de la Litere “nu este a mea, nu este a voastră, ci a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor!”. Sa le fie de pomina si cu siguranta voi avea grija sa ud aceasta victorie a maselor proletare. Dar toate acestea au fost prevestite de dimineata prin The Plapuma si cu noile ei aventuri. Pentru ca am maltratat-o dormind in ea ca intr-un marsupiu, pentru a nu fi golas pe durata ucigatoarelor nopti moldave, s-a razbunat crunt pe mine. Rostul ei era de a enerva proprietarul si de a se trezi pe jos. Si cum lupul nu-si schimba naravul (azi is plin de proberbe si zicale, deci se pare ca encicopediile carate si-au facut efectul), a gandit ca nu is decat o carpa umana (nu e departe) si pac pac, saruta-ti muma flacaul ca se duce cu oastea in parchet.

Deh!

2009-11-30T15:37:00.003+02:00

Ziua 4. Intr-o totala ordine de idei, din seria frustrarilor mele sociale azi avem la categoria “people that must die” pe nimeni altul, decat baietasul batut la fundulet cand era mic cu un almanah. Un om cu multe cuvinte si concepte (corecte din viziunea lui, bineinteles), un om ce si-a maronat nasul prin experientele lui fund-amentale in a concepe si a atrage gratiile profesorilor. Idee peste idee, flegmata in purul stil academic al unuia (care parca, parca isi neaga originea), totul pentru a confirma rolul si tinta lui in aceasta societate corupta: de a ajunge la cele mai inalte nivele profesionale de pupat in sau pe (depinde de ocazii) fund. Portretizat intr-un stil mai abstract este genul de om “‘nalt la sfat si mare la stat” (daca stai jos poti vorbi face-to-face) si nu in ultimul rand, un stereotip viu. Toate se termina cu bine cu o seara petrecuta in spelunca la fabulosul meci intre Urziceni si Sevilla. Salve!

Ziua 6. Ma uit chioras la un alt pachet in dorinta de a nu mai fuma. In orice caz azi e tot ziua cand aflu ca Marian copchilasul pierdut al acestui cartier, va reveni. Scenarii de filme sunt destramate cand aflu ca de fapt chiar il asteapta cineva la aeroport. Deh, dulcea betie dintr-un personal va trebui sa isi mai astepte revenirea (totul e spus cu un sunet enervant de tobe pe fundal din filmele alea cu Apollo 11)

Ziua 7. Ziua cand toate s-au oprit in loc. Ziua cand ma gaseam intr-un blockbuster sa ajung la timp sa prind un loc favorabil la partiala. Dar, Suprema Putere care ne ghideaza sortii a decis sa fiu din nou acel “deii inspirationis” pentru cei carora soarta nu i-a ghidat in a invata din Geoffrey Chaucer, exact ca la bacalaureat, exact ca la tezele din liceu, nu-mi amintesc da sigur si la capacitate. In spate aveam un scrib, langa mine fostul coleg din liceu si in spate o blonda atipica, culmea tot din fosta clasa. Lumea e mica, mai ales in orasul natal. Si cu atat e mai trist. Ceea ce imi doream ieri e total deziluzoriu

vote motherfucka!

2009-11-22T22:45:00.000+02:00

A la la la long

2009-11-21T21:16:00.003+02:00

Ziua 1 si 2. Promenade pe plaiurile buhusene cu alde’ Podoleanu si restu’. Discutii rasfilosofite hameice si conspiratii istorice, si meciul Romaniei cu Polonia pe fundal, combinate cu alte injurii pentru transportul in comun si intarzierea lui cu juma de ora inasprite de vremea apriga de trezit mortii si micsorat organe vitale pentru supravietuire. Toate fiind udate a doua zi cu vizite ale rudelor si al eternului meu verisor de 5 ani disperat de noile generatii de influente asupra mintilor inocente (ben ten, naruto si alte natiuni inexistente pentru un “oldies but goldies” ca mine), urmate bineinteles de un Iris organizat intr-un spatiu inchis. Sonorizare faina, bosoregime si deh, n-ai ce face. Dupa o varsta este foarte probabil sa te ramolesti intr-atat incat nu mai poti aprecia o muzica de calitate cu toate ca esti acolo prezent cu multe ore inainte pentru a ocupa locuri. Ca mai apoi, sa te ridici in picioare si sa pleci la inceperea concertului in sine pentru care ai venit. Ori sa te uiti la acestia cu o fata plictisita si mai mai sa adormi. Nah, cocalarimea ca orice miscare culturala cu tot ce implica ea, nu a fost nascuta de azi, de ieri.

Ziua 3. Zi de clatite. Dar peste toate astea, ratiunea previzibilitatii reciproce. Ma rog, ceea ce era evident s-a petrecut, nu ca oi fi un mare prezicator, dar cand atatea semne de aprins lumina, o aprinzi in cele din urma. A fost amiabil, foarte tzutz, si peste toate acestea, inca o persoana demna de tot respectul. La cat mai multe de astfel de persoane, sau ma rog, privit din ansamblul moral, la cat mai putine. Dar totul inspre bine.

Ziua 5-6. Teorii desconspiratoare, uprisinguri adolescentine, lapte acru ca in vremurile bune (cu aceleasi dureri de spate sanatoase), dar din ce in ce mai aprig si mai dur, dar mai presus de toate Hamlet. “I am your father” zise fantoma lui Hamlet. Ma rog, nu am sa fac o comparatie intre chintesenta piesei si starile mele exhaustive cum as fi tentat. In alta ordine de idei, gripe porcine ce duc la decaderea activitatii scolare preuniversitare, emisiuni electorale si faptul ca Franta s-a calificat prin hentul lui Henry. Irlandezii erau chiar baieti faini. In orice caz, traim intr-o lume coruptibila, in care fiecare vede orice lucru ca fiind valabil pentru a il detine. Vorbim aici de informatii, de idei, de principii. Imitam ceea ce credeam ca ar fi de imitat pentru a ne construi pe noi insine, acea societate socialista perfecta, pornim de la idei rasuflate in dauna unor utilitati (telefoanele radiaza, ca in filmele alea hippie) si ajungem pana in a intra in contrariul unor activitati facute de ceilalti si ultragierea acestora prin luucruri care iti plac tie (“poti face altceva mai bun in timpul asta…”). De ce in numele divinitatilor atotconspirative iti duci existenta printr-un egocentrism atat de urias? Vrei sa fii cineva, vrei sa rulezi atotstapanirea, rulezi in victima si nu vrei a fi victima insa mereu incepi frazele cu “Eu”. Niciodata nu vei vedea dincolo de cortina ta de fier. Vei refuza orice plan economic si vei avea impresia ca tu si satelitii tai o duceti impreuna utopic de bine. Totdeauna fortele imperialiste au fost si sunt de vina pentru starea ta complexa. Toti sunt de vina in afara existentei tale, probabil si eu as fi de vina daca nu as fi fost de fata... Desigur, poti falsa usor prin fraze precum “Macar tu…”. Ai nevoie de apropiere sociala insa mereu inciti la ceva ce nu vei avea parte pentru ca tu insuti esti acela ce le respinge. Cenzurezi totul in mintea ta si uiti de unde ai pornit. Denumesti alte state cu nume si cu timpul pana si tarilor ce ti-au fost aproape incepi sa le dai nume pe care tu insuti le-ai amenintat sa nu iti idea tie. Un fel de ipocrizie mascata doar din dorinta de a iti recupera popularitatea din timpurile juvenile, cand -daca mai tii minte- o data ajuns acolo sus, ai uitat de scrupule si in general mai de tot. pentru cei ac tine exista o fraza precum: "Fie-ti tarana usoara!"

Intr-un final recunosti ca esti slab si exteriorizezi frustrarile?

4-1

2009-11-15T12:41:00.000+02:00

tunak tunak tun

2009-11-13T23:00:00.007+02:00

Jurnalul continuator a lu' Andrei Ismailovici
Ziua 2 – Prima iesire oficiala cu o parte din trupa de la faculta. Ma rog, simteam sa zic asta, pentru ca e jurnal ce mama ma-sii? In plus observatii din-alea personale dar care is al naibii de evidente asupra legaturilor umane creative. Dar deh, cine is eu sa judec?

Ziua 3- 20 de ani de la caderea Zidului din Berlin, o durere inextricabila de burta si repetarea mai reusita de a sta de vorba cu fetiscana in rosi obraji fara a o imagina dezabracata (de aici si stocarea mai desa a informatiilor primite). Momente reusite in care as fi putut face “Sac Sac, eu am chicioru intreg…”, dar se pare ca in cele din urma tot pentru mine fu in dezavantaj. Life pays back. Big time. Ah da, si niste impresii vagi asupra unei politici mental controlate de fortele iudeo-capitaliste bazate in principal pe mancat cat mai mult cacat. E ca la o piesa de teatru de animatie ori ca la o emisiune cu Muppets de pe tvr 2 (toate venite brusc asa din amintirile tale de plictiseala) cand plotul principal consta intr-un un malai pus la geam sa se raceasca pentru a hrani populatia in crestere a sosonilor. Sosonii sunt prea mici si insipizi si care aparent au disparut, fiind chemati la datorie dup ace au calcat in picioare o soseta pletoasa basista de un ciorap Negru brodat frumos in stelute cu dungulete alb-rosii si pe alocuri cu stele ale lui David (subtil nu?). Deodata pac pac apar 3-4 sosete (sosetele is mai mici din cate stiam) ce vroiau malaiul, sau ec a mai ramas din el si firimiturile lasate din cand in cand de ciorapeii ciorapului Negru pentru a nu fi prins cu mata-n sacu de ciorapi ca ar neglija raftul de ciorapi aflat exact langa raftul mai rosu si mai mare (duhnea putin a vodka, ce e drept), Fiecare din aceste sosete venea din spate: o soseta vine cu o chaussette blonde si rasutilata in afaceri personale si un soson marimea 20, guraliv si care la poze se pune pe varfuri ca deh vrea sa fie inaltat la ranguri imperiale intre mai marii coltunilor; alta soseta vine cu o mutra dezagragata si perduta in spatiu, aceasta soseta vorbeste mai elaborat, insa e proasta de crapa ca e controlata direct de coltuni; alta soseta vine fara medicamente, alta vine cu vorbe goale si se baga in seama de aiurea crezand ca malaiul chiar va aparea in cele din urma. Cu toata lumea stim tipologia omului care vine si se baga in seama de aiurea cand tu virbesti cu cineva. Un fel de “Dude, like wtf?”. Fiecare soseta face biserici, fiecare soseta face strazi suspendate, fiecare soseta indruga in fata sosonilor precum este ghidata de mana. Cine nu s-a jucat cu sosete in mana a trait degeaba. Insa putini stiu ca malaiul e mancat demult, si tot ce se promite sta pe baza ca o lupta goala intre fraieri intr-un raft care este gol ii va tine ocupati in timp ce controlul imens al capitalizarii va face din sosete, toate de acelasi fel, pentru a nu mai avea probleme cu imperecheatul. O conspiratie tricotata. Parol.

Ziua 6 – 2 lucrari imputite si gandurile de bucurie ca Marian se va intoarce la iarna cand isi va lua bataie dublu. Asa este corect din punct de vedere moral, ca niste amici de treaba ce suntem sa ii futem o mama de bataie pentru banii dati degeaba pe sentimentalisme ieftine a dor de casa. Oameni imputiti ce nu stiu prin ce traim. Eu unu mi-s bucuros ca mi-am gasit aprovizionator de tigari mai ieftine. Vive la contrabande!! Cred ca ar fi bine pentru viata mea sociala sa am o viata de noapte ceva mai elaborata.

Ziua 7 – Zi contraproductiva. Cel mai nasol sentiment pe care il poti trai intr-o viata de om este acela cand te stergi la fund si ti se termina hartia la jumatate din proces. Bineinteles, te ridici in picioare, cauti rezerva, dar nimic nu trebuie sa intervina in astfel de procese esentiale pentru existenta umana. Dimineata, m-am trezit pe jos datorita faptului ca am visat. Sau macar cred ca am visat. E mai putin sa fie real ca tot ce tin minte e ce m-a socat atat de tare incat sa incep ziua cu introducerea tragic-comica din baie. In viata mea ismailiana imi amintesc foarte putine in legatura cu lumea reveriilor si de fiecare data cand fac asta ma simt de cacat, la propriu. Mereu i-am considerat pe cei ce viseaza oameni care isi doresc nefericire si care isi distrug memoria cu lucruri inutile de tocat creieri. Pe scurt, ii invidiez. Acu vreo luna Burebista la o tura de hamei ma intreba filosofic:”Ai avut vreodata senzatia de deja-vu?”. Si astfel de teorie utopica si cliseica ce pute a filme de doi lei, m-a palit pesti ceafa. Monica (bineinteles ca numele ei e ceva mai elaborat, mai academic, dar cel mai fain e cand dai nume Rationale cuiva si nu-i convine, farmecul vietii bineinteles) este genul de fetiscana mood-swing. Ideea era ca din tot am retinut doar “boule”, “dor de tine”. Vazut din unele puncte de vedere poate fi considerat chiar tzutz, dar faptul ca m-a trezit la 5 fiind obligat sa vad stirile despre inmormantarea lui Gheorghe Dinica si gripa porcina e de cacat, o victorie personala din partea ei, dar nesavurata din cauza mood-swingurilor mentionate mai sus. De aici si acel déjà vu “dragut” (nu poti spune asta fara sa strambi putin din nas)intalnit pe site-ul social comun.

P.S. e posibil sa-ti mai bag personaje pe cap cu tot tacamul lor, intr-o zi toate vor fi mai complexe

Rocket Base

2009-11-06T22:02:00.004+02:00

Jurnalul cul a lui Andrei Ismailovici

Ziua 3. Cat de non-conformist e sa incepi cu ziua 3! De fapt, am sarit peste 2 zile de hibernare pentru a mentiona in acest format electronic lupta barbar-conditionata a celor 4 razboinici celti (dat fiind si profilul la care acestia sunt institutionalizati) cu cei 10 vikingi, angli si saxoni; la un loc; materializati in popice. Trebuie mentionat ca a fost lupta murdara. Dar nah, asa sunt astia de prin partile scandinave (nu la fel de murdari ca evreii, ce e drept). Inamicii avand de partea lor avantajul terenului ingust si a virginitatii (slash, am zis in titlu ca e cul) inexperientei luptatorilor bravi in manuirea armelor inchistate si frumos ordonate pe culori si greutate. A fost o batalie grea, s-a lasat cu raniti (am dejtili umflati, ce mama ma-sii!!), a fost un razbel intins pe 3 runde a cate 10 ofensive. In paraelel cu noi, mai erau si alte triburi ce luptau cu inamicii lor. Bravii luptatori daci (aratau mai mioritic, oricine ar fi zis ca e roman, dar sa nu devenim acum rasisti) s-au aratat mai indemanatici in manuirea armelor, asa ca inamicii lor nu au avut nici cea mai mica sansa de a sta in picioare. Lupta terminandu-se (cu o statistica ce nu va fi mentionata pentru a nu lovi in mandria poporului celtic), fiecare razboinic cu tunica pe spate au ars-o barbar intr-un pub cu niste lagger, si din lipsa de bard, fiecare si-a dat cate un recital pentru un viitor casting. Apoi fiecare cu bordelul sau, ca mai pe seara sa ne sune Maurice (un fel de commandant de osti) sa ne spuna ca trantorii de scandinavi si saxoni nu s-au saturat si mai vor o tranta si maine. Mai pe un limbaj colocvial-modern: “Ne-am calificat coaie!” (a se citi fara pauza intre cuvinte)

Ah, si ca o aditie sa nu se zica ca estum un porc, a fost o zi proasta pe alte fronturi pentru alti viteji care chiar au o viata in comparatie cu mine.

Ziua 4. A doua si ultima zi de razboi. Plini de rani de razboi (basaci la dejte, antebrat dezafectat), ne-am prezentat mandri si bravi pentru ce aveau sa fie sferturile de finala. Pe scurt, ne-am dat silinta ca la sfarsit sa nu spunem ca ne-au tras-o scandinavii si sa spunem demn ca am doborat macar 100 de confrati de-ai lor pe runda. Up yours Odin's whores. Dar, se pare ca exista triburi mai semete ca noi si ei merita sa se mai ia la tranta cu vanjosii lor inamici, iar noi ne intoarcem la vietile noastre patetice unde ne amintim ca avem seminare si alte formalisme de astea rahat. Zeul razboiului nu a fost cu noi, dovada ca am ajuns la ping-pong cand deja se jucau semifinalele. In schimb de foame, am mancat o punga mare (de aia extra-large, facuta anumea sa fie mancata in grup) de pretzels (“covrigei de aia mici“ pe romaneste) si mi-a venit rau. Myth Confirmed.

Ziua 5, 6. Priviri dezolante in ceea ce ar trebui sa fie interesul tau pentru un viitor mai bun. De cacat. Deschizi ochii si nu vezi altceva decat realitatea confirmata: te afli pe lista neagra a tuturor profilor. Scoala generala, liceu si faculta. Un proces incheiat al urii inconmensurabile a sistemului fata de mine - o viitoare progenitura al acestui sistem. In alta ordine idei, sunt iarasi acele zile cand ai de a face cu personalitati colosale care isi zac snobismul intr-o exterioritate marcanta. Reactioneaza primii la critici cu ceea ce ei considera replici inteligente, insa bineinteles, ca sunt prost zise (si de ce nu, chiar copiate de la cel acuzat/citicat). Sunt acele persoane ce dau o gramada de bani pe dictionare le au in fata si totusi se baga la un rahat de gugal treansleit, un program analfabet de confirmare a lipsei tale de cunostinte gramaticale. Acestia sunt aceia care se uita la discovery pentru a se crede inteligenti, dar de fapt o urma de zabale sta licarind pe o urma a gurii oglindind lipsa de imaginatie si de originalitate. Sunt pana peste cap datori din punct de vedere moral, insa isi ridica capul peste apa mai mult decat trebuie si fac asta pentru ca nu le-a venit ziua de a fi cacati de pescarusii unei cruzi realitati. Ma rog, totul face parte din categoria “nu are rost sa te stresezi”, dar se pare ca e tot ce imi face zilele mai ferice si mai interesante in perioada aceasta. Si mai pe seara, jocurile de societate din beciul Grasului au revenit dupa ceva timp, si au fost binevenite.

Ziua 7. Ziua care ar trebui sa incheie procesul mirabolizant al unei saptamani. M-am tuns si timpul a fost pierdut alaturi de acelasi Dumitrasc prin cantati alimentare de bere si vin la spelunca de la deal, o zona mai centrala, mai pe la domnisoara Maria. Dezolant.

Va urma ca e de cacat pana acu.

You're going to reap just what you sow

2009-10-30T23:11:00.007+02:00

Prefata: tin sa mentionez inca o data ca nu ma influenteaza cu nimic in blog faptul ca unii citesc blogul, nu ma dau pe privat pentru ca nu e nimic personal pe aici (cei ce ma cunosc stiu ca absolut totul pe aici e fictional) si din motive de lene (vreau sa-mi schimb id-ul de la facerea sa, ce mama ma-sii !!). De asemenea, fasolea, vinul si ciocolata si vin din nou nu sunt cea mai buna combinatie.

“Ba, miros a tine” 22.04.09, 10:43

“Pescarusii si soarele te saluta!” 01.05.09, 10:45

“Mornin’ sunshine!” 11.05.09, 08:55

“Bonne nuit, mon amour” 07.06.09, 23:26

“awww, ce drgut ca nu dormi la ora asta. Happy anniversary to you too, baby” 15.08.09, 00:16

Jurnalul lui Andrei Ismailovici

Ziua 1 si 2. Zile de alea imputite ce pot fi puse la un loc ca nu s-ar pierde nimic esential. Notabil ar fi ca am sarbatorit Sambata Plictisitoare la un Murfatlar in spelunca de mai la deal de casa cu Dumitrasc (strasnic om, dintr-o bucata cum ar zice unii), ca Manchester a pierdut meciul cu Liverpool (sa-i fut in gura!) si ca am ajuns la acel stadiu de plictiseala incat mi-am sters mailurile din inbox. Raportul oficial este de 4436 unread din 6675 in total. Daca jumate din invitatiile pentru diferite site-uri primate de 4 ani incoace ar fi reale as fi un futut de presedinte. E curios daca macar o cincime din toti macar stiu de existenta mea. In fine, poate cea mai mare realizare e ca mi-am gasit newsletterurile la niste site-uri porno din 2007. Deci weekend-ul nu a fost asa de plictisitor.

Ziua 3. Un cacanar pupincurist (Apu e numele lui, daca intreba cineva) a reusit sa imi strice cheful uimitor ce imi venise dimineata ascultand “The Miracle” de la Queen la radio-ul din masina. Cele mai plictisitoare ore sunt acelea cand nu afli absolut nimic nou. Sunt lucruri deja stiute. Acel pustan pueril; ce juca nopti intregi cu celtii pe Age of Empires la hard level; urla de durere cand auzi de zece mii de ori la aceeasi materie (dar profi diferiti): “first there were the celts, then the Romans came, then the Angles, Saxons and the Jutes….” And then, poneys and hippies came, all building up a yellow bricked road up to my ass so Apu can kiss it and feel the furry taste of my ass. It bites. As mai avea, dar acum frustrarea ca abia pot vorbi normal datorita inflamatiei minore de la gat mi-a cam trecut. Futu-le-n Boadiceea ma-mii lor de pastille inutile!

Ziua 4. Ador cand imprevizibilul se intampla! Cand crezi ca va fi doar o alta zi fututa prin articole si alfabete fonetice imputite, puterea divina iti da alcoolul materializat in halbe, ale caror numerotare in ordine crescatoare este egala cu nivelul tau de plictiseala si cu cheful tau de a scapa de banalul cotidian. Pe scurt, s-a profitat de oferta 5+1 + cati bani avea fiecare, la un pub de langa faculta alaturi de tovarasul Dumitrasc si colegul de arme Maurice, si inca un tip vesel, cu care sper sa am ocazia sa mai beau curand. Si bineinteles ca ziua sa nu ma dezamageasca doar cu atat, mai pe seara am mai tras o tranta de vorba cu tatal lui Dumitrasc. Asta fiind inainte sa fac o alergare zdravana pe o vreme londoneza pana la fabrica de bere (coincidente?!) si inapoi. Asta bineinteles, fiind inainte sa stau cuminte in plapuma asteptand frectia nastrusnica a lu tatane-miu. Aici e momentul in care mi-a revenit durerea de gat.

Ziua 5. De ce acordam uneori atata atentie unor lucruri minore si insignifiante? Pentru a ne colora si decolora viata cu lucruri care nu au nici o relevanta cu linia actuala de plutire? Trecutul este complexul a ceea ce noi suntem (logic), si deci mi se pare absolut normal (cel putin mie) sa acord atentie unor lucruri ce revin. In plus sunt o alternativa a realitatii. Nu cea mai rezonabila, insa e acceptabila. Pe scurt, azi am stat la o bere comuna (ziua de ieri fu aglomerata) cu fetiscana cu obrajii rosii. Nu am ce dezbate pe tema ei, pentru ca nu are nimic enervant de comentat. In schimb am gasit o intrebare mai buna de atat. Merit? Sa fim seriosi, sunt tipul loser-ului de balta. Ma uit la porn pentru diversitate si sunt in stare sa gasesc parti de comedie pura, nu pot vorbi cu o fata fara sa ma uit in decolteul ei sau in zona respectiva si fara sa ma gandesc cum ar arata goala (de aici si scarba mea pentru unele fete), la orice betie sanatoasa dau pamantului ce-i a pamantului mai mult decat mi-a dat el vreodata, asta daca nu cumva e ceva mai grav si devin un ecologopat si fac free hugs cu mama Terra, am ora de venit acasa, conduc cu tata in dreapta de 9 luni si ceva, nu am un venit net, sunt la o facultate de limbi, inca mai am acnee si probabil inca mai cred ca pot deveni cosmonaut si in multe alte vise. Sunt un loser la drum mare. Dar sa nu ne pierdem speranta, se poate si mai bine. Imi trag figure de macho si ajung si un onanist. Dar, mie mi s-a parut mai troublesome, faptul ca plapuma imi cade datorita canapelei nu prea intinse. Anii trecuti, deschideam canapeaua, insa acu scartaie putin si nu mai am aceeasi incredere. Asa ca am intors plapuma invers si dorm in ea. I am in desperate need of alcohol.

Ziua 6. Cand crezi ca ai scapat ca prin urechile acului de un mare rahat, gandeste ca mereu va fi un idiot (pornind de la propria ta persoana) care sa futa totul. Zile ca astea nu vor mai fi enumerate de acuma.

Ziua 7 Deciziile in viata, chiar si asupra unor stari de spirit, se iau intr-o siguranta mentala. Si ce poate fi mai paradoxal decat sa duci aceasta siguranta mentala in zona insigurantei nesanatoase promovate, la fel de paradoxal, de campanii idioate precum cele de ecologie, anti-drog, anti-tutun si alcoolici anonimi? Ne invartim in paradoxuri. Acuma e momentul ca o fatuca sa imi spuna “….in your dreams”. Per ansmablu, e de cacat cand nu te ia niste iarba care pe vremuri te facea sa fi genial prin firurile epice combinate intre ele cu o minutiozitate nepropusa si aleatorie. E uimitor cum povestea celor 3 evrei care si-au facut colibe din paie, bete si dolari pentru a se proteja de Hitler, lupul poponar, se putea combina cu un hentai, cu bebelusii care se uitau fix la tine si faptul ca te crezi in Jumper, doar pentru ca din clipiri erai din parcul central in Gara s.a.m.d. A fost o zi buna.

may continue

P.S. multumiri pentru auditiile muzicale eternei fetiscane cu obrajii rosii si lu Maurice.

Where's your head at?

2009-10-24T12:18:00.005+03:00

“Cand vei privi cerul, noaptea, deoarece eu voi locui pe una din stele, deoarece eu voi rade pe una din ele, va fi fi pentru tine ca si cum ar rade toate stelele. Tu vei avea stelele care stiu sa rada!” 23.05.07, 19:02

“Faci lucruri doar de dragul de a le face (sau Nu poti sa realizezi ce e cu adevarat important)” 01.09.09, 07:25

“Pe azi sase septembrie, nu stii sa … stii prea multe in ceea ce priveste materialele (un joc de cuvinte). Noapte buna fraiere, si buna dimineata!” 06.09.09, 04:40

“Nu stii sa constientizezi lucrurile pe care le spui. Noapte frumoasa, fraiere; cerul Meu e instelat, iesi din fortareata ca sa-l vezi si tu. O sa inchid ochii, ca sa nu te pot vedea. Poti sta linistit”11.09.09, 00:56

“Nu stii sa vezi prin ziduri. Nu vrei. Nu poti. Noapte frumoasa” 17.09.09, 00:12

“Nu stii sa fii prezent in totalitate. Noapte buna” 17.09.09, 23:27

“Nu stii sa apartii sau sa fii statornic, nu, nu stii sa ramai, dar asta am mai spus. E frapant, ca nu stii sa pleci, din moment ce nu stii sa ramai, dar concluzia ar fi ca te-nvarti in cerc sau stai in loc – si nici macar. (…) Nu stii sa *lucruri cu re* cum ar fi sa retraiesti, recapitulezi, rememorezi si nu, nu esti bun sa raspunzi. Nici la telefon. N-ai fi bun sa lucrezi in relatii cu publicul. Nu poti sa te conciliezi. Nu poti sa ma gadili si nu reusesti sa-ntelegi importanta Anumitor lucruri. Nu cazi cum trebuie, dar asta aproape-ar putea fi ceva de bine (…)” 30.09.09, 23:14

Transcrierea salveaza spatiu (in inbox si nu numai)

Captivarea atentiei tale asupra unor realitati private de altii, este de-a dreptul fascinant. Cu gandul ca de fapt a a renuntat, poti enumera multiple incapacitati.

Insa este mult prea degraba.

Dupa o tura sanatoasa de aspirat prin casa, imi permit a formula niste teorii lascive pierdute in neantul imatur al partilor mele celebrale. Plus ca-mi place sa cred ca: creierul meu e afro.

Paralelismul intre 2 lumi de-a dreptul diferiite prin culoare si ansamblul temporal al activitatilor este de-a dreptul terorizant. Iar daca nu esti pregatit, minti fragede ca ale lui nea' Andrei Ismailovici; pus(h)tiul trecut de adolescenta, mancat serios de acnee si cu o dorinta indubitabila de a imputi auditoriul cu alcool; sufera intens.

Zi de septembrie, in jur de ora 11 am. Intr-o paturica maro pe care ma-sa ii calca rufele, rasare un corp ce da semne ca nu asta este ora perfecta de a se trezi, insa avea de ales intre a se chis(h)a pe parchet sau pe tron. Foame, sete si o scarba ce se naste numai in acele zile tarzii de toamna. Isi ia o camesa si pantaloni (la dracu cu acest conformism!), s-a dus sa isi ia de-ale gurii (paine, cafea si un pachet de kent lung). Baga o tura de popcorn pentru a merge bine cu vizualizatul a ce mai avea de la var-su si prin calculator. De aici ziua putea varia. Dar in general se lungea la un ping si o bere cu un tarabostes pe masura, si anume Burebista (faptul ca el devenea bun la orice facea era chiar enervant, pe masura ce faci ceva si vezi ca de fapt sugi si altul nu suge….ma rog invidii ismailiene) sau la un rentz ori un poker prin beciul Grasului de la unu. Atmosfera era chiar atipica, iar cutia de lemn era rezervata. Oricum ai lua-o sunt zile neproductive din punct de vedere intelectual si financiar, insa ai timp sa observi micile detalii ale vietii, precum faptul ca ai lasat capacul la ulei deschis ori unghiul perfect al unei doze in drum spre infinit. Sunt zile frumoase, dar care put intotdeauna. Put a ceva nefiresc, put a un viitor care va deveni sarcastic, si o melodie soft se aude din ceruri, iar la final auzi “Welcome to college”.

De aici acele alte zile se vor desfasura dupa un orar prestabilit si se vor desfasura cu acelasi drumuri matuzalemice parcurse cu sarg de Andrei. Plus ca se face mai frig, si dormi cu plapuma, care devine stresanta cand iese din cearsaf dimineata.

Dupa anumite zile ciclice de genu: trezire, curs, seminar, labareala, seminar +somn, curs, mancat somn si tot asa, incep sa ti se rasara idei neconcepute pana atunci si observi ca de fapt Ea si taf-tu aveau dreptate: nu esti bun de nimic. Si daca ai fi bun la ceva tot ai suge in ultimul hal ( daca se poate defini asa ceva)

Viata este un merry-go-round continuu. Aceleasi stereotipuri se invart in acelasi carusel, doar cu alte masti. Observi minutios, cum aceleasi defecte gasite la unele caractere din liceu, generala, viata personala, se regasesc pe noile caractere. Alegi toate insusirile, dai un Ctrl + A si le dai drag in noul fisier, si stai cu ochii in patru poate mai da Domnu' si apare ceva in plus. Unele mici diferente, dar cam aceeasi futareala. Ar fi Vasilica, acel wannabe popular guy, cu teorii fondate pe loc, insa intotdeauna sustinute pe propriul lui interes. Acel arhetip de profitor si acel pompilica modern care …”yah hai sa bag porecle””yah am facut o gluma”….ca in final sa aiba propria multumire ca este cool si bine-privit. Fara toate acestea este, in schimb, de treaba si se poate purta o conversatie normala cu el. Ori ar mai fi stereotipa disperata de modelling si de propria infatisare. Acest arheotip il cunoaste toata lumea. Mers latifundiar, vorbire grea, sacadata si rara cu un mic accent bucurestean pentru a da impresia ca noi restu’ este tarani. De preferabil inalta, cu fata tencuita si bineinteles ca arata bine. Dupa un an sau doi, daca nu chiar dupa ce termini institutia comuna de invatamant, se poate purta o conversatie normala. Si ar mai fi, dar zile de povesti mai sunt.

Apoi ca viata este acea tolba magica de intrebari existentiale ori non-existentiale ce le rasauzi pana urla timpanul si crapa vena. Una din cele mai stupide intrebari este “De parca tu ai fi facut mai bine?”. Pai, in principal sa ne axam pe “Fac asa ceva?”. Din moment ce te angajezi intr-o anumita activitate, e si normal sa mai faci greseli, si drept urmare o critica, o gluma banala (sa zicem ca faci misto de el) e cateodata binevenita. Insa, Vasilica a trebuit sa imi aminteasca cat de mult urasc niste stereotipuri umane. Si aici se incadreaza perfect si alti umanoizi care cu un accent de ala tamp deschid gura ca si cum ar incerca sa lase si o zabala ce atarna drept amintire si spun de genu: “deeeeh….ca tu faceaaaai mai bineee?”. Dar nu fac asta, nu m-am angajat in a face acel ceva, cum plm sa fac mai bine?? Cand voi fi in acelasi domeniu de activitate, din experienta stiu ca voi suge, insa abia atunci sa spui acea intrebare retorica.

Si nu in cele din urma, ca oricine are talent la desen cand deja se pierde firul la un curs/seminar

*revin*

it's like you know, whatever

2009-10-19T23:02:00.001+03:00

facultatea suge

revin!

halefukinluijah

2009-10-12T17:06:00.004+03:00

2103 The Great Wife Hope

south park -> s13 - > dead celebrities

melodii stresante ce nu le poti scoate din cap + a new season, crappy start, big hopes

2009-09-28T20:23:00.007+03:00

O portocala - Anda Calugareanu

in alta ordine de idei, aseara a fost premiera sezonului 21 (nu am eu atatia ani) din Simpsons, fiind mare fan, azi la prima deschidere a pleoapei, am dat buzna entuziasmat (cine are imaginea din filmele vechi americane cu acei copii; care intr-o pijama mai mare ca ei in ziua de Craciun se duc sa vada ce le-a adus mosu'; stie cum am deschis calculatorul) pe site-ul lor oficial (sau unul din ele) si dai play frate...

2101 Homer the Whopper

concluzia...cacat
nu au depasit metastaza mediocra in care s-au cufundat din sezonul 19 incoace, reliefata oarecum din 17. Cu toate acestea au mai avut si niste iesiri pe ici pe colo (trebuie sa ma gandesc la ele...imi va lua ceva), cu toate ca nu se compara cu revenirea uluitoare a South Park-ului, in episoadele cu Blackbeard, cu criza financiara (ceva legat de marguerita in titlu) si episodul cu extraterestrii si banii spatiali ("We heard rumors that Finland nuked itself"), desi si parker si stone au supt-o pana la oua in episodul cu Obama...si uite asa mi-am amintit si iesirea din Simpsons (Homer "I wanna vote for Obama" computer "Vote for McKaine" H "Hey i want a change"*votes for Obama* C "Vote for McKaine" )
una peste alta, imi pastrez sperantele, poate vor reveni script-writerii dinainte si cei de acuma sa nu imi mai scoata un zambet asa fortat pentru ca nu mai e nimic umor de calitate si vor fi luati sclavi de populatia rasculata a delfinilor, raliata de Flipper eliberat, spre a face un nou genocid la scara larga (spoiler after Simpsons)
Futu-va-n gat de milogi! (asta e pentru ca nu mi-ati luminat ziua ca altadata, si a trebuit sa cant melodia mai sus-amintita)

gasite prin "Recommended for You"

2009-09-24T12:02:00.004+03:00

dupa meciul de aseara (urat ca joc, gura ma-sii de arbitru, dar fain ca atmosfera, intrand pe mocca la galerie + primele mele valuri mexicane live - hardcore moment), ma trezesc, imi beau cafeaua si deschid pagina de youtube si gasesc:

pussy

2009-09-21T14:37:00.002+03:00

3-1

2009-09-19T23:36:00.000+03:00

am postat meciul asta, cu toate ca am lipsit ca am fost la cules la tara, datorita faptului ca mai avem si noi o victorie de ceva timp

reconcluzionari

2009-09-18T17:09:00.001+03:00

Varsta adulta este orizontul si idealul nostru. Copilaria este supusa unor reguli stricte; in acesti ani prea lungi, traiam ca niste prizioneri care-si asteapta eliberarea. Vacantele aduceau un sentiment trecator de autonomie, o percepere brusca a imensitatii lumii, repede spulberata – o data cu reinceperea scolii – in stramta curte de recreatie, acoperita cu frunze moarte. Cand eram mic, trebuia sa tac, sa fiu ascultator, sa invat si mai ales sa am rabdare, asteptand sa fiu primit in lumea “celor mari”. In adolescenta aceasta asteptare a devenit si mai presanta, mai cruda si mai precisa. Etapele se succedau: prima tigara, primii bani, prima iesire in oras, primul sarut, prima iarba… in perspectiva acelei zile cand viata cea adevarata avea sa primeasca denumirea oficiala de “majorat”. Ca toti pustii, ravneam la acest paradis in care toate interdictiile aveau sa dispara, unde puteai actiona si alege fara sa ceri voie (cel putin in perioada dinainte de casatorie). Anumite gesture banale mi se pareau simboluri ale maturitatii: sa conduci o masina, sa intri intr-un bar de noapte, sa cumperi Playboy de la chioscul de ziare (inutilitatea lui a facut rapida intrarea a acestuia in piata comerciala fiind reimproprietarit).

Cum poti banui ca mai tarziu realitatea te va lovi si inchipuirea ca libertatea greu dobandita va disparea atat de repede, sub presiunea riguroasa a masurilor luate pentru “propria-mi protectie”? Cum poti banui ca dupa acei ani de relativa libertate, viata sociala avea sa insemne o intoarcere la copilarie, cu interdictiile ei. Visurile se inverseaza, sau cel putin se reconstruiesc si pe langa cel de a avea propriul domeniu de locuit, lumea ideala este adaptata la nevoile fiecaruia de a-si regasi acea copilaria ascunsa in ei insisi, cu totii privind tineretea ca pe un model ideal pe care nu-l vor atinge niciodata. In cinstea acestor ganduri inchin o portie proaspata de biscuiti amestecati cu mere. Copilaria a devenit visul societatii, cel care ne permite sa-i suportam constragerile, cum suportam altadata copilaria visand la viata adulta….

tarantino like no other

2009-09-15T11:22:00.006+03:00

P.S. multz'ani lu copac pentru recomandari (-le indirecte, ce-i drept)

din colectia gasite pe net - MJ (2)

2009-09-14T08:26:00.002+03:00

sweet home alabama

2009-09-13T13:56:00.002+03:00

relativitate

2009-09-09T08:47:00.004+03:00

"Experienta nu are forta motrice. Este o cauza activa la fel de putin eficienta ca si constiinta. Tot ceea ce demonstreaza ea este ca viitorul va fi la fel ca si trecutul si ca pacatul pe care l-am infaptuit prima data cu repulsie il vom repeat de mai multe ori, dar cu bucurie"

"Sunt putini cei care nu s-au trezit inaintea zorilor dupa una dintre noptile acelea fara vise care te fac aproape sa te indragostesti de moarte sau dupa una dintre acele nopti de groaza si bucurie informa, cand prin camarile creierului trec fantome mai groaznice decat insasi realitatea si instincte pline de acea viata agitate care exista in tot ceea ce este grotesc si care imprumuta artei gotice vitalitatea ei durabila, aceasta arta fiind, cum ne putem imagina, in special arta acelor minti tulburate de maladia reveriei. Incet, incet, degete albe se strecoara printre perdelele care par ca tremura. Umbre negre, fantastice se tarasc spre colturile camerei si se ascund acolo. Afara se aude agitatia pasarilor printre frunze, galagia oamenilor ce se indreapta spre munca lor sau suspinele vantului ce vine dinspre dealuri furisandu-se in jurul casei tacute, ca si cum i-ar fi teama sa nu-i trezeasca pe cei ce dorm. Val dupa val, ceata stravezie se ridica si incet, incet formele si culorile lucrurilor revin la normal, iar noi privim cum zorile remodeleaza lumea aducand-o la vechea ei forma. Lumanarile lipsite de flacara stau unde le-am lasat seara, iar langa ele zace o carte citita pe jumate pe care am studiat-o, floarea pe care am purtat-o la bal sau scrisoarea pe care ne-a fost frica sa o cititm sau am citit-o de prea multe ori. Nimic nu pare schimbat. Din umbrele ireale ale noptii revine adevarata viata asa cum o cunoastem. Trebuie sa o reluam de acolo de unde am lasat-o, iar deasupra noastra staruie teribila obligatie de a continua san e risipim energia in acelasi ciclu de deprinderi stereotipe sau dorinta ca intr-o dimineata sa deschidem ochii spre o lume in care lucrurile au forme si culori noi, s-au modificat, are alte secrete, o lume in care trecutul ar supravietui in nicio forma constienta de obligatie sau de regret, caci pana si amintirea bucuriei ne aduce amaraciune, iar amintirea unei placeri provoaca suferinta."

Oscar Wilde, "Portait of Dorian Gray"

when the levee breaks

2009-09-07T22:07:00.001+03:00

din colectia gasite pe net - MJ (1)

2009-09-02T10:04:00.006+03:00

sa ne incepem ziua cu bine

2009-09-01T08:27:00.001+03:00

supus si supunere

2009-08-31T13:21:00.002+03:00

Hai sa ne intelegem viata prin ochii altora…

Superioritatea aduce autosatisfacerea orgoliului. Pe principiul “taci si inghite” se produc rezultate admirabile. Astfel o obisnuinta a acestui regim aduce linistea egoului nostru supraexaltat de o psihologie din punct de vedere exterior corecta. O simpla adaugire, o simpla vorba spusa pe acolo pe undeva rezulta comentariu care are iz de revolta. Nimeni nu vrea galagie in camera sa nu?

Ai nevoie de bani si totusi nu te lasam sa ii faci. Oare? E singura cale spre o liberalizare private si o cale de nesupunere? O ipocrizie. In stanga si in dreapta pe oriunde mergem, chiar si in fata ta personal, spunem despre incapacitatea ta de face ceva in viata. Toate refuzurile date peste nas cu atata usurinta (avem dreptul nu?) nu au facut nimic altceva decat sa pierzi trenul maturizarii ce tot intarzie sa ajunga in gara si existenta unei rusini neexteriorizate fata de batjocorurle ce vin eventual. Avem dreptul la asta. Nimic nu poate atrage atentia de la calea ce tu trebuie sa o urmezi. Pasii ti i-am desenat pe jos. Calca-i.

Haideti sa trantim cu realitatea de pamant pana aceasta va capata culoarea adevarate noastre ideologii: rosie. Un pamant rosu de la atata truda si supunere. Traditia merge dusa mai departe mana in mana cu un conformism gretos.

Haideti sa vorbim despre originalitate ca si cum aceasta ar trebui sa-ti apartina. Dar totul este limitat in ochii nostri. Iar daca acesta depaseste limitele (era un slogan comercial pe faza asta) esti conectat negativ cu altii. Influenta influenteaaza influentabilii baiete. O masa de oameni ce mocneste in propria existenta cocalara.

Haideti sa ne legam de fiecare punct al existentei tale umane. Gasim acel punct si ne uitam la el ca la o bomboana de M&M. Cand eram mic imi imaginam ca sunt Superman daca pot frange o bomboana M&M; adusa de unchii mei din Italia; intre degete. O strangeam pana cand renuntam in cele din urma si o mancam. Gasim acest punct al existentei tale si il macinam pana cand stratul de ciocolata nu mai exista si dam de aluna. Dar ce plm o aluna e mai tare ca muschiul meu? Viata nu este decat o mancatorie continua. Altruism care ghiortaie pana in strafundul ultimei licariri de sperante desarte de genu “intr-o zi…”

Iar acum sa ne indreptam privirea invers. Cand tu te privesti din rolul de superior, un “el comandante” pus in fata deciziilor pe care mai degraba altii le luau pentru tine. Vrei sa fii diferit si sa demonstrezi ca nu esti ca ei. Si in acelasi timp sa nu lasi falsa impresie ca tu esti perfect. In general, lumea iubeste pentru defectele sale, faptul ca nu suntem perfecti insa tindem spre aceasta prin defectele noastre este ca un ideal ce face ca ochii admiratiei sa luceasca oriunde. Pentru o mai buna chimie intre elemente, punem vorbele rationale, o doza de incredere si o oarecare exteriorizare a ceea ce esti cu adevarat (a nu se recomanda; e ca si cum ai lasa portile deschise in timpul notpii al unei cetati premedievale in timpul atacurilor migratoare) si ca experimentul sa fie gata pentru o reactie chimica reusita, punem acidul sulfuric exprimat realistic prin sentimente. Pentru ce ne-ar trebui asa ceva? Nu stim. Dar totul trebuie privit practic pentru rezultatele dorite. Insa ce se intampla cand toate acestea nu fac legatura chimica? Doar o apa prost colorata ce aduce a zoaie lasate de o masina de spalat ori doar un puf cand de fapt trebuia sa iasa o explozie ca-n filme. Pac pac. Nu trebuie sa fi geniu sa nu observi ca ajungi a fi privit cum priveai tu suspusii.

“Ultima zi de vara si tu dormi. Nu stii sa faci ce trebuie cand trebuie”

01:00

Hai sa vorbim si despre altceva. Ultima zi de vara a ceea ce a fost definitia unei intregi existente umane: un esec ce se autodescopera. Redescoperirea sentimentelor tugurlane pe principiul “El de ce plm pleaca in Anglia la facultate si eu nu?”. In parc, draga mea, plangeai datorita opiniei mele asupra realitatii private de mine. Plansetul tau era acompaniat cu citate care sperau. Iti multumesc pentru masina cu telecomanda. 19 ani de zile am visat la una (partea cu terminatul bateriei in 3 ore nu facea parte din vis, dar deh reactiune). La o viata mai buna cat?

Dintotdeauna am avut incredere in Dumnezeu. Linistea morala de care am nevoie plus acea etica logica de care duc uneori lipsa. Momentan nu ma gandesc la o viata mai buna ci la o urmatoare etapa. Si atata timp cat fatucii cu obrajii rosii vor mai fi rosi, totul va fi bine. Macar stiu ca nu am nimic.

Dar hai sa nu ne lasam pagubasi. Acuzam spre a fi acuzati si lasam tacerea drept victorie.

"Silence, Something about silence makes me sick coz Silence can be violent just like a slit wrist." Rage against the machine

primul egal

2009-08-30T18:12:00.002+03:00

prada si pradator

2009-08-30T10:58:00.003+03:00

16.08.08

deci

vin de la o repriza de batut covoare si momentan is ud de transpiratie desi azi dimineata am facut dus

de ce dracu am mai facut dus daca stiam ca voi transpira?
cam aceeasi intrebare vine si apoi..de ce dracu am mai batut covoarele daca stiam ca se vor prafui din nou in cateva sap[amani?
sau si mai simplu de ce dracu am covoare?
si vine mama cu glumele ei inteligente si vorbele ei de duh (cateodata sau poate mai mereu chiar sunt ironic cand spun asta) si spune "sa nu se prafuiasca mai tare"
e buna de reclame

in fine
ce vroiam sa spun de la bun inceput e ca am deschis notepadul asta din cauza lu luci ca am avut o discutie scurta cu el azi dimineata si mereu cand vorbesc cu omul asta trag concluzii (nu totdeauna cele bune)...si de data asta creierul meu de maimuta are ceva de spus dar mai general, nu neparat fiind vorba de el

ma rog ar fi vorba de ceea ce vine de la natura, gen chestia aia care nu se transmite genetic, inteligenta. oricum se stie ca fiul unui om geniu nu va fi neaparat geniu, cum nici fiica lu kurt cobain nu e ca el, ci doar o pitzipoanca ordinara si obisnuita prin state.
in fine cand aceasta clacheaza (stii chiar se intampla), atuncea vine momentul ca ceea ce nu e de la natura sa faca ceea ce ar fi obisnuit sa faca....ca deh toti suntem oameni...de aici vine partea cu.." am gresit""scuze" bla bla...impusca-te si termina cu astea (asta nu era un sfat)..
oricum ideea de baza e ca nu suntem toti inteligenti dar cu toti de la ultimul cocalar primitiv la cel mai tare einstein spart in figuri avem greutati in viata....ce farmec ar mai avea viata fara asta nu?...si printr-o teorie care eu momentan nu o inteleg dar o exprim (nu prea stiu cum vine asta), e ca si cu zidurile alea smechere din filmele cu militari americani....
sa zicem ca 4 ani de zile tre sa cateri ziduri pentru a avea rezistenta fizica sa dai la academie de politie...luand asta si facand comparatie cu viata reala....fiecare ne plangem ca de ce ne merge asa de greu, ca uite am avut si eu un zid asa mic si eram asa fericit ca bla bla...bun l-ai avut....acu misca-ti curul si treci si zidul ala mai mare din fata ta..indiferent cat de aspru e (chiar daca e mai aspru ca la ceilalti, zidul tau e mai shmen si e un caz special, ca doar scrie numele tau pe el, si pana la urma oricum va trebui sa il cateri)..poate ai sa ajungi peste un zid mai mic cat un gardulet de gradina...si oricum pana la urma care va fi cel mai pregatit peste 4 ani pentru rezistenta fizica..cel ce o catarat mai multe ziduri mari sau ala care a luat toti boschetii la rand?
nu prea sunt realizat in a explica dar ceva ceva tot vreau sa cred ca am exprimat prin asta

ok am facut o pauza fara sa anunt ca am facut
daca e sa spun oficial sunt chiar futut cu nervii...ddar trecem peste partea asta si peste partea in care eu mi-am pierdut o parte din idei
plm....cum sa acuzi pe altul ca nu gaseste ecva ce nici el nu gaseste...

sunt unele zile (dinalea in care ajungi sa crezi ca e distractiv sa stai pe mess o zi intre) in care lucrurile care ar trebui sa te enerveze devin normale.
acele genuri de lucruri care sunt inevitabile, deci acele lucruri care oricum vin si la care majoritatea reactioneaza naspa cand sunt chiar naspa (era cam logic nu?..adica d'oh inevitabil, nu esti neaparat pregatit ptr aia....makes sense after a while..)
in fine ideea ca la acele lucruri inevitabile ma gandeam....gen tu ar trebui sa reactionezi..insa pac pac...nu mai reactionezi...
cam asta era intrebarea mea
de ce?
nu vreau sa ma bag in exemple neaparat ca as fi dar devin personale pentru unii, poate si pentru mine...diferenta e ca mie nu imi pasa de mine

adica aceste exemple pot fi date si cu crimele...la fel cel ce a facut crima (ca nu ii putem spune neaparat criminal, pentru ca nu stim inca daca a facut-o pentru o anumita cauza sau pur si simplu din nebunie)...anchetatorul pur si simplu va vorbi non-sensuri cu el...iar tipul urmarit va crede intotdeauna ca el stie de fapt si dupa o anumita perioada se va preda fara sa stie ca a facut asta.....poate sa fuga...insa mai degraba sau mai tarziu tot va face o greseala evidenta, chiar daca el crede ca e totul e perfect, fara dovezi..de aia cred ca nu exista osama bin laden (toate astea alta data)

de la natura avem constiinta

prada poate ajunge pradator...si pradatorul prada
exact ca si crestinii
de la persecutati la inceputuri au ajuns persecutori prin Evul Mediu cand aveau controlul total asupra societatii...si initial nu fusese conceput sa fie asa...insa nu voi intra in discutie despre asta pentru pur si simplu ca am timp alta data si pentru motivul ca voi intra fara sa vreau si prin politica si poate imi mai da si o mama de bataie Barbosu'...
ceea ce avem de la natura se transforma exact in ce a fost creat...iar instictele ce ne individualizeaza pe toti nu le putem schimba
prea complicat limbajul pana si pentru curul meu transpirat...
in fine...
mereu ajung la cuvantul asta

am obosit,,,si chiar daca nu pare tot ce am scris are legatura cu titlul chiar daca asta devine mai evident pe la final

sa-mi bag...e deja 2 jumate?
vine mama..si iar am impresia ca am facut erori gramaticale si de typing...plm..mi-e lene acu si sper sa se inteleaga
daca voi mai avea chef voi mai vorbi despre toate astea (sau macar sa imi amintesc)
pana atuncea ragai (ca pot)
and
uhm...have a nice day

read ya around

-draga jurnal asta face parte din seria scrierilor vechi, pentru a-mi aminti stilul de a scrie mai vechi si multe altele-e blogu meu ce plm-

intr-o zi vor fi litere italice

2009-08-28T19:00:00.008+03:00

"pot sa visez si sa ma pierd ca un dement""imi place sa te privesc cand dormi, ia-ma de mana""we'll own the night""ma simt de parca ne-am ascunde sub pat sau ceva""fericirea in rate""totul este in functie de sensul pe care il atribuim libertatii""ei doi nu mai aveau nevoie de lumea aceea"era o fericire simpla si nu avea nevoie de nici o explicatie""to run away without destiny""we had the opportunity to change the world""being an idiot is no box of choclates""if i go today i won't come back tomorrow""we could be heroes just for one day""drept de monopol asupra norilor"our lives are defined by opportunities, even the ones we miss""o fericire surda de moment, fara alte rezonante""timpul se masoara dupa cum bat inimile" What is happiness to you?""asta ne-a fost viata in iarna aceea""you're not hopeless"

23:00

09.07.09

"pe ziua de azi nu stii sa iti aduci aminte visele. eu una am visat ca eram alaturi de tine si plangeam de fericire"

27.08.09

a doua patrula (zero)

2009-08-27T17:57:00.004+03:00

daca mai gasesc mai pun de astea la meciuri care voi merge anu asta, din restu anilor nu am cum

Grease

2009-08-21T13:39:00.006+03:00

unu din putinele muzicaluri care mi-au placut

telefonul nu mai suna

2009-08-19T22:41:00.006+03:00

draga jurnal

-am o carie noua

-au reaparut cosuri

-buletinul meu nou nu suge

-is in prag de faliment

-am foarte multi nervi lately, dar is mult prea personali sa ti-i spun tie. si in nici un caz nu e la ce te gandesti tu. cand pui sentimente intr-o singura persoana doare.

-am mai descoperit o melodie noua datorita Cristinei, saru'mana

childhood kicks ass

2009-08-18T09:30:00.002+03:00

long live iu es and a

2009-08-16T18:51:00.001+03:00

Leapsa de la Ozana

2009-08-14T17:23:00.007+03:00

, god1) Ia cartea cea mai la îndemâna, deschide-o la pagina 18 si scrie al patrulea rând.

“pe sub merii astia, in scarba asta de ploaie si sa stam sa dea licoarea noastra”

2) Fara sa verifici, cât e ceasul?

vreo 5

3) Verifica.

17:15

4) Cum esti imbracat?

in pantaloni scurti

5) Înainte sa raspunzi la chestionarul asta, la ce te uitai?

pe geam sa vad daca mai ploua

6) Ce zgomote auzi în afara celor produse de calculator?

o bormasina si cypress hill-catastrophe (e la dividiul de la teveu, smen nu?)

7) Când ai iesit ultima data si ce ai facut atunci?

azi dimineata sa iau o cafea si 2 paini

Ce-ai visat azi-noapte?

ce ai vrea sa stii?

9) Când ai râs ultima oara?

acu vreo ora la that 70's show

10) Ce ai pe peretii camerei în care te afli?

var lavabil

11) Daca ai deveni multimilionar peste noapte, ce ai cumpara prima data?

fabrica din fata blocului

12) Care-i ultimul film pe care l-ai vazut?

Casino

13) Ai vazut ceva neobisnuit azi?

Da, jandarmii facand poze la o banca rupta ieri de niste vecini

14) Ce parere ai despre chestionarul asta?

hmmmppff...

15) Spune-ne ceva ce nu stim inca.

am un cos in fund, si m-a durut ieri

16) Ce nume i-ai da fetei tale?

Katia (daca nu ma lasa astia de la Evidente, lor le zic Ekaterina, si toata viata o sa ii zic Katia)

17) Dar baiatului tau?

Matei (da da stiu ancule, m-am luat dupa tine, dar mi-a placut...numele desigur)

18) Te-ai gandit deja sa locuiesti în strainatate?

in Jamaica? visez asta zilnic

19) Ce ai dori sa-ti spuna Dumnezeu când intrii pe Portile Raiului?

Salut

20) Daca ai putea schimba ceva în lume, în afara de politica, ce ai schimba?

pai existenta tiganilor, de genu sa nu mai fie si bineinteles homosexualitatea, la fel, sa nu mai fie

21) Îti place sa dansezi?

oricand draga

22) George Bush?

ma desfac la fermoar?

23) Care a fost ultima chestie pe care ai vazut-o la teveu?

meciul cu Romania

24) Care-s cei patru oameni ce ar trebui sa preia chestionaru’ asta?

plm, cine is eu sa decid?

au gust? (sau teoria dezarmarii)

2009-08-13T15:45:00.007+03:00

Schimbarile de decizii, schimbarile de temperemant, schimbarile bruste de forma de guvernamant, loviturile de stat, scurtele victorii ale unei opozitii mocnite in propriul jeg, gustul de pepene rosu, reamintirea unei alte personalitati ce alta data era vie, reaprinderea unor pasiuni, planuri, vise, iesirile din banalitatile rutinale onanice, barbaria bahica, ploi de stele.

Practic multe se pot intampla, insa ca acestea sa se intample trebuie sa fi si tu acolo, trebuie sa actionezi. Si cand acestea se intampla, toate acestea ce gust au?

Sau macar au?

Dar drumul este mult mai lung my dear friend of misery. Acum hai sa ne pisam in papusoiul de pe margine.

E ca in faza aia cu hamsterul pe nume “Virginitate” si pierderea acestuia. Noi vom boteza soricarii “Self-esteem” ca sa putem adjudeca mai exact sentimentele dupa auzul unor fapte precum divortul (ostentativ ofensat verbal), insulte (varietatea lispeste) si de ce nu apelarea la divinitate (in doctrina crestina fiecare va plati pentru pacatele sale, ce e drept exista si aici un adevar) pentru faptele care tu le faci contra sistemului

Dar hai san u ne pierdem asa repede, compact si pasarea colibri si-au facut meseria in readucerea unui moral redus la niveluri de 13-14 ani

Orice limbric este capabil sa isi inteleaga rostul in viata, un om de ce nu ar fi capabil? Si iata-ne iarasi ajunsi in spatiul rationalitatii perdante.

Esti un nimic existential ce este pus in fata mitralierelor realitatii.

Ai vrea sa fi legat la ochi? Legat la ochi poti fi dus catre o destinatie. Un loc poate fi acel loc vrut, unde sa poti uita de contexte, de societate, de orice si sa te simti liber sa te exprimi. Nu ai sa o faci vei fi automat acel fraier care rateaza ocazia. Dar desigur, Constiinta (sau macar iluzia ca ai una) este prima mitraliera. Pac pac.

Ai vrea sa mergi bazat pe instinct pe un drum aflat la 100 de metri altitudine. Poti face asta. O strangere de mana ce te ghideaza, sentimentul pe care il ai cand iti transpira mana de emotie, daca cumva mergi bine si nu dai de margine si cazi. E ceea ce vrei nu? Dar, Lipsa de incredere e a doua mitraliera. Pac pac.

Ai avea timp pentru toate povestile vietii care aduc acea lipsa de farmec in care se prelinge viata ta? Ai rabdare sa o asculti pana la capat? Cu toate ca te mai si joci in plastilina, si eu desenez pe foaia mea ceea ce imaginatia vrea. Intotdeauna te voi primi sa imi aduci culori, sa ma ajuti in realizarea desenului ce intr-o zi va fi gata. Desigur, in povestea ta, ai impresia ca deja am terminat desenul, asta pentru ca ti-e teama asa vii la mine sa ma intrebi. Mie insa mi-e dor sa desenez, mai am multe de conturat, insa am nevoie de mai multe culori. Si iata, a treia mitraliera este Iluzia maturitatii. Pac pac

you dead...ha!

Trei mitraliere nu sunt de ajuns? Eu zic sa ne oprim aici pana nu chemam si grenadierii. Ulterior pot veni si tanchistii. Practic un intreg batalion.

Insa pana atuncea..

Heil

we come in peace

2009-08-10T11:53:00.004+03:00

Calea putreziciunii

2009-08-05T10:13:00.003+03:00

Calea putreziciunii

Sa pierzi orice sansa in viata prin a te lega de pietroiul ce te-a tinut atatia ani. Ocaziile ratate, viata adolescentina traita la jumate, o viata diurna, pentru ca noaptea te mananca lupii. Rabdare si tutun? Cacat. Multi multi bani. Inexistenta lor intareste sfoara care parca parca se rupea in ultimul timp.

Dar hai sa nu ne hazardam. Mai stai inca vreo cativa ani. Stai pe fundul altora, esti ca un far care priveste toate vaporasele si plutele transformadu-se in croaziere uriase de genu Queen Elisabeth. Dar situatia nu e atat de disperata. Situatia era disperata doar daca venea neasteptat ca in ziua cand afli ca ai astigmatism. Practic te asteptai sa fi un sofer de duminica, practic te asteptai sa ramai aici. Notele la bac, faptul ca altii si-au platit locurile. Hm…un fleac.

Situatia putea sa fie si mai rea? Nu cred….sa fi murit conducatorii, a-i fi primit remuneratie ti-ai fi luat un motor si a-i fi plecat catre vest. Dar inafara ca asta face parte dintr-unul din visele tale nu are nici o legatura

Visul tau s-a terminat…
Trebuie sa fii barbat!
Mintea ta se va-ntari!
Visele-s pentru copii!

O sa-nveti sa ai rabdare.
O sa te-nvatam s-asculti.
O sa-nveti ce e onoarea.
O sa te-nvatam sa lupti.

N-o sa mearga ca pe roate
Dar ai sa te-ntorci barbat!
O sa stii ce-I libertatea,
Vei fii om adevarat!

Restul?

Nu mai conteaza

mental needs

2009-08-03T08:23:00.001+03:00

matinal

2009-07-31T21:51:00.002+03:00

M Luther King a zis odata: " I have a dream...."

2009-07-23T00:02:00.002+03:00

WE ALL DO

in stilul pur clasic

2009-07-22T23:25:00.001+03:00

balada lu clara

2009-07-20T16:23:00.002+03:00

Audaces, fortuna juvat

2009-07-17T18:29:00.008+03:00

Vreme trece, vreme vine, si nimic nu s-a intamplat.

Previzibilitatea actiunilor este uneori enervanta.

Ar fi fost genial sa ma apuc de scris aseara la 3 noaptea cand tantarii faceau sex la vreo 30 de cm deasupra capului meu. Si cu totii stim ca asemenea actiune nu poate ramane fara sonor.

Deci totul vine ca un flashback stricat.

Draga jurnal,

"Descrierea padurii este portretul ideal al femeii iubite. Aceasta are gura inghetata, precum strugurii inghetati, si cand o saruta pe buze, simte intre dinti cocoloase de gheata scoase din congelator" quote

“apele nu sunt murdare, altfel pestii nu ar mai trai in ele” quote

De o luna si ceva am gagicarit, am invatat, am jucat baschet. Ma rog, mai nimic…

Printre filosofiile perdante dintre aceste actiuni, nu am avut cum sa nu observ ca trecutul revine fortat prin diferite lucruri, vechi romante, vechi colegi care au a avut o mica sau mai mare influenta asupra mea, chiar si ganduri care de foarte mult timp nu ma mai preocupau.

Mind recheck.

Marian, prietenul de la 1, a reusit. Un caz foarte rar. A ajuns unde a vrut, unde trebuia sa ajunga, unde fiecare viseaza sa ajunga (contextual e diferit). Visurile americane se mai intampla. Cu putina interventie de la ambasade straine, dar se intampla. Datorita oamenilor ca el, poti vedea ca viata iti ofera garantii ale satisfactiei numai daca stii sa treci prin greutatile ce ti le pune in cale. Pastrandu-si integritatea personalitatii, neschimbandu-se pentru nimeni, maturizandu-se cu timpul din toate punctele de vedere, a ajuns si a reusit. Mai are, dar pasii grei i-a facut deja.

Fetiscana cu obrajii rosii, pai ma rog totul se rezuma la introducere, mai nimic dar timpul trece.

In schimb, Otilia, fata draga din amintirile de asta-iarna, a devenit ceea ce Andrei prevazuse de mult. Mai este de asteptat daca finalul va fi acelasi cu previziunile sale. E un cobai frumos.

9.35.

Examenul meu al maturitatii. De fapt o porcarie, fu destul de usor. Nu tu stres, nu tu nopti pierdute invatand pentru asta. Si cu toate acestea am uitat sa imi fac poza la boxerii mei pe care erau lipite subiectele. Dar totul fu degeaba.

Diferentele sociale din generala? Cand eu umblam in ciubote si blugi din piata si altii veneeau in nike-uri si blugi levi’s. Ce mai conteaza? El ar fi fost la fel ca restul daca nu avea acel surplus material. La baza fiecarei existente sta un substrat jegos ce il face sa para mai superior.

Si acum un pic de analiza. Toata lumea lupta pentru un teritoriu cat mai mare de dominanta rationala. In aceasta lupta multe vieti cad, prea nevinovate si inocente ca sa le stea impotriva celorlalte. A incerca sa pastrezi un echilibru (ca doar deh tu esti cel care vrea ca totul sa fie bine) e imposibil si mai ales sa nu observi acest lucru. In cele din urma, te enervezi iti aprinzi o tigare si te apuci sa alergi acei 4-5 km cat ai dus-intors in spate la icil. E cam antitetic, dar e relaxant.

E chiar imposibil sa lasi totul de la sine nu? Incercarea de a face totul cum vrei tu, seamana cu povestea trista a lu Stefanica din Ultima noapte. Lupta de a crede ca totul va fi bine crezand in acea generalitate? Multi au decazut in incercarea de a crede asta, de aceea au invins americanii prin politica iluzorie de individualizare. Asa este si Ea. A revenit asa pur si simplu. Ea vine cu un scop. Inca nestiut, dar este pur si simplu dat esecului. Andrei si-a dat seama imediat de asta. Numai recitind scrisorile expediate de el Ei in acele vremuri. Era altul, poate era mai bun. Dar acum nu mai este si orice scop bazat pe o personalitate ce a fost si nu mai e, esueaza atata timp cat acea personalitate nu va mai fi la fel. Dar nu va mai fi. Sau niciodata nu se va sti, dar acestea sunt previziuni de mijloc de iulie. La fel ca previziunile esecului sau catre marea aventura a Academiei. Va pleca, spera ca va pleca, insa este sigur de esecul ce va veni. Psihic e pregatit pentru asta. Doar de aia are si o facultate de rezerva si un gand asupra unei viitoare slujbe mizere fara viitor.

Toate au fost asa de cand lumea, si nimic nu se va schimba. Piramida sociala are nevoie de caramizi la baza, iar depasirea conditiei in momentul de fata necesita material financiar. Traim intr-o lume capitalizata, care este in stare sa arunce oameni in strada pentru a echivala un curs valutar. Traim intr-o lume care huiduieste nazismul pentru holocaust cand uita genocidul evreilor (mai toti comunisti) asupra basarabenilor dupa ocuparea ruseasca. Este conform teoriei cum ca toleranta este petru acei oameni care nu au avut de-a face cu tiganii.

Trecutul revine si ne simtim exact ca in imaginea de mai jos.

"Do not do" is Goood

2009-06-08T14:54:00.007+03:00

Fragmente

2009-06-07T10:47:00.007+03:00

(cu ocazia europarlamentarelor)

Cand ai in fata o hoarda cu aceeasi parere, cel mai bine e sa nu spui ceva contra, te vor vedea drept un ciudat si te vor trata ca atare. Doar daca ai calitati de Cicero ori de Luther King atuncea ar mai merita o sansa dar sa te astepti ca hoarda sa te aduca la parerea lor sub orice forma posibila. Esentialul in tara asta este sa nu visezi, sa nu iti doresti, deoarece este tara tuturor posibilitatilor.
Te ascunzi, tii totul pentru tine. Si crezi ca intr-o zi nu vei scapa un detaliu?
Ei vs Tu. O lupta cretinoida de deontologii ce nu ar trebui sa existe pentru ca in cele din urma totul e bazat pe lucruri atat de simpliste. Dar nu totul este complicat cand pentru prima oara in viata crezi ca ai rolul care ar fi trebuit sa il ai de la inceput. Framantari adolescentine in pragul maturitatii. Maturitate care nu a venit niciodata in dauna lipsei de experienta. Ca o curva ce nu mai vine a doua oara in dauna banilor. Experienta? La ce iti trebuie? Ai carti, ai internet si televizor ca doar de aia il platim si, cel mai important, ne ai pe noi. Cand eu rad si tu trebuie sa razi. Asta e cel mai important. Ai vreo idee ce depaseste limitele mele? N-ai voie. Vrei sa ai personalitate? ‘ai da-on ma-sa de treaba. Pe vremuri asta faceam dupa 19-20 de ani. Bun imi fac atuncea o personalitate dupa cum vrea capu’ meu, destul de limitat si visator. Da ce ma mai esti copchil? Paradoxul vietii. Si in cele din urma, taci ca ne vorbeste lumea, taci, ca se aude, taci, ca se trage. “Vox populi”.
In celalat colt de lume, unul din cei mai buni prieteni a lui Andrei, Marian (acesta era un contrast puternic fata de Andrei, as putea spune chiar opusul, era un fund imputit de voluntar in toate cacaturile capitaliste posibile, de care toata lumea stie ca acestea sunt degeaba, era genul de om caruia ii pasa, era un sentimentalist dat dracului, o moara de vant pe cinste) reusea ceva uimitor. Reusea sa aiba un rost in viata, telul fiecarui om. Reusea din punct de vedere carieristic, mai mult decat atat, sa plece din tara asta, si sa aiba ocazia de a se intoarce, insa mult mai smecher. Era practic de admirat. Insa cum toti oamenii de admirat nu ajung unde trebuie decat cu foarte multa truda, dupa ce ca a trebuit sa se imprumute peste limita posibilitatilor pentru a trece de n examene, tipu avea de confruntat acuma, cea mai mare pula din tara. O data ce si-a bagat-o in tine, nu ramai 9 luni, ramai pe viata (ori vrei cativa ani, ma rog). Ce e mai grav, e ca nu conteaza sexul. Statul, oficial cu pula mai mare decat toti negrii la un loc (spun asta deoerece rezultatul actiunii sculei este masurat perfect in urmatorul interviu) trebuia sa il aprovizioneze pe Marinica al nostru cu banii necesari de ajuns acolo si cursurile respective. Posibilitatea ca statul sa isi bage pula era mare, si o data intrata nu mai era scoasa.

pistol grip pump

2009-06-02T22:33:00.002+03:00

A Million Voices

2009-06-01T16:20:00.005+03:00

Wyclef Jean - A Million Voices (Hotel Rwanda Soundtrack)

Satisfy My Soul

2009-05-27T08:18:00.004+03:00

gripa, ursu si hipiotii (partea a doua) - ursu si hipiotiii

2009-05-26T09:25:00.008+03:00

Dupa o zi petrecuta intre antibiotice si fumuri, ce avea un vant de aprilie, peste amalgamul de activitati a lu Andrei venise un ordin de regimentare ptr o excursie la Slanic de 1 Maiu’ Muncitoresc. Totul putea a tigari, beutura si a munte. Si intr-adevar, nimic nu facut exceptie, a putit toate cele trei zile. Si imputit cum a fost; a revenit zambetul tamp pe fata lui.
Toate s-au petrecut cu un aer fin de Pinot Noir, de Beciul Domnesc, de Golden Brau si de tarie (care au baut-o gagicile in cele din urma, al naibii formalitati).
In fine, Andrei baiat dur de munte ce este, s-a ratacit. Scuzati expresia. A luat-o la vale pe un drum, altul decat acela pe care a venit. De aici expresia celebra in acele zile “Te-ai batut cu ursu’ ma?”, pentru ca in ratacirea lui printre miristile folclorice ale Nemirei de Slanic, vazu la o departare de ceva kilometric un urs. Da-i cu sabia da-i cu banu, sa nu sara dusmanu’. Ursule, treci la aparat.
In timp ce gagicile urlau ca nu poate sa isi faca poze artistice la semineu fiindca Andrei si-a pus adidasii proaspati spalati din urma calcarii prin rape (destul de adanci si de noroiase de altfel, destul incat sa isi faca norma pan’ la genunchi), omul lui Dumnezeu lua tratamentul sigur de somn prelungit, febletea tuturor si cauza infiintarii clinicilor de dezintoxicare, alcoolul. Si desigur, nu a dat gres in aceasta initiativa. Relutatele se vad clar in a doua poza
Au fost toate bune si frumoase.
Dar revenind pe pamant, sau mai degraba pe pamantul lui de bastina, fu trimis la munca colectiva in viile imbelsugate ale defunctului sau bunic.
Munca innobileaza si initiaza un rit special de a injura tot ce prinzi. Cand toate is terminate vii acasa si te simti ca un natang. Pentru ca lumea te stie acolo si tu stai si te uiti. E placut peisajul. Nu si cand il vezi pe acelasi de 18 ani jumate.
“Povestea merge mai departe”. Asa apare in peisaj Burebista, un tip pe care Andrei il stia din clasa intai, dar vorbeste cu el dintr-a 3a, insa cum contactele sociale intre ei nu au fost asa bune, facutul cunostinta mai mult decat stiut numele s-a lasat ptr a opta. Un tip solid, sentimental dar confuz in acelasi timp pentru ca are tendinte spre realitate, juma de cap pe umeri, juma dat dracului. Acea parte data dracului, e dusa jos de tot, lirisme si alte vrajeli. Orice om in a carui viata se ivesc unele complicatii isi inchipuie fara sa vrea ca numai lui i se intampla asta, ca numai el este in stare sa faca fata unor asemenea complicatii si greutati si nu se gandeste ca si ceilalti oameni pot avea incurcaturi tot atat de mari ca acelea care le trece el. Astfel de om ar fi fost si vechiul prieten din generala a lu Andrei cu care impartea in aceste zile de tranzitivitate, locul in copacu de la pod si berile la halba din spelunca de langa Gradinita.
Conversatiile intre ei erau generale. Prin acest om, s-a putut face multe conexiuni, in sinea lui era recunoscator, chiar daca de fapt a fost un porc. De fapt, daca e sa facem o analogie, pe sistemul brainstorm, de la Burebista a pornit si cunoasterea cultului hipiot, de aici nefacand exceptie cerceii cu dream-catchers a lu Sacsi Marioara. Profa mea de istorie zicea ca “omul a fost pe deplin fericit in epoca de piatra, viata acestuia a inceput a se destrama cand i-a venit in cap gandul de rezerva”. Coorporatistu’ dracului. De atunci, lumea a evoluat si ideea de rezerva a intrecut limitele la neajunsul rezervei, ajungand pana la a tinde la rezervele altora, dand nastere la omul rus, sau ajungand la falsitatea ideii de impartire a rezervei tale cu restul, pe baza unor principii si libertati, dar de fapt subjugi omul din toate punctele de evdere, dand nastere la omul american. Cei ce au incercat renasterea ideii de a trai ca in epoca de piatra au fost nimeni altii decat hipiotii. O viata in care organizatiile coorporatiste si tot ce este legat de societatea moderna sunt doar falsuri ptr a ascunde de fapt ce vrea omul in sine, sa atinga perfectiunea prin eliminarea realismului. Ideea nu suna rau, hipiotii in general traiau pe ideea de pace, optimism gretos, muzica de cacat, festivaluri in care isi promovau ideile, nu se spalau, nu se radeau (nu am fost curios sa caut gagicile din vremea aia), dar aveau si idei bune, consumul exagerat de droguri si sexul liber fara contiinte (nu stiu cat de protejat). Astia erau hipiotii, trupa cu care Andrei facuse atunci cunostinta, era ceva subtire: no smoke, no drugs, no free sex, aveau grija de ei igienic, no shitty music (ultimele doua din fericire).
Oamenii cu idei imprumutate si dezbatute cu falsitate si multa idiotenie erau acum departe, sunt acum in colturile lor prea mult slavite de ei insisi ca fiind calea lor de eliberare in minciuna pe care o traiesc. Sunt ca acele ritmuri de reggae pe care tu le dansezi haotic, in stil de drum’n’bass (stil ce nu il support). Grijile? Ele vin de la sine. Nimeni nu a negat existenta lor si nu o va nega atata timp cat fiecare vom ravni la ceva.
Luna mai.
Fetishcana cu obrajii de foc, faptul ca a luat 8 la Latina scapand de corijenta si putea intra in bac, atestatul luat, contrazicerile unor anumite idei, delasarea acestora.
Seri racoroase. Intoarceri dese pe aceleasi bulevarde la care sunt alipite ulite atipice unde stau ca intr-un musuroi de furnici tigani. Ori dupa cate o zi in care s-a simtit bine, ori una plictisita datorata companiei cu care nu avea ce discuta. Cele mai mici fapte devin caractere ptr descriere. Faptul ca nu vorbea deloc in compania oamenilor care practic il plictiseau, aducea de la sine ideea ca acesta ar fi un molau, un idiot care nu stie a se descurca in viata si de ce nu cea mai buna prastie care se declanseaza numai amenintata. Singur niciodata nu a negat acestea. E foarte posibil sa fie asa. Insa a crede ca iti poti depasi conditia actuala face parte din calitatile umane.

acesta nu este sfarsitul, hipiotii se vor intoarce

cold as ice

2009-05-18T23:18:00.008+03:00

san andreas, pe dealu cand te duci la Catilina, tarfa mexicana cu replica celebra " i'll put your cojones in a fridge"

gripa, ursu si hipiotii (partea intai) -gripa

2009-05-11T17:49:00.010+03:00

-fila de jurnal ce nu e probabil sa apara pe hi5, de genu vreodata-motive reale de lene-

Les signos de desperación
A trecut o vreme. Era si normal nu? Adica nu stiu ce IQ iti trebuie sa observi ca timpul trece. In mare asta e si rolul lui. Deci sa te plangi asupra trecerii lui, este ca si cum in mare nu ai facut nimic. De aici expresia ras-folosita de “ a trai degeaba”. Imi cer scuze pentru ofensa, daca cumva va citi colega din fata, donshoara Chinchilla. Dar na, daca nu ti-o zice nici ma-ta, eu nu ma abtin. Fara alte abateri de la subiect, totul poate fi rezumat intr-o singura zi.
Linistea ce era din plin la ora respectiva (cand iti impui sa fie liniste generala asta se poate face fara mari eforturi, nepasarea si ignoranta dau rezultate remarcabile) il trezea pe Andrei, fiindca trecuse de miezu noptii si ieri a avut zi incredibila in care tot ce ti-ai propus se destramase (Andrei e trecut de 14 ani, cu toate ca premizele sunt aceleasi). Nu era prima oara. Dar nici ultima. Andrei se duce in bucatarie isi pune apa la incalzit intr-un ibric pentru o cafeluta. Fusese la un majorat al unei prietene in care bause putin dar atata. Se distrase, adica ii placuse, pentru ca facea referinte la alte majorate anterioare. Maine seara era chemat la alt majorat. Nu era un rahat popular pur si simplu era chemat. Dar pana atuncea mai avea. Trebuiau obtinute niste acorduri de la partid. Libertatea lui inca nu era pe deplin acordata. Mai erau destule zile pana atuncea. Atuncea putand fi si acele zile cand nu mai putea face asta, dar mai e. Acu isi aprinse un Winston nepasator, chiar robotic, deschisese geamu sa nu puta si se tot gandea. Nu prea avea la ce. Se obisnuise cu noua freza. Nu mai era un mare lucru cum i se parea alaltaieri. Putin zburlit si tusind, isi termina tigara, isi lua cafeaua si deschisese mailul sa se uite la newsletter-ul care il primea zilnic. Politica. O revolta studenteasca peste Prut. Saracii. Religie. Venea Pastele. Se gandea sa se duca sa vorbeasca cu preotul. Asta si facu in cele din urma. Fu mai fain ca la Craciun ce e drept. Acestea doua combinate. Nu-l interesa, Andrei era de alta religie. Sport. Se uita la meciurile pariate. Iar pierduse. Inchisese si se culca.
Dimineata, se dusese sa se inscrie la alta institutie ce ii va priva libertatea. Dar macar asa stia ca nu va fi muritor de foame, ca nu va fi un alt roman. Apoi incerca sa se dea la o gagica. Tipa? O veche cunostinta. Creata, stilul acela de par cret care te imbie sa te joci in el, ciudata la fire, simpatica ea asa, ochi verzi, copchila desi in toamna impinge un 17 in buletin. Felul ei a de a privi lucrurile erau mult mai simple decat mintile noastre “ras-evoluate”. Era al naibii de absurda. Era genul de om care scria intr-un eseu argumentativ numai plusurile, fara sa ii pese ca intr-o astfel de lucrare trebuiesc privite si minusurile pentru o argumentare mai complexa. Dar trebuia sa faca ceva, sa mai aiba pe cineva de la care sa isi ia gandurile. Insa nu fu sa fie. Ori probabil nu s-a prins ea ca el vrea sa ii vorbeasca in privat unele chestii, ori stilul ei de a vorbi cu oamenii e numai in grupul ei de prieteni, de care Andrei nu avea chef. Alte cunostinte, alte standarde, alte tampenii sociale, alti bani fututi. Urma alta. Asta abia o stia si statea in celalalt capat al orasului. Era mai inchisa la minte, o vazu numai in poze, si nu prea stia ce sa zica. Genul de om care isi face poze numai de la minim10 metri. Un pas mai aproape ar fi insemnat suicid clar. Si cu toata apropierea de monitor, dai de aceleasi rezultate. O alta ecologopata fara rost care iese din casa cand da Domnu’ si de la care scoti cuvintele cu clestele. Putina resemnare. Trecu pe la scoala sa mearga la orele de bac. Acolo, acelasi grup dezbinat care il stia. Bisericutele erau acum intr-un status-quo mai evoluat. Mascarada de banchet fu scoasa la iveala, o diriga beat ace croncane de cand se stie a paguba, si in cele din urma Andrei se alatura trupei care alesese sa mearga la Slanic intr-o excursie de 3 zile. Mai ieftin, si cam tot atatia cat ar fi mers si la banchet. In fine se interesa de atestate si pleca. Pe drum avu surpriza placuta sa dea peste o alta prietena pe care o cunostea de vreun an. Acest lucru probabil a fost pentru el una din lucrurile la care nu s-ar fi asteptat mai deloc. Lucrurile la care probabil nu te astepti, acele momente ce pur si simplu vin, indiferent ca sunt sau nu planuite de cealalta persoana, important e sa nu fie planuite de tine, si totul se termina cu bine, iti fac ziua. Era genul de persoana care puteai discuta mai orice la general, nu in aprofundare, dar placut, asa ca Andrei facu totul ca atare. Momentan ea e cea caruia ii aduce lui Andrei linistea de care are nevoie. Tout c’est bien.
Deja tusea, plus atmosfera rece (la propriu) de la pregatirile gratuite de la biserica, ii inteti frigurile si gripa care nascusera in el de o perioada. Era deja dupa amiaza, si momentan stagna. Mai citi 2 carti si deodata simti cum ii tremurara toate oasele in el in timp ce mergea. O amorteala care combinata cu ameteala dadu o senzatie de harcore moldovenesc in timp ce se se apuca si gati. Febra. Se culca. Avu o medie 38.5. In acelasi timp cu gripa lui pe newsletter mai apareau si stirile cu salariile profilor si gripa porcina. E ca intr-a noua la ora de logica. Andrei este barbat. Barbatii sunt porci. SiP, SaP, SoP?
Mai pe seara, era chemat la majorat. Nu stia la ce sa se astepte. De abia se tinea pe picioare. Isi lua geaca de iarna, pentru ca tremura tot, in timp ce taica-su statea in chielea goala ca se plangea de cald. Iesise afar intr-o clipa sa isi aprinda o tigara. Ca deh, atata avea voie. Gripa + Antibiotice + Suculetz de portocale = Love.
Majoratul? Fu ok. Adica ar fi chiar naspa ca Andrei, mort de febra inconjurat de betivani ce savurau vinul rosu de Focsani si de beri pefect calculate sa se simta toata lumea bine (cu unele variatii), sa judece el cum a fost un majorat jumate house, jumate restul. Dar mai e o vorba: “Cum dracu’ sa nu danseze nimeni Zdob si Zdub?”.
Si toata ziua se termina cu ghini. Eh. Mai e de lucrat aici, dar timpul e trecut, faptele sunt deja implinite.

Inceputul unei noi povesti

2009-04-15T09:47:00.003+03:00

Hai sa vorbim despre incalzirea globala, despre proiectul global ecologic si antinuclear, despre unirea Republicii Moldova cu Romania, despre sentimentele eterne dintre femei si barbati, despre bunastarea mondiala, dar mai ales despre viitorul carieristic romanesc. Are rost sa vorbim despre lucruri inexistente in orice perioada temporala la care ne putem referi vreodata?
Viziuni despre eternitati si comert cat se poate.
Dand la o parte superficialitatea de care eu « este » dotat (sar’na Otilico inca o data), vom vorbi despre baietasul de Andrei, chicat din ditamai institutia ca este un chior si pe deasupra un recidivist innascut. Morala ar fi sa nu mai incerci, nu?
Introducerea in poveste a lui Andrei. Take one.
Mai la vale de statia de metrou Eroii Revolutiei, la vreo inca 5 statii de tramvai, mai la vale pe Giurgiului, o iei pe Gazarului, si esti acolo....in Ferentari, desigur. Lume simpla, mentalitati simple, doar niste otevisti dinainte sa se lanseze postul tv. Nu tu complicatii psiho-peta-metafizice, nu tu filosofii asupra existentei. Pentru a face o comparatie pur vizuala, seamana cu fatucile alea de pe insulita care prin simpla lor aparenta iti poti da seama cat poate cineva sa isi bata joc de sine insusi. Nu stiu la care fatuci va referiti voi, dar imaginea e clara. In cap borala si rahaturi roscatele de cioara, muci de rinocer[1] pe alocuri (sau pe unde se poate), niste belgiuce de alea pentru detectoare de metale extraterestre. Practic ceea ce ele vad le influenteaza total fara a mai gandi daca este bun sau nu. « Fascistule !! » Stai ma calm, n-am nica cu bietele fatuci, ce crezi ca numa ele is asa ? Ia Andrei, treci la aparat. Freza de parca a fost tuns de avioanele nemtesti, slabanog de i-ar mai trebui perne sa aiba si el un cur, iar hainele rupte dau o aliura mult mai erotica (sau nu). Detalii nu ar mai fi, si daca se porneste a colinda deja faceti asemanari si nu e bine.
Introducerea in poveste a lui Andrei. Take two.
Prins in mijlocul propriei sale actiuni, acesta lupta ca a unui ungur ptr recuperarea Transilvaniei (adica mult zgomot pe degeaba) intre echilibrul existential si pacientismul pentru a nu-si masturba impulsivismul fara nici o opinie care sa fie exprimata clar.
Andrei este ca orice pusti nascut in perioada cand aerul predominant al verii era predominat era cel mirosul ingroparii lu Tatuca Nicolae, al minerilor si a mirosului inadaptabil de ceapa cu hrean a lu Tatuca Ion, fost ministru al Economiei.
Bun, deci captura asta este buna. Continuarea introducerii. Take one.
Se trezea prins intr-o lume in care fatucile la tv spun « patriarh catolic » chiar in buricul Pastelui, (personal cred ca este de acceptat asa ceva doar daca aceasta recunoaste singura ca nu are nici macar minimele cunostinte in materie de religie si ca a fost angajata ptr ca le are cu oralul, ca orice femeie din actuala televiziune romaneasca, si nu numai de acolo), ca doar deh, episcop – patriarh, tot aia nu ? Si asa e la moda ideea de uniune interstatala sau de uniune religioasa, si sa citesti articolele frenetice unioniste bazate pe nimic. Nu trebuie multa deontologie, fonduri pentru reconstructie care trebuiesc date, pierderea multor functii si mai ales interesul pestilor mari. « What the fuck is Moldova ?». Cati ati observat ca orice idiot in descrierea tarii noastre (catre altii si nu numai) spune : « Romania has a great history ». Say wha ? Da. Romania has a history ( oricine are de altfel), but not great. « Romanii nu au fost cuceriti niciodata ». Pai cat de prost trebuie sa fii sa cuceresti Moldova sau Valahia ? O fi turcul turc, dar mai degraba il tii pe roman sub vasalitate si ii lasi sa se bata intre ei (lupta dintre boieri si domni, si ulterior intre domni si rude au fost si vor fi specialitatea casei la romani) ca chiorii pentru niste functii care nu inseamna altceva decat Platitor de biruri. In cartea de istorie a lu tata, in bataliile dintre romani si turci, romanii nu pierd niciodata. Oare ?
In aceeasi lume al orgoliilor lui, mici de altfel, Andrei nefiind un orgolios de felul lui, ci doar un simplu visator. « Eu vreau sa ajung acolo ». Inainte de a da drumul la acrobatie, intotdeauna se verifica sarma/sfoara pe care vrei sa mergi, altfel riscul este clar evident. Si uite asa am ajuns de la ideea de la care am pornit, poti ajunge aproape de sfarsit si acolo sa descoperi ce puteai sti de mult : o problema la ochi. Chior chicat din ditamai institutia. Urmarea asupra faptului ca este un recidivist este ca, desi stie, se duce tot in aceeasi directie, ca o alga ce nu este luata in larg din cauza valurilor.
In orice caz, visele sau, ma rog, sperantele apar in momentele de criza. De timp, de spatiu, de idei, de ratiuni, de sentimente, de bani. Andrei era in criza aceea generala si ar fi facut orice sa se ridice. Dar pentru asta trebuia schimbare, schimbarea de la un regim la altul, de la o metoda la alta. Aceasta se numeste razvratire sau revolta.
Revoltele sunt ceva specific acestei perioade nu ? Prin ele vin anumite idei nu ? Altfel am ajunge ca in cazul minerilor din iunie ’90. Insa sa o luam practic. Revolta fara un spate, fara un sustinator, afara un Big Brother nu e altceva decat un miros de paguba si miros de paie, si eventual ajungi impuscat si arestat de rusi sau chiar de propriul guvern. Mananci cacat da sa stii ce cacat mananci si de unde.
Vorbe in vant. Si apoi ce conteaza toate astea cand in drumul tau catre eternitate, auzi : « Nu ai dat in viata ta o bere » (desigur Andrei prefera sa stie ca ei sunt generalisti, si ca ei compara faptul ca au dat de mai multe ori, nu ca Andrei nu a facut asta niciodata)
Si acum ne vom ridica cu toti in picioare, daca se poate cat mai liniar si asezati din fata in spate cat mai frumos in ordinea inaltimii pentru a te aplauda pentru ca ai mai multi bani. Cei care se vor ridica in picioare se vor simti de la sine zgarciti pentru ca nu au. Nu trebuie sa ne spui flacau, cei care au umblat putin prin lume, ar sti. Si de aici intervine vorba monumentala a lu’ Moromete « N-am, de unde vrei sa iti dau daca nu am. Daca as avea crezi ca nu ti-as da ? »
Sunt anumite lucruri care le inveti singur in aceasta tara rudimentara si aceea este ca totul se rezolva prin forta si violenta. Istoric vorbind, tara a fost mai productiva pe vremea semitotalitarismului lui Carol al II-lea, cele mai mari reforme care au schimbat radical tara au venit in perioada a doua a domniei lui Cuza, cand dupa lovitura de stat a instaurat propria tiranie. Intr-o societate de gandire orientala integrata in Europa, moravurile se pastreaza. Agricultural vorbind, crescutul animaelelor implica in cea mai mare masura folosirea fortei, fara un bici bun pe vaca sa nu se duca in papusoi nu faci treaba, iar oii numai dupa ce ii bagi vreo 3 dumnezei te saluta (aici se pot face referiri metaforice cu umanitatea). Parento-psihologic vorbind puradeii care iau bataie sunt mult mai rezistenti la durerile fizice decat la cele psihice, iar daca incerci sa mai dai asa o aroma de pedeapsa de aia cu limitatul orelor si a prietenilor (care bineinteles ii preacunosti, si care is bagabonti, cu care bineinteles nu are voie sa socializeze, de genu « de ce sa faca asta singur cand eu stiu ce e mai bine ? »), parca iese un subproduct al desenului din dictionar la cuvantul Fiu. Desigur, ar mai fi si calea verbala, buna intelegere si socializarea impreuna cu explicatul. Inafara de o mocneala sa nu para mai idiot decat este deja, nu obtii nimic. Insa ramane la aceeasi parere, ramane cu apa in gura, nu o bea, o varsa inapoi in pahar si pune mai multe picaturi, sigur pe el insusi ca te va stropi candva. Rabdarea si tutunul, lucruri ce stau la baza oricarui om.
Esti perfect, da flacau, esti perfect, iar fara noi esti doar tu, inima si creierul tau in menstruatie nu mai sangereaza si nu ma da rezultate destule pentru noi. Ai atins un nivel superior. Se numeste criza varstei mijlocii.
Am dori cu totii asta.
Aveti grija si ne mai auzim.

P.S. trebuie mentionata implicarea nedirecta in anumite idei a profei de istorie, al flacailor de la Faith No More si a Ozanei
P.S.1 pagina aparuta in acelasi timp cu pagina de jurnal de la hi5

[1] – citat din Badea

that's the spirit

2009-04-07T14:27:00.004+03:00

sursa pozelor

C'est le commencenemt de la fin (ou en autre jour du Simpsons)

2009-04-06T15:27:00.006+03:00

Asa cum spune citatul intr-adevar e inceputul sfarsitului, odata cu trecerea Pastelui, totul se va rari (nu din cauza mea bineinteles) pentru a face loc noului ideal. De fapt idealul a fost de pe la inceputul clasei a noua, dar ideea e ca in mintea altora bacul este ca circumcizia la evrei. Eu personal nu privesc totul cu atata teama. Pana la urma? Romana istorie, engleza si franceza? Suna foarte tare a cultura general ape care oricine ar trebui sa o aiba. Deh. Acele teorii despre altii care isi fac pareri asupra mea. Bineinteles, false.
Momentan imi vine sa scriu despre:
-bunicii lu Ioana, probabil singurii oameni peste 50 de ani care considera ca generatia noastra este ok
-despre reconfirmarea mea in a dispretui vinul alb (long live Almighty Beer)
-despre anumite momente in viata mea cand sunt un mare fustangiu ( nu prea mare success in asta), deobicei sunt foarte realist cu mine si renunt inainte de a porni in asemenea expeditii
-despre uimirea mea asupra faptului ca diriginta nu ma mai uraste (asa tare)
-despre procesele si dezbaterile parento-psihologice in a obtine confirmarea deplasarii pana la un majorat (vorba spusa tot Ioanei: “sa nu ai 18 ani degeaba”), libertati suprimate
-despre faptul ca locurile fara taxa s-au injumatatit si taxa la faculta s-a marit. Lua-v-ar dracu’
Dar acum sunt mult mai calm decat ieri si sambata si am sa pun linkul catre un episod foarte romantic, dar totusi funny din Simpsons, care intr-o zi normala l-as fi urat probabil.

Eeny teeny Maya Moe

Daca totusi nu va merge cel de sus incercati-l pe asta

P.S. linkul catre blogul Ioanei este la sectiunea de reclama

P.S. 2 a nu se intelege termenul de fustangiu gresit. de fapt chiar is curios cum s-a inteles.

epuizare intelectuala (4)

2009-04-04T19:01:00.002+03:00

Ion Fodoreanu, prof de liceu din Turda, o analiza a cauzelor disparitiei Romaniei Mari in 1940 din jurnalul sau

”Neamul romanesc este sfartecat de vecinii dusmani. Ni se pare o nedreptate strigatoare la cer, o crima asa de mare contra umanitatii si a civilizatiei, incat am astepta ca toata lumea sa se revolte contra acestor “barbari”, toata lumea sa ne ajute ca sa ne salvam fiinta neamului sau sa se induioseze cel putin cineva cu toate nenorocirile care ne-au ajuns. Totusi nimeni nu se misca, nimeni nu protesteaza, noi singuri ne zbatem. Cei care ne-ar putea usura suferintele printr-un gest, ne lasa sa suferim pana la capat. De ce aceasta izolare si aceasta mutenie in jurul nostrum? Nu din cauza imprejurarilor externe. Ci pentru ca suntem nevrednici, pentru ca ne meritam soarta, pentru ca nu meritam nici o consideratie din partea nici unui mare popor, pentru ca suntem vinovati cu totii, pana la ultimul, de nenorocirile noastre. Care este vina noastra? Este de cautat in chiar conceptia noastra de viata. Scopul vietii noastre este huruzeala, luxul, trandavia, destrabalarea. Cararile vietii noastre erau chiulul, smecheria, invarteala, favoritismul, nepotismul, furtul. Am fost narcotizati, prin scoala si propaganda nationala, cu idei prea frumoase despre virtutile neamului nostrum, pe care le-am luat de bune si adevarate, le-am pus la capatai, le-am atarnat la butoniera sau la palarie, le-am fluturat in vant cu ocazia sarbatorilor nationale, dar am continuat sa traim sis a fim cu totul altfel decat ne afisam. Si intr-o zi minciuna in care am trait s-a razbunat, iluziile s-au prabusit si noi am ramas atata cat eram, asa cum meritam: niste nemernici, uitati in voia soartei”

True to myself

2009-04-03T23:19:00.006+03:00

Ca deh, ce e lumea fara responsabilitati? In fapt, ce e lumea cu prea multe responsabilitati? Unele chiar rasfirate si imaginate de altii pentru tine. In ziua cand emanciparea va veni vei putea bea o bere fara griji. Pana atunci asculta definitii si deontologii. Ca sa scurtez totul, eu nu zic nimic, pentru a nu dezvolta teoriile pornite deja gresit la drum.

Astia la politie cum identifica o masina furata? Gen nu cred ca e asa greu sa ii schimbi placa de inmatriculare, sa elimini semnele distincte, eventual sa arunci casetofonul si cd-urile cu populara a lu tata si sa zicem ca mai si dai bani sa o vopsesti (asta daca chiar crezi ca te vor prinde), desi Skode albastre gasesti frate cum gaseai pe vremuri Daciile gri. “Buna ziua, agent de politie Capsunica vrem sa va intrebam daca cumva Skoda asta albastra este furata?”. Cum erau telefoanele lasate pe banca in clasa a zecea furate si reclamate dupa 10 minute de la savarsirea faptei ca fiind furate, dupa 5 minute si veni politia sa ne caute prin ghiozdane (ca doar daca furam un telefon mai stateam la scoala nu?), iar a doua zi, cand a raspuns la apel de fapt, telefonul era undeva prin Reghin. “Cum arata telefonul?”
Si eram la teoriile mele, nu? Le lasam azi ptr o muzicuta

epuizare intelectuala (3)

2009-03-29T21:16:00.005+03:00

Fl. Constantiniu dupa instalarea lui N. Ceasuescu

"Ceausescu mai pastra din inceputurile sale de taran, devenit cizmar, doar preferintele pentru romante si cantece de pahar. Ceea ce la Dej era un capat de linie, pentru el era inceputul. Nicolae Ceausescu a fost un fel de Ion al Glanetasului in politica. Asa cum eroul lui rebreanu era obsedat de stapanirea pamantului, recurgand la mijloacele primitive si brutale pentru a-l dobandi, tot astfel Nicolae Ceausescu a fost un obsedat al independentei, sfarsind prin a face din ea un fetis, caruia i-a sacrificat in final, primitiv si brutal, interesul national"

Fl Constaniniu despre Romania in a doua etapa ceausista:

"Romania ilustreaza perfect anectoda celor sase paradoxuri ale socialismului: nu exista somaj, dar nimeni nu lucreaza; nimeni nu lucreaza, dar planul se depaseste; planul se depaseste, dar magazinele sunt goale; magazinele sunt goale, dar toti au frigiderele pline; toti au frigiderele pline, dar toti sunt nemultumiti; toti sunt nemultumiti dar, la alegeri, partidul obtine 99,99 % din voturi"

dincolo era mai ţuţ...

The not-so-funny story of the Winged-Pigs

Cum se pişă femeile la WC, filme porno gratis, bancuri cu amante şi cum să dai ţeapă pe net (I)

Ză „S” Bomb

Words to carry on by

Când mă trezesc

Pierderea religiei (III)

Pierderea religiei (II)

Pierderea religiei (I)

Put a hoit

Ciornă timpurie a unei seri de martie

Nie mówię po polsku

Capul face, curul trage

gim'me some ho-ho-hoes ei?

Slaidşou pentru nărod

Una lungâ (partea a doua)

English humor

Una lungâ (partea întâi)

Geo Bogza – Poem ultragiant

Am obosit!

Elmész anyádba

Şiorne fără referinţe

O continuare searbădă...

How 'bout this for a movie eh?

Adunătură de şioturi

Ş-acu ce fac?

Şprot Up!!

Auto-emfatie

Zvâcâială II

Zvâcâială

Leapşa de la Copac (titlu inspiraţional ptr ce va urma)

Ioan Gurâ de Aur, mâncaţi-aş

pentru că, cu paru se face lege

reverii de primavara

urinea

Sîmt un gol în stomac

i found it rather funny

First one always sucks

Ji-Ji-Ji-Ji-Jingle bells *fidi sent accent*

Căcat!

You're my mate

But don't give up, because the music do

Deh!

vote motherfucka!

A la la la long

4-1

tunak tunak tun

Rocket Base

You're going to reap just what you sow

Where's your head at?

it's like you know, whatever

halefukinluijah

melodii stresante ce nu le poti scoate din cap + a new season, crappy start, big hopes

gasite prin "Recommended for You"

pussy

3-1

reconcluzionari

tarantino like no other

din colectia gasite pe net - MJ (2)

sweet home alabama

relativitate

when the levee breaks

din colectia gasite pe net - MJ (1)

sa ne incepem ziua cu bine

supus si supunere

primul egal

prada si pradator

intr-o zi vor fi litere italice

a doua patrula (zero)

Grease

telefonul nu mai suna

childhood kicks ass

long live iu es and a

Leapsa de la Ozana

au gust? (sau teoria dezarmarii)

we come in peace

Calea putreziciunii

mental needs

matinal

M Luther King a zis odata: " I have a dream...."

Ji-Ji-Ji-Ji-Jingle bells fidi sent accent